Revistă print și online
Andrei Novac reprezintă una dintre cele mai inedite figuri ale culturii române, implicit ale literaturii române extrem-contemporane. Spun inedite, mai întâi, datorită faptului că în ultimele două decade a avut o activitate literară complexă. A publicat numeroase volume, printre care: Poezii (2000), Miez de talpă (2003), A nouăsprezecea inimă de înger (2003), Vârsta sării (2006), Locul în care întorc tramvaiele (2008), Aceiași, (2011), Regula timidității (2016), Prin închisori și prin libertate (2018) etc. Apoi, este laureat al mai multor premii, cele mai recente fiind – Premiul "Mircea Ciobanu", acordat de Uniunea Scriitorilor din România pentru volumul Prin închisori și prin libertate, 2019 și Premiul pentru Poezie al Revistei "Convorbiri literare", Iași, 2019.
La începutul anului curent, într-un intrerviu acordat Doinei Ruști și publicat în cadrul revistei OPT motive (vezi articolul Andrei NOVAC: Cred în forța devotamentului), Andrei Novac preciza faptul că în 2021, împlinindu-se 20 de ani de la lansarea primului volum de versuri, este absolut necesar să apară o antologie care să cuprindă cele mai importante poezii pe care le-a publicat pe parcursul acestor ani. Volumul, apărut recent la Editura Paralela 45, se numește De mâine suntem pământ fierbinte. Prefața este semnată de Răzvan Voncu, iar selecția, redactarea și ordinea textelor au fost făcute de Mihók Tamás. Volumul cuprinde 216 texte, din care 20 sunt inedite. În plus, antologia beneficiază (și) de o ilustrație specială, semnată de Flavia Lupu.
Titlul volumului este motivat în poemul efemer – dedicat Memoriei bunicului meu C.G.
– "gata! a trecut,/ de mâine suntem pământ/ fierbinte/ e aproape târziu,/ frigul s-a vărsat în mare,/ frunzele de cireș se scutură,/ lacrimile mele curg./ de acum suntem toți pământ/ umbra ta e un os./ gata! a trecut,/ copacii se scutură,/ deja te aștept."
Nu întâmplător ales, textul menționat relevă originalitatea lui Andrei Novac în cadrul promoției ce debutează după anul 2000. Prefața lui Răzvan Voncu, intitulată Poezia ca tensiune interioară, cataloghează scrisul poetului drept "o îndeletnicire cu încărcătură afectivă și intelectuală, dacă nu chiar (ca-n uitata, azi, poezie modernistă interbelică) o formă de cunoaștere sensibilă". Predilecțiile lui Andrei Novac pentru teme perene, care au făcut carieră de-a lungul istoriei culturale, precum moartea, viața, natura, dragostea, efemeritatea umană, trecerea ireversibilă a timpului, îi dovedesc intențiile unei situări tradiționale, cel puțin tematic. Ceea ce face poetul este să ofere sens și semnificație prin cuvânt unor noi forme (expresive) de limbaj, racordate inevitabil la momentul scrierii. De aceea, creația lui Andrei Novac poate fi definită prin imagini insolite, care rămân în memorie: "moartea aleargă, de obicei, desculță"; "timpul mușcă din interiorul nostru/ până aproape de sângele/ care dă viață/ carne care respiră prin noi"; "viața o numeri pe degetele tale,/ moartea este delimitată de oase,/ prin ele se nasc insule permanente"; "la fel ca viața noastră care trece fără să ne strige" etc.
De-a lungul volumului persistă o conștiință artistică interesată de a înregistra, cu precădere, acele episoade hotărâtoare pentru instanța poetică. Exteriorul fiind, astfel, doar un pretext de a accentua și de a pune în evidență stările și trăirile subiectivității. E vorba despre o de-mascare a identității într-un periplu de sorginte intimistă, dar atenție, diferită de minimalismul revendicat de douămiiști; în cazul lui Andrei Novac mizele vor fi altele. Universul și "fizionomia" subiectivității lirice sunt autentice; altfel spus, totul poate fi re-configurat și re-prezentat în funcție de experiența eului. Cele mai vitale funcții ale universului și ale umanului, dar și cele mai banale sunt redate prin formula carnavalului interior, instanță subiective esențială în decriptarea lirismului lui Andrei Novac. Putem vorbi despre o remodelare a realității prin grila propriei subiectivități, fiecare secvență impunându-se printr-un vizual ferm: "timpul se întinde ca pielea", "aerul era închis la culoare", "oamenii pășesc apăsat către culorile cearșafurilor", iar "pielea mâinilor e o inimă/ care așteaptă tăcută să ningă" etc.
