OPTm
nr.crt.

Oedipus. Despre aroganța de a pretinde adevărul

Convins fiind că povestea lui Oedipus spusă astăzi în tiradele lungi și încifrate ale lui Sofocle ar fi greu de accesat pentru spectatorii neinițiați, regizorul Andrei Șerban știe că trebuie să apeleze la situații și acțiuni recognoscibile, dar și surprinzătoare,  astfel că a ales pentru recenta montare de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, rescrierea (adaptarea) din 2018, semnată de Robert Icke, regizor și dramaturg englez, considerat un copil teribil și un vizionar al teatrului contemporan, el însuși autor al unui spectacol de succes cu Oedipus la Amsterdam. 

Andrei Șerban și Robert Icke fac o teleportare în timp și spațiu a personajelor, astfel că Antichitatea este înlocuită de timpurile noastre, cetatea Tebei devine o mare metropolă americană (sau chiar America întreagă), iar televiziunea și realitatea online iau locul amfiteatrului antic. Doar omul, prin personajele antice ale lui Sofocle, rămâne cu aceleași dileme existențiale și este supus acelorași probleme și adevăruri paradoxale, indiferent de timpul istoric. Iar teatrul este o artă care are posibilitatea totală de a se adapta în funcție de reflexia luminii asupra oglinzii lumii. Aceasta este demonstrația unui adevăr pe care spectacolul de la Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca ni-l arată cu exactitate și îl spune cu forță, emoție, empatie.   

Varianta lui Andrei Șerban cu Oedipus se construiește pe aceste argumente născute din viața imediată, condensată în 2h30min, așa cum ne anunță cronometrul inserat de-asupra scenei pentru a numără secundele, ca o clepsidră modernă, astfel încât timpul real se întrepătrunde cu cel teatral, sporind tensiunea așteptării. Este noaptea alegerilor prezidențiale americane, unde Oedipus e candidatul favorit la cea mai înaltă funcție în stat. Intrăm în acțiunea spectacolului participând la discursul transmis live înainte de anunțarea rezultatului final. Este o noapte fierbinte, cu declarații invincibile și adevăruri pe jumătate știute. Oedipus este omul prezentului care vrea să privească doar spre viitor și progres, anunțând o rupere totală de trecutul pe care crede că îl cunoaște. Între ecrane electorale, concerte live care ridică adrenalina și entuziasmul electoratului și al publicului, Oedipus promite un viitor fericit și sigur, bazat pe adevăr și transparență. La insistența presei, cu aroganța politicianului convins de invulnerabilitatea sa, hotărăște să dezvăluie public dovezile despre moartea lui Laios, fostul conducător al statului și primul soț al Iocastei, pentru a înlătura orice bănuială care planează în jurul morții acestuia. Aici începe ceea ce în teatrul antic se numește drumul spre recunoașterea tragică, momentul declanșator al vinei tragice, care în spectacol ia forma redeschiderii unui dosar din trecut prin chestionarea unor informații secretizate din motive de securitate și stabilitate a țării. Suntem în plin scenariu contemporan, parcă urmărim live alegerile, evenimentele din familia lui Oedipus și campania susținută de echipa lui de electorală. 

Andrei Șerban ne propune două distribuții și aproape că face două spectacole diferite. Folosește actori din generații distincte, astfel avem cuplul Oedipus – Iocasta în variantele  Ervin Szűcs - Emőke Kató și Balázs Bodolai - Enikő Györgyjakab. Primul cuplu este matur, dar cu un Oedipus puțin nevrotic și naiv și o Iocasta cu accente materne și manipulări sexuale, al doilea mai tânăr, cu mai multă încredere în atracția reciprocă dintre ei, mai sigur pe viitorul fericit și cu mai multă voință de putere. Aparent identice din punctul de vedere al construcției scenice, reprezentațiile se structurează în funcție de energia fiecărui cuplu, oferindu-ne două spectacole cu ritmuri și accente diferite. Pornind de aici, Andrei Șerban completează cele două distribuții ca într-un puzzle de tipologii și reacții. Astfel, Creon este în interpretarea lui Miklós Bács un politician versat, care încearcă să-i controleze ieșirile lui Oedipus (Ervin Szűcs) luând în calcul toate informațiile, inclusiv previziunile lui Tiresias. Același Creon întruchipat de Loránd Farkas în relație cu Balázs Bodolai se transformă într-un tip modern, un consilier apropiat mai mult de electoratul tânăr, care evaluează oportunitățile și ne surprinde prin încrederea în vorbele înțeleptului Tiresias (un ascet yoghin interpretat de Gábor Viola și Lóránd Váta). La fel se întâmplă și cu celelalte personaje: Merope (Tekla Tordai / Gizella Kicsid), Corin (Áron Dimény / Gábor Viola), Antigona (Zsuzsa Tőtszegi / Eszter Román), iar Eteocles și Polynikes sunt interpretați pe rând de tinerii Zsolt Gedő și Tamás Kiss.

În casa lui Oedipus și a Iocastei, transformată și în sediu electoral, un spațiu deschis și neutru, ușor reutilizabil (scenografia Carmencita Brojboiu), unde se vor adăuga pe parcursul spectacolui detalii sugestive de timp și spațiu (un perete care poartă inscripția unei coloane grecești), asistăm la scene de familie tipice filmelor americane. Se declanșează conflicte minore între cei trei copii, se face dragoste, se glumește, se ia cina, se rezolvă ultimele detalii ale campaniei, până la momentul când începe să se nască îndoiala în sufletul lui Oedipus. Cu migala detaliului și al unui mecanism psihologic pe muchie de cuțit, la ora când este declarat câștigătorul alegerilor și mulțimea trăiește delirul, Oedipus deschide ochii în fața adevărului tragic: el este acela care l-a ucis pe Laios într-un accident de mașină. Începe delirul grotesc a aceea ce va urma. Iocasta îi mărturisește adevărul despre natura diabolică a fostului soț care a abuzat-o încă din copilărie. Pe ea și pe alți copii. Această destăinuire este o scenă cu impact puternic, un discurs contemporan despre feminitate, abuz și drepturile femeii, despre cine poate hotărî dreptul la viață indiferent de faptele cuiva, susținut cu forță și convingere de cele două actrițe care  joacă în Iocasta (Emőke Kató și Enikő Györgyjakab). Firul narativ al reconstituirii ne întoarce în multe momente din trecut, imaginea video (semnată de Radu Daniel) devenind vehiculul prin care sunt urmărite întâmplările obiectiv. 

Copilul Iocastei și al lui Laios nu a fost omorât, este însuși Oedipus, cel care l-a ucis pe Laios și s-a însurat cu Iocasta, având împreună trei copii. Îndoiala este înlocuită de disperarea a două păcate capitale. Muzica live și zgomotul victoriei nu reușesc să acopere tragedia adevărului descoperit. Al adevărului profund, dătător de viață sau de moarte, de lumină sau de întuneric. O scenă grea a spectacolului, împovărătoare, împletită cu întrebări și evidențe implacabile, susținută actoricește impecabil în ambele variante de distribuție. Trecutul nu poate fi negat, nu putem fi altceva decât ceea ce suntem în profunzimea ființei. Dragostea reprezintă soluția salvării, dar în final este interzisă prin chiar existența ei. Realitatea scenică se schimbă, timpul se scurge sacadat și se împuținează, trecem de la I want it all cântată de Queen care răsuna frenetic în campanie, la Bob Dylan cu Knockin’On Heaven's Door

Două momente de o frumusețe tragică, cu forță copleșitoare încheie spectacolul: scena sinuciderii Iocastei și cea a orbirii lui Oedipus, amândouă desprinse parcă dintr-o realitate suprarealistă. Toți actorii ies la aplauze cu ochii acoperiți de o bandă neagră, doar privirea lui Oedipus rămâne liberă în fața publicului. Găsind adevărul și asumându-și destinul, pare că și-a recăpătat dreptul la adevărata vedere, cea care nu ascunde în oglinda spartă a realității, ci pune în față imaginea profundă a durerii. O superbă metaforă este construită cu simplitate de regizor în ultimele clipe ale spectacolului pentru a ne reda dreptul la speranța salvării. Și nu despre catharsis și purificare este vorba în tragedie?

