Revistă print și online

Scrisori din Chile: Luna septembrie

Botanica, meseria mea, uneori îmi stoarce creierul și mă lasă cam uscat de idei extra-botanice. În momente de felul ăsta, îmi amintesc că la Liceul Iulia Hașdeu, la București, în sala de clasă a ultimului an de liceu, un laborator amenajat pentru secția de real, era o planșă pe care scria Science sans conscience n’est que ruine de l’âme, o frază despre care am aflat mai târziu că-i aparține scriitorului francez Fr. Rabelais. În consecință, îmi vine iar în minte îndemnul Doinei - să scriu, să vă povestesc despre țara mea, Chile, și despre trecutul meu și firele care mă leagă zdravăn de România.

Am scăpat de luna august! Cum vă ziceam în ultima scrisoare, la noi in Chile, bătrânii - oi fi ajuns și eu printre ei - sărbătoresc pe 1 septembrie că au scăpat de luna august! Eu am fost vaccinat, pentru a treia oară, cu Astra Zeneca chiar pe 31 și pe 1 septembrie am zăcut cu febră; oricum n-aveam de ales, îmi venise rândul. Dar am scăpat, acum mi-e bine și mi-am reluat viața cât de cât normal. Covid-ul ne-a slăbit un pic, dar apar acele variante noi care ne complică, gen "delta", iar mai nou «mu». Este bine, însă, că suntem vaccinați într-o proporție destul de mare, peste 85%, și sperăm s-avem o vară mai liniștită.

Mărturisesc că citesc ziarele României pentru că ceea ce se întâmplă la voi este un fel anunț despre ceea ce ce ni se va întâmpla nouă în primăvara și-n vara care urmează. Observ că deși n-ați scăpat, deocamdată o duceți cât de cât bine, față de astă-iarnă. Am risipit nouă rânduri vorbind despre Covid…

Să mă întorc la august, de care abia am scăpat, și să povestesc un pic despre septembrie. Luna cu cele mai multe simboluri, la noi. Pe 18 septembrie 1810, deci cu 60 ani înaintea României, ne-am proclamat independența față de España, ceva care s-a făcut cum se fac lucrurile politice la noi, în Chile, "por mientras", vasăzică "până una alta". Fiind regele Spaniei detronat de Napoleon, ai noștri au zis că în absența lui, să dăm guvernul țării unei Junta, care a declarat Independența. În realiate, a fost însă un proces mai lung. Spaniolii au prins șmecheria și-au revenit la putere. În detestabilul an 1814, noi, chilienii, am mâncat bătaie, iar patrioții, câți au scăpat de spanioli, au fost nevoiți să fugă, care cum a putut, peste Anzi, în Argentina. În 1817 s-a constituit la Mendoza, în Argentina, o forță binațională: ai noștri, comandați de Bernardo O’Higgins - copil din flori al unui irlandez care fusese Capitán General în Chile si Virrey în Peru - împreună cu soldații argentinieni, conduși de generalul José de San Martín. Au trecut Anzii pentru a elibera Chile. Închipuiți-vă ce însemna pe vremurile acelea să traversezi Anzii, cu infantería & cavaleria, pe-acolo unde partea cea mai joasă este undeva la 3200 m altitudine!

Pe 12 februarie și pe 5 aprilie 1817 Armata de Eliberare (Ejército Libertador) i-a bătut pe spanioli la porțile orașului Santiago și-a proclamat independența definitivă.

Așa a început istoria republicii noastre, pe care spaniolii o descoperiseră și cuceriseră pe la 1541. Trebuie să explicăm, însă, că spaniolii au trebuit să poarte negocieri serioase cu poporul mapuche (araucan), care nu s-a lăsat cucerit, și cu care au semnat un Tratat de Pace, lăsându-le un teritoriu pe care și azi îl numim "La Frontera", în sudul țării.

Chilienii n-au respectat tratatul, iar între anii 1819 si 1827 au trebuit să facă față rezistenței unei alianțe ciudate, între spaniolii, care mai rămăseseră în extremul sud, și populația mapuche.

A fost o perioada groaznică, puțin amintită în cărțile de istorie “oficială", cunoscută ca «La Guerra a Muerte » (războiul până la moarte), pentru că nu se făceau prizonieri.

Nouă, chilienilor, nu ne place să ne aducem aminte de ororile pe care le-am comis, deși lucrurile s-au repetat și în războiul unitarios-federales (1830), și în războiul civil contra liberalilor (1891), și bineînțeles, și cu alte ocazii politico-sociale, mai moderne.

Tot în septembrie, pe 11, în 1973, militarii și civilii de dreapta & centru-dreapta, ajutați generos de CIA și de alte servicii secrete pro-americane (Australia, Germania) au reușit o lovitură de Stat împotriva guvernului lui Salvador Allende, un președinte socialist, medic de profesie. Chiar și guvernul Allende a fost ales tot în septembrie, pe 4, în 1970, deși și-a început activitatea abia pe 4 noiembrie. A ținut 1000 de zile pe care le-am trăit intens, din prima până-n ultima zi.

Istoria guvernului lui Allende este lungă, e mult de povestit într-o scrisoare. Așa că mă rezum să vă spun că dictatura militara s-a terminat în 1990 și ieri, da, de abia ieri… un canal public de TV a programat documentarul "La Batalla de Chile" al lui Patricio Guzmán, un film superb, care descrie atmosfera guvernului lui Allende. Vedeți, așadar, că ne este frica de istoria cea adevărată. Documentarul este excepțional, pentru ca reușește foarte bine să redea atmosfera de speranță și spiritul de sărbătoare care au dominat cele 1000 de zi, și apoi groaza care s-a instalat după Lovitură de Stat.

De oriunde încep, tot la polítică ajung.

În final vă mai spun că tot în luna septembrie a fost asasinat Victor Jara, un cântăreț care a devenit imagine simbolică a victimelor loviturii de Stat.

Și tot în septembrie a murit poetul Pablo Neruda (Premiul Nobel, 1971), în circumstanțe încă nelămurite, într-un spital plin de agenți de securitate ai lui Pinochet. Atunci a început si prigonirea militanților de stânga și el destierro …Așa am ajuns și noi în dulcea și frumoasa… Românie.

Sebastián TEILLIER

Pe numele său întreg, Jorge Tomas Sebastian Teillier Arredondo, este profesor la Universidad Central de Chile și traducător. Autor a numeroase studii și volume universitare, el este și traducătorul unor romane românești, între care Craii de Curtea Veche de Matei Caragiale și Zogru de Doina Ruști. A tradus, de asemenea, poezie.

în același număr