Bazate pe o poetică a intimității, textele adunate în volum surprind (și) diferite vârste. Dacă într-un poem precum despre tine, "pielea mea încă miroase a copil", în poemul așteptare se observă o conștiință acută a trecerii timpului: "sunt ca într-o așteptare,/ doar pe lângă mine/ trec copii/ care duc viața mai departe". Semnul absolut al maturității este dezvăluit în textul o certitudine – "eu mor,/ asta este o certitudine/ prin care pot trece doar desculț,/ ca un om îmbrăcat în haine ude,/ urmele mele/ vor fi curate/ și date pe dos./ eu mor/ ca un oraș care/ se închide în el". Ca o constantă a acestei evoluții, trebuie remarcată (și) starea de... singurătate, care definește existența "protagonistului" liric: "gata,/ aproape toți m-au trădat,/ sunt singur/ și această singurătate e contemporană/ cu fiecare anotimp în parte".
Nu în ultimul rând, majoritatea poeziilor din antologie conțin – implicit sau explicit – dezvăluiri ale celei care este "ca un punct de control/ ca o umbră a tuturor". Deci, de neatins?..., întrucât "ea trecea prin teama vieții mele/ ca prin frageda copilărie a lucrurilor,/ ea trecea prin toată viața mea/ se întorcea mereu în mine/ cu pumni întregi de imagini". Această întoarcere obsesivă a instanței feminine în interioritatea eului va defini întreaga experiență comună a celor doi. Nu întâmplător, "prin tine se nasc și mor toate, femeie". De altfel, am constatat că Andrei Novac reușește să ofere unele dintre cele mai misterioase și mai inedite ipostaze și chiar portrete ale personajului feminin din poezia română extrem-contemporană. Un exemplu edificator îl oferă poemul ea :
"ea străbătea orașul, lăsând să cadă/ lumea în jurul ei,/ de picioarele ei goale, după ploaie,/ se prindeau toate florile înserării/ și toți copacii cu frunze rostogolindu-se/ către fiecare declanșare de zgomot/ al dinților dimineților nocturne./ ea străbătea cu ochii ei carnea firavă/ a emoției mele prin care/ doar vântul își făcea loc,/ prin care fug cele mai frumoase sentimente./ ea străbătea timpul existenței ca pe o copilărie".
Andrei Novac e, cu siguranță, una dintre cele mai importante voci din spațiul cultural românesc. Expresivitatea limbajului, originalitatea poetică, și mai ales forța cuvântului sunt trei dintre calitățile poemelor sale. Există, de asemenea, o racordare a textului la ritmul cotidian, prin forța imaginilor, prin confesiunea nemediată etc. Reunind texte din perioada debutului și până în prezent, volumul De mâine suntem pământ fierbinte dă măsura complexității artistice și reconfirmă valoarea unui poet pe cât de discret, pe atât de valoros.
Andrei NOVAC, De mâine suntem pământ fierbinte, Pitești, Editura Paralela 45, 2021.
Exeget, cu studii aprofundate în literatură romană (Facultatea de Litere și masterul în studii literare românești), la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, Ciprian Handru și-a început pregătirea în critică literară, prin studii dedicate lui Adrian Marino. Apoi și-a ales ca domeniu academic de cercetare proza românească actuală, în prezent fiind doctorand al Universității din București, unde pregătește o teză sub îndrumarea profesorului univ. dr. Ion Bogdan Lefter. A publicat mai multe articole și exegeze dedicate prozei actuale, unele premiate, dar și proză. Este redactor la revista Ficțiunea, unde ține o rubrică de carte: Lecturi contemporane. O listă inegală.