nr.crt.

Săptămânal de cultură independent

Notă biografică despre Gheorghe Tomozei la aniversarea a 87 de ani de la naștere

Gheorghe Tomozei (29 aprilie 1936 – 31 martie 1997) este un poet și scriitor român, opera sa poetică însumând peste 40 de volume de poezie, printre care și cărți de versuri pentru copii. A cunoscut mari prietenii literare, printre care le menționăm pe cele cu Nicolae Labiș și Nichita Stănescu. Scriitorul a încercat de-a lungul vieții să restituite opera lor, publicând, în calitate de editor, volume comemorative. Este laureatul mai multor premii literare importante, printre care Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie în 1971 pentru Misterul clepsidrei, și Premiul Academiei – Premiul "Mihai Eminescu“ pentru poezie în 1976 pentru volumul Gloria ierbii.

Se naște la București pe 29 aprilie 1936, fiind fiul Franței Stăncescu din satul Pucheni, județul Dâmbovița. Urmează Liceul "Nicolae Bălcescu“ din Târgoviște, apoi absolvă Școala de Literatură "Mihai Eminescu“, avându-i drept colegi pe Nicolae Labiș și Fănuș Neagu. Își începe activitatea literară, colaborând la "Gazeta literară“ și "Luceafărul“.

S-a remarcat ca un distins colaborator și redactor la reviste de profil, precum Cinema, Luceafăul, Tânărul scriitor, Argeș și la Almanahul Scriitorilor, editat de Asociația Scriitorilor din București. A inițiat Colecția "Biblioteca Argeș“ și Colecția "Literatorul“.

În perioada comunistă a revistei Argeș, Tomozei a editat în colecția "Biblioteca Argeș“, sub îngrijirea sa, câteva plachete de poezie a unor nume precum Nichita Stănescu, Laurențiu Ulici, Emil Brumaru, Urmuz, Leonid Dimov, Gabriela Melinescu, I. Negoițescu, Florin Mugur, Cezar Ivănescu, Adrian Păunescu, Geo Bogza, Vladimir Streinu, Mihai Ursachi.

A tradus din marea literatură universală și este un remarcabil traducător al Sonetelor lui Shakespeare, care a cunoscut ediții numeroase.

Se stinge din viață la 31 martie 1997 în apartamentul său din Aleea Deleni, București. Nu avea nici măcar 61 de ani împliniți. Data morții coincide cu data nașterii lui Nichita Stănescu. În ultimul volum de poezie publicat în timpul vieții, Un poet din Tibet, apare surprinzător o referință la această dată, sugerând strânsa lor prietenie.


SĂ UIȚI

Luăm cu noi amintirea culorii,

niciodată culoarea, –

amintirea sărutului,

niciodată sărutul.

Tiparul frunzei ni-l tatuăm pe frunte

dar seva ne uită,

refuză să ne memoreze.


Trebuie să înveți să uiți,

să nărui amintiri, pentru ca tu să rămâi,

să le alungi

și să le pângărești, păstrând în tine

dorul de crini.


Altfel, devălmășia lor te-ar ucide,

perisajele s-ar suprapune. Îți trebuie

memoria lașă a plantelor

care uită dezastrele repetate-ale toamnei

și-s gata, din lut, să răsară

ca-n prima dimineață de luni

a lunii...


Din volumul Poezii (1966)


Fotografie inedită din colecția Cleopatra Lorințiu


CALEAȘCA INSOMNIILOR

O caleașcă a insomniilor, ceașca

dintr-un dulap cu moarte ― argintării;

în drum spre mine flintele-au ciobit-o

și zugrăveala veche s-a coclit.

Miraculoasă ceașcă, învățată

să pâlpâie în ploaie de oglinzi,

chiar de ești singur, te multiplică,

te recompune-n fiece ungher

cum nici nu ești și doar un cub de zahăr

de-l lași în ea, în juru-ți ninge grav

însângerând cu alb, singurătatea.

Un gest. Și ceașca peste lespezi cade,

tiparele ceramicei ivind

plăpânde, înduioșătoare tibii, femure dulci,

vertebre străvezii și dinții solitudinii sticlind

ca, după ani, în racla unui prinț-copