OPTm
nr.crt.

Ce citește Mina Decu

Mina DECU - Poeme de Cătălina Matei - nr. 133 / 45 (serie nouă) / 10 octombrie, 2022

Cătălina Matei (n. 1988) a absolvit Facultatea de Litere și masteratul de Teoria literaturii și literatură comparată din cadrul Universității Naționale din București, urmând, în paralel, cursurile Facultății de Interpretare Muzicală (specializarea pian, UNMB).

A debutat în 2014 cu volumul de poezii Lanul cu sârme întinse (editura Tracus Arte). Cel de-al doilea volum de poezii – Iubirea pentru morți e cea mai mare – se află în curs de apariție la editura Casa de pariuri literare.

A redactat, a tradus și a predat. Din 2013 până în 2019, a fost vatmanul cafenelei literare Tramvaiul 26. În prezent, predă română și muzică.


patru feluri de întrebuințare a cepei

1.

s-a desfăcut la cămașă

a scos ceapa de la piept

și-a început

primele foi murdare de mătase și pământ

sunt trecătorii

le îndepărtează, nu are nevoie de ele

urmează fata de la grădiniță

i-a uitat numele și

n-o poate căuta pe facebook

învelișul ăsta e profesoara

care i-a zis că e făcut pentru eșec

asta e slujba lui

uite colegii șeful

nu mai sunt

a tot dat la o parte dar

trebuie că are multe învelișuri

că tot au mai rămas

a scos celelalte funcții ale sale

de fiu de tată de soț și amant

a rămas cu miezul

n-a așteptat să-și pună întrebarea

cine dracu mai e și ăsta

a deschis frigiderul

a luat brânza

și-a mâncat


2.

tu-ți ceapa mă-tii

nu faci nici cât o ceapă degerată

iar el s-a revoltat și s-a făcut artist


3.

o putea domoli doar prin călire

doar numele îi amintea ce a fost

4.

mi-am atins în treacăt bărbatul

a făcut doi pași înapoi

și-a înfipt căștile mai bine în urechi

trebuie să fim solidari mi-a zis cu cei în dureri

cu cei care nu mai cunosc apropierea

cu cei care vor muri la distanță

ascultă noi vorbim și ei se îmbolnăvesc

am luat cuțitul tocătorul și ceapa

așa începe totul la bucătărie

când te retragi să pregătești hrană

de parcă e singurul lucru care te ține

în viață și-apare cel făcut din apropiere

de ce plângi mama tai ceapa

nimeni n-are voie să plângă decât sfârtecat

.


fiecare cu fantomele lui. fiecare cu neîndreptățirea lui.
fiecare cu de-aici-nu-mai-pot.

dramele noastre sunt ca speciile alea de pești
care puse în același acvariu se devorează


așezați pe pajiștea noastră de piele

făceam baloane de liniște.

sub noi, praful. dedesubt, începuturile.

la un moment dat, am început să vorbim

despre întâmplările-lucrurile-oamenii

care ne vin prea devreme sau prea târziu.

ne păcăleam că o moarte amânată

de prea multe ori nu mai e moarte.

baloanele pocneau. unul câte

unul. pajiștea se făcea sul.

dar ne-am simțit. așa cum limbile își simt mâncarea.

.

Fragila senzație a dezlegării

dată de un oraș nou

în care ești singur

până-ți dai seama că ți-ai uitat bricheta

iar nevoia de celălalt nu vă supărați, aveți un foc?

contactul anxietatea


niciodată n-am știut care e cea mai mare iluzie

a continua

a o lua de la capăt

a continua

a o lua de la capăt

a continua

a o lua de la capăt

.

femeii i se scriu articole despre cum să-și păstreze bărbatul
fiindcă el e făcut să se împrăștie așa cum își împrăștie sămânța
fiindcă el e prolific fiindcă sângele lui nu a uitat
că nu-i făcut să rămână locului
în nouă luni bărbatul poate depune sute de exemplare
spre deosebire de femeia care poate conține de la unu la trei
exemplare în mod natural

sunt prima din neam care-și spune femeie fără să fie femeie

așa cum ele își spuneau (femeie < familie)

mamaie a născut 10 copii acasă

odată, când se săturase să-și aștepte bărbatul, s-a dus după el cu căruța în alt sat

s-au întors ea pe jos și tataie de sus o lovea cu biciul c-a-ndrăznit

să-și lase copiii și să-l smulgă dintre alte picioare de femeie

și mama lui tata a fost femeie și a făcut și ea zece copii;

probabil ar mai fi făcut, dar a ales să moară la nașterea ultimului tu

sau el i-au zis și ultimul ei cuvânt a fost el

și mama a fost femeie și s-a iubit doar cu un bărbat și ăla era tata și

i-a făcut doar trei copii

ultimul eram eu, o greșeală, eu

am făcut doar unul

cea mai frumoasă cea mai iubită greșeală


te-au pus la socoteală când au anunțat numărul de cazuri

când au anunțat nrul de la ATI

când au anunțat numărul de decese

unul dintre. și apoi gata.

