Puțini dintre profesorii mei din facultate au avut o asemenea importanță ca Noemi Bomher.

În timpul studenției mele era asistentă universitară (a profesorului Ciopraga), de fapt, cea mai tânără profesoară. Și cea mai strălucitoare. Ieșea în evidență prin nonconformism, prin excentricități pe care nu prea și le permitea nimeni într-o instituție socialistă. Și avea și de ce: era la curent cu tot ce se întâmpla în literatură, iar aici nu mă refer doar la evenimentele românești; dacă azi apărea la ...

Mihai Firică, Cartea zilelor care n-au fost, Editura Cartea Românească, colecția “Cartea Românească de Poezie", 2026

Volumul de poeme Cartea zilelor care n-au fost (Editura Cartea Românească, colecția "Cartea Românească de Poezie", 2026) de Mihai Firică deschide cititorului "o lume întreagă, nu o cameră a singurătății" (Mihai Firică), reușind să transfere către acesta sensurile și trăirile pe care autorul le atribuie universului vast, delicat și intens al poeziei.

Cartea se configureaz ...

George Motroc: Domnule Mihai Firică, în primul rând mulțumiri publice că v-ați găsit timp pentru acest interviu. De mult vream să vă întreb: cum arată definiția Poeziei, cuvânt scris integral cu litere mari?

Mihai Firică: Pentru mine, POEZIA nu e o cameră în care te închizi, ci o lume întreagă. E locul în care memoria devine ceva viu, în care iubirea și pierderea se transformă una în cealaltă. E și aer, și sânge. Adică respirație și tensiune. Nu e podoabă, e un fel de adevăr pe care ți-l asum ...

Pe un covor din petale uscate, printre tulpini scofâlcite, se scriu povești din amintiri. Florile au murit în glastre. Frumusețea și parfumul s-au stins. E soarta lor. Retezate din pământ, adunate în buchete, apoi răspândite prin casă. Bucură, farmecă și se duc. Dar poveștile florilor unde sunt? Dispar în van? Am încercat să le privesc cu ochii unui legist. Și, într-un mod ciudat, moartea florilor m-a dus spre unele fragmente citite în trecut. Un semn că poate toate poveștile scrise vreodată se ...

cactusul din cap moare

și când e udat

crește fără voia ta

cobori dealul

plantezi o întreagă grădină

de care nu te vei ocupa

Casă pe aer

singurul loc din care liniștea

nu pleacă mirosul de scorțișoară

selfie cu flori și animale

(de care bunicul e atașat)

apa scoasă din fântână

alarme nefolosite

în cel mai rău caz un câine

care te linge pe față

timpul pierde direcția

vietăți solitare

lipsite de probleme

amintite într-un târziu

Sc ...

Remus Boldea, Degeaba ai citit atâtea cărți, Trei, 2025

Deși publicat anul trecut, cel de-al doilea volum de povestiri al lui Remus Boldea, Degeaba ai citit atâtea cărți, a intrat relativ târziu în orizontul meu de lectură, chiar dacă o parte dintre texte incluse aici apăruseră anterior în diverse reviste literare și culturale (vezi și Nota autorului).

"M-am întrebat de ce vreau eu să scriu un roman. Iar răspunsul a fost că vreau să scriu un roman ca să demonstrez că pot să scriu pe ...

Poliția a sosit pentru a cerceta cadavrul și locul faptei. Acest bărbat înecat a fost găsit cu limba tăiată, într-o zonă izolată de la marginea satului, scufundat în canalul de irigații, cu trăsăturile feței șterse. Poliția a ridicat cadavrul fără a elucida circumstanțele incidentului. Vestea s-a răspândit în sat, versiunile poveștii s-au înmulțit, iar incidentul a rămas învăluit în mister. Însă există un bătrân care știe ce se întâmplă... "Este ea, muta."

Cu mulți ani în urmă, în acest sat s-a ...

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti… în fine, cunoaștem cu toții formulele. Pe scurt, am fost eu. O dată, că nu am cum să fiu de două ori. Cine sunt eu? Ei, eu nu pot fi decât eu, fiindcă nu am cum să fiu tu. Cum mă cheamă? Aș putea să spun că mă cheamă Nimeni, s-a mai întâmplat, și a ieșit așa o încurcătură… Desigur că știu povestea aceea, am fost acolo, așa cum sunt aici acum. Odată ca niciodată. Povești… Poveste… Ce e de aflat despre mine? Să vedem…da! Știu ce pot să spun ...

Greta Lovitz iubea nuanțele pastel. Și motivele geometrice bine conturate, în culori țipătoare – nu degeaba era profă de mate. Când dădea ușa de perete, țopăind pe tocuri până la catedră, semăna cu pasărea paradisului cu catalogul sub o aripă. Arăta ca și cum dimineața se înfășurase în grabă în tapetul de pe perete. Nu că n-ar fi avut ce să îmbrace, dimpotrivă, avea un șifonier sau două burdușite cu fuste, bluze, eșarfe, costume deux-pièces, dar mai ales rochii. Pe ultimele avea mare grijă să nu ...