Romanul Iubire și moarte la Veneția, apărut cu titlul original The Venetian Contract în 2012 la editura John Murray, reeditat cu titlul The Venetian Bargain în 2014, a fost tradus în limba română și publicat la Litera (Alma), în 2015.

Reprezentând o frescă a societății venețiene din cea de-a doua jumătate a secolului al XVI-lea, romanul Marinei Fiorato este o operă în care povestea de dragoste este doar un element al puzzle-ului, sau, mai bine zis, un condiment al operei, care îndulcește întrucâtva imaginea ororilor cauzate de ultima epidemie de ciumă bubonică ce a devastat Veneția. Datele istorice prelucrate și integrate în discursul narativ denotă o importantă muncă de documentare, în sprijinirea căreia au avut o contribuție esențială autoritățile administrative, dar și familia și prietenii scriitoarei. Autoarea mărturisește că a primit un ajutor neprețuit în special din partea surorii ei, Veronica Fiorato, specialistă în arheologie, și a tatălui său, Adelin Fiorato care, fiind arhitect, i-a împrumutat o mare parte din caracterul său, portretului pe care scriitoarea i l-a făcut lui Palladio.

Marina Fiorato a studiat Arta și a publicat numeroase romane de gen ( The Glassblower of Murano, The Botticelli Secret, The Double Life of Mistress Kit Kavanagh etc)

Autoarea își motivează decizia de a scrie despre munca și viața arhitectului Andrea Palladio prin importanța pe care acesta a avut-o asupra arhitecturii, stilul dezvoltat de el fiind unul dintre cele mai trainice și mai des utilizate stiluri arhitectonice din lume.

Acțiunea romanului debutează în 1576, la cinci ani după ce Veneția, sub conducerea dogelui Sebastiano Venier, amiral suprem al flotei, înfrânge Imperiul Otoman în bătălia de la Lepanto și se încheie cu un an mai târziu, concomitent cu stingerea epidemiei de ciumă bubonică.

În timp ce sultana Nurbanu agoniza pe punctul de a-și da sfârșitul, Feyra examina inelul primit de la aceasta, care avea gravat pe el patru cai "reproduși cu o extraordinară finețe, emailați pe cristalul pur al inelului cu un instrument care ar fi trebuit să aibă dimensiunea vârfului de ac. Fiecare cal avea o nuanță diferită: unul era negru, altul roșiatic, unul alb, iar ultimul avea culoarea verzuie a bilei".

Deși își petrece viața în lumea musulmană, în ultimele clipe Nurbanu revede cu ochii minții orașul natal și totodată are o revelație mistică premonitorie legată de originea ei creștină, viziunea Apoclipsei de pe inel începând să capete sens. Călăreții Apocalipsei "galopează peste valuri" spre Veneția.

Plecarea Feyrei la Veneția reprezintă reversul parcursului pe care mama ei îl făcuse în tinerețe, dinspre lumea creștină spre cea musulmană. Comparând romanul lui Jean-Michel Thibaux cu cel al Marinei Fiorato, nu ne putem reține zâmbetul citind pasajele în care Cecilia Baffo respingea credința otomană, întocmai cum se oripila Feyra în fața practicilor creștine. Povestea Ceciliei Baffo, continuată de cea a Feyrei, reprezintă lecții de toleranță și acceptare interculturală, interetnică și religioasă.

Pe lângă povestea eroinei sale, romanul Iubire și moarte la Veneția aduce o importantă doză de informații istorice referitoare la personalități și evenimente care au marcat orașul în secolul al XVI-lea, iar viziunea arhitectului Andrea Palladio reprezintă poate una dintre cele mai bune imagini ale Veneției. Edificiile construite de el s-au păstrat peste veacuri, scrierile lui au avut o contribuție însemnată în dezvoltarea arhitecturii mondiale. Deși este un personaj destul de discret, rolul său este unul cheie în dezvoltarea orașului. Totodată, biserica Festa del Redentore, opera cu caracter simbolic pe care o construiește, la solicitarea dogelui Sebastiano Venier în semn de ofrandă pentru divinitate, cerând îndurare în numele poporului venețian pentru a scăpa de ororile ciumei, încununează activitatea arhitectului ajuns la sfârșitul carierei sale.