Oedipus semnat de Andrei Șerban este unul dintre cele mai puternice spectacole montate la noi în ultimele stagiuni. Prin actualitatea mesajului, propunerea repertorială și descifrarea scenică, repovestirea lui Sofocle funcționează în fața publicului de toate vârstele, folosind convenții proaspete, accesibile, incitante, rămânând fidelă marilor teme antice, păstrându-le sensul și mesajul. Producția Teatrului Maghiar din Cluj-Napoca ne aduce în față o trupă a cărei performanță este la cel mai înalt nivel, antrenată de mulți ani prin lucrul și întâlnirile cu mari regizori. Pleci de la Cluj cu sentimentul că ai evadat pe o insulă teatrală protejată, unde performanța este normalitate și calitatea artistică, o consecință firească. 

Cristiana Gavrilă

OEDIPUS de Robert Icke,  după Sofocle, Traducerea în limba maghiară: László Upor

Distribuția: Oedipus – ERVIN SZŰCS / BALÁZS BODOLAI, Iocasta – EMŐKE KATÓ / ENIKŐ GYÖRGYJAKAB, Creon – MIKLÓS BÁCS / LORÁND FARKAS, Merope – TEKLA TORDAI / GIZELLA KICSID, Tiresias – GÁBOR VIOLA / LÓRÁND VÁTA, Antigona – ZSUZSA TŐTSZEGI / ESZTER ROMÁN, Eteocles – ZSOLT GEDŐ / TAMÁS KISS, Polynikes – TAMÁS KISS / ZSOLT GEDŐ, Corin – ÁRON DIMÉNY / GÁBOR VIOLA, Lichas – ESZTER ROMÁN / ZSUZSA TŐTSZEGI, Șoferul – ALPÁR FOGARASI / ANDRÁS BUZÁSI, Tânărul Oedipus – ZSOLT GEDŐ / TAMÁS KISS, Laios – GÁBOR VIOLA / LÓRÁND VÁTA, Un copil – ÁDÁM FERENCZ, SEBASTIAN TOPAN / ALEX HEGHEDUȘ, Agent secret – LÁSZLÓ KOVÁCS, Fetițele de la hotel- ESZTER ROMÁN / ZSUZSA TŐTSZEGI , KRISZTINA-HANNA FEHÉR, PETRA-PANNA KRISTÁLY

Orchestra – GÁBOR BAJUSZ (PERCUȚIE), SZABOLCS BALLA (CHITARĂ BAS), VIKTOR DUBOVAN (CLAPE), LORÁND FARKAS (VOCAL), LÁSZLÓ KOVÁCS (CHITARĂ), GÁBOR VIOLA (CHITARĂ, VOCAL)

Regia și luminile – ANDREI ȘERBAN, Dramaturg, colaborator regie – DANA DIMA, Scenografia – CARMENCITA BROJBOIU, Video – RADU DANIEL, Asistent de regie – KINGA KOVÁCS, Asistent decor, costume – GYOPÁR BOCSKAI, Regia tehnică – RÉKA ZONGOR

Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca

Cristiana GAVRILĂ

Absolventă a secției de teatrologie la UNATC, ex-secretar literar la Teatrul Bulandra și la Teatrul Național și editor al secțiunilor de teatru la revistele Time Out București și BeWhere!, Cristiana Gavrilă a coordonat activitatea Centrului de Cercetare și Creație Teatrală “Ion Sava" al Teatrului Național "I.L. Caragiale" din București. Este co-autor al antologiei "Actori poeți, Poeți actori“ (Brumar, 2008) și al volumului "Academia itinerantă Andrei Șerban – Cartea atelierelor“ (Nemira, 2013).

Copyright © fictiunea.ro