Revistă print și online
În ultima vreme folosesc din ce în ce mai des aceste verbe: a se întreba, a se gândi, a crede. Fără să îmi dau seama de cele mai multe ori și... mă întreb de ce. Poate veți concluziona la fel ca mine după ce veți fi citit despre cărțile propuse astăzi: în anul 2021 este destul de dificil să păstrăm o anumită aură magică în această lume și nu pentru că nu ar dori sufletul nostru. Există atâtea necazuri și neconcordanțe, încât ajungem să ne frământăm mai mult decât ar fi recomandat. Totuși, trecutul ne spune că nici atunci nu a fost mai bine...
Anul acesta, câștigătorul International Booker Prize este scriitorul francez David Diop, cu romanul At Night All Blood is Black, publicat inițial în limba franceză cu titlul Frère d’âme (Frate de suflet). Romanul ne spune povestea unui tânăr senegalez care a participat în luptele Primului Război Mondial. Vâzându-l cum moare pe cel mai bun prieten și continuând să ucidă pe front, el va vorbi despre ororile carnagiului, iar cartea devine un document viu a ceea ce istoria nu ne vorbește decât în chipul unor statistici și diagrame. Narațiunea rezistă prin valorificarea umanului, soldatul nu mai este un erou, ci un om care e departe de ai lui, forțat să ucidă, pentru ca apoi să primească distincții.
Suntem obișnuiți să citim romane istorice în care evenimentele primează, iar atitudinea triumfală a personajelor domină acțiunea. Hilary Mantel reușește să se înscrie în seria autorilor de romane istorice în care personalitățile sunt observate prin prisma caracterului lor.
The Mirror and the Light, publicată la Henry Holt and Company, New York și apreciată de ziarele The New York Times, The Washington Post, TIME, The Guardian este ultimul volum al Trilogiei Wolf Hall. Plasată în secolul al XVI-lea, în Marea Britanie, acțiunea seriei urmărește ascensiunea lui Thomas Cromwell, ministru al regelui Henric al VIII-lea, mai puternic chiar decât monarhul. Volumul ultim le arată cititorilor că și cel mai temut om își găsește sfârșitul, mai ales dacă dușmanii lui se grupează în tăcere, iar regele este o persoană crudă și capricioasă...
Nostalgia de Mircea Cărtărescu a fost publicată anul acesta la Editura Penguin și reeditată la Humanitas. Este un volum în care perioada comunistă devine un cadru, iar mitul și timpul se conjugă într-o poveste care adună oameni diferiți, cu preocupări diverse... Un bătrân caare se hazardează într-un joc de tipul ruletă rusească, mai mulți copii, tineri care aduc a ființe andoginice populează o narațiune ce capătă accente labirintice. Este titlul de la care vor porni alte cărți ale scriitorului și în care se simt influențe din Julio Cortazar, Borges, Platon.
"Așa ar scrie George Lucas dacă ar fi poet. Prin imaginația sa prolifică și amețitoare, Mircea Cărtărescu se dovedește, în pofida avangardismului crepuscular, mai modern decât aproape toată literatura europeană tradusă acum.“ — New York Sun
Câștigător al Rathbones Folio (2020) și al Dublin Literary Award (2021), Lost Children Archive sondează una dintre cele mai mari drame ale secolului nostru, migrarea în masă spre granițele Statelor Unite ale Americii a populației mexicane și sud-americane. Cel mai dramatic aspect este acela că unii copii sunt găsiți decedați din pricina oboselii...
Romanul spune povestea unei familii care se îndreaptă spre Arizona. Tatăl cercetează ultimii americani autohtoni, apașii, iar mama pornește în căutarea celor două fete dispărute ale unei prietene, copii care au trecut granița și au cerut azil.
Cu ultima carte de astăzi trecem de pe continentul american în India. Editura Penguin are în raftul său un roman care tratează relația dintre o mamă și fiica ei. Premiat cu The Sushila Devi Award 2021, Burnt Sugar are meritul de a semnala drama unei fete (Antara), neglijată de mama ei (Tara), care își petrece timpul într-un ashram. După câteva zeci de ani, situația se schimbă când Antara trebuie să aibă grijă de mama ei bolnavă. Ceea ce atrage la acest titlu este probabil conflictul interior al fiicei și cuvintele pe care i le aruncă mama ei.
Diana Alexandra