Revistă print și online

Condom

Până nu demult, etimologia cuvântului condom (prezervativ, în limba engleză) a fost o chestiune extrem de dezbătută. Consens exista doar în privința primei apariții scrise a cuvântului, cândva în anul 1666, într-un raport ce constata scăderea fertilității în Anglia.

La început, numele romanticului obiect a fost legat de inventatorul său prezumtiv, un anume doctor Condom, care ar fi trăit pe vremea monarhului britanic Carol al II-lea (1630-1685). Adevărul e însă nu doar că această persoană n-a existat niciodată, dar și că, la acea vreme deja, prezervativele erau întrebuințate de peste un secol în Anglia. Știm sigur că japonezii și chinezii le foloseau cu mult înainte de 1600, iar o pictură rupestră din peștera Combarelles, situată în Franța, pare să ateste utilizarea lor încă de acum cincisprezece mii de ani. Nu se pune, așadar, problema unui descoperitor individual al prezervativului.

Prezervativul e un obiect rebel la orice paternitate. 

Unii lingviști au fost tentați să pună în legătură cuvântul condom cu numele unui orășel din sud-vestul Franței, cochet și foarte romantic, numit Condom-en-Armagnac și aflat cândva pe ruta pelerinajului către Santiago de Compostella. Mă îndoiesc însă că o asemenea etimologie ar fi prins, dacă orășelul n-ar fi fost francez ci, de pildă, catalan sau basc. Căci există o tendință bine înrădăcinată să li se atribuie francezilor mai toate găselnițele ori îndrăznelile în materie de amor, vezi sărutul franțuzesc, vezi menajul à trois etc. etc. Ipoteza originii galice a termenului îmi evocă personal perioada de tristă incorectitudine politică a secolului XVI, atunci când sifilisul era numit "răul napolitan" de către francezi și "răul francez" de către toate celelalte nații.   

Dispunând de ceva mai mult fler, cercetătorii contemporani au intuit că, pentru a descoperi etimologia cuvântului englez, trebuie privit nu spre romance (languages), ci mai curând spre jargonul medical. Astăzi, așadar, se crede că forma condom derivă din termenul condominium, folosit de bună seamă de medici, care toți, în Evul Mediu și în Renaștere, se exprimau în această limbă. 

Într-adevăr, condominiu înseamnă, așa cum indică și dicționarul nostru explicativ, exercitarea "suveranității asupra aceluiași teritoriu de către două sau mai multe state". Prin extensie însă – iar definiția aceasta este cu adevărat importantă pentru discuția noastră – termenul condominiu se referă și la teritoriul "supus unui astfel de regim" (DEX 1998 s.u. ‘condominiu’).

În urma acestei ultime precizări, saltul metaforic de la condominium la prezervativ abia dacă se poate spune că există. Potrivit vechii sale denumiri latinești, prezervativul ar fi un teritoriu – de o suprafață, ce-i drept, cam redusă – un teritoriu peste care, în timpul întâlnirii de dragoste, cei doi parteneri își exercită împreună suveranitatea, bărbatul asupra domeniilor dinăuntru (inland, le-am putea numi), iar femeia, asupra celor exterioare. Și iată cum numele celui mai popular anticoncepțional din lume ne pune în fața unui adevărat concetto

Să ne gândim doar la Dromio din Siracusa, personajul shakespearian care, în Comedia erorilor, compară o femeie grasă cu globul pământesc, apoi recunoaște pe trupul ei țările lumii; să ne amintim și de marele poet John Donne, cel care, un veac mai târziu, își compara iubita cu America, în To His Mistress Going to Bed; vom vedea atunci că vechiul nume al prezervativului, cel latinesc, poate sta cu demnitate lângă metaforele celor doi mari poeți, depășindu-le însă prin concizie și reușind să încapsuleze, tocmai de aceea, concepția unei epoci întregi, aceea a marilor descoperiri geografice, în timpul căreia cel mai rafinat imaginar erotic dobândește adeseori colorații geo-politice.

Bineînțeles însă că de toată fantezia cuvântului s-au ales praful și pulberea, atunci când și-a vârât coada norodul iubăreț, care, din lene, ignoranță sau lipsă de sensibilitate literară, a scurtat numele original al prezervativului cu vreo trei silabe, dând naștere formei adulterate din engleza de acum.

Alex M. CĂLIN

Predă și studiază limbi clasice la Universitatea din București. Este traducător literar, specializat pe versificație, din limbile maghiară, latină, catalană, franceză, italiană, spaniolă și engleză. A tradus, printre altele, poemele epice ale lui Shakespeare.

în același număr