pentru mine doar cel căruia îi spuneam tată

-l meu care ești în pământ
îți port numele tău, stau în casa ta.
Să-mi ierți tu greșelile
precum și eu îți iert distanțele
și nu mă abandona tu aici și mă apără de mine
c-a ta este moartea

*

de dimineață am găsit totul la locul lui. m-am spălat cu același săpun. am folosit aceeași pastă de dinți. nimic nu se terminase peste noapte. și mi-a fost atât de atât de teamă să adorm. să mă trezesc. să văd totul terminat. am pornit calculatorul. au apărut două ferestre. când scriam ultimele fraze tu trăiai. documentele își vor urma linia de parcă nimic nu s-a întâmplat. de parcă nicio întrerupere. de parcă niciun final.

impasibilitatea asta îmi stoarce stomacul. stomacul – locul în care am simțit că te duci. prevestitorul. tartorul meu. mă uit în jur. scaune. perne. geamuri. haine. de ce naiba stau toate la fel!?

.răceala încăperii mă dezgustă. tot ce-i neînsuflețit a supraviețuit. de acum și tu. neînsuflețit. neîntrupat.

*

e de ajuns să-mi apară figura ta (în minte sau în inimă – nici nu știu unde te iubesc mai mult) și începe tristețea. această ciupercă a inimii sau a minții. doar așa te mai pot iubi acum, simțindu-te ca pe un nod în gât sau în inimă nici nu știu unde doare mai mult. am dat peste o poză și nu mi-a venit să cred – când am fost noi la mare? – cel mai bine-mi amintesc lipsa ta

un morman de dor strâns cu un nod un morman ai fost când te-au pus
dezbrăcat într-un sac
și te-au cimentat asta pe mama a distrus-o. și asta.
îi ziceam ce mai contează? ai scăpat, nu mai vezi că lumea-i de căcat
ai scăpat, tată,
ai scăpat

.

e prima zi din viața rămasă fără tine

m-am lăsat pe spate

în apă mi-am auzit respirațiile de interior strivit

icnete într-un mare și negru gol

cine crede în imponderabilitatea golului se-nșală golul e greu

un bolovan împinge organele te scufundă golul e mare

cât o durere cine crede că durerea e imponderabilă


eu a cui moarte o plâng?


moartea a crescut ca o buruiană în creierul meu

și cât mă încurcă moartea crescută ca o buruiană

mă trezesc fără să adorm mă trezesc

mereu căutând ceva

telefonul ochelarii portofelul cheile nenorocita de viață


încep să văd lumea cu ochii tăi de mort furibund


io-ți dau din viața mea tu-mi dai din moartea ta

iubirea pentru morți e cea mai mare

puterea morților asupra viilor cea mai amară

dau mintea și inima ca loc de veci

fidelă morții fidelă durerii dinainte și după moarte


într-o zi o să trec de partea viilor


Aceste texte fac parte dintr-un volum în curs de apariție la editura Casa de Pariuri Literare.

Mina DECU

Masterandă în Filosofie și în Studii Europene, fost profesor de Studii socio-umane, fost librar, actual redactor, traducător și poet debutant, Mina Decu (n. 15 aprilie 1983) s-a făcut remarcată prin debutul cu Desprindere (2018), volum de poeme, care a luat următoarele premii: Premiul Național pentru Poezie "Mihai Eminescu" Opus Primum; Premiul "Tânărul poet al anului 2018", în cadrul Galei Tinerilor Scriitori; Premiul pentru debut, în cadrul Festivalului National de Poezie "Colocviile George Coșbuc"; Premiul pentru debut editorial în anul 2018, în cadrul Galei APLER. A participat la diverse festivaluri și evenimente de poezie și literatură. A apărut cu texte poetice în română și în traducere (engleză, franceză și maghiară) în mai multe antologii și reviste literare, din țară și din străinătate.

Copyright © fictiunea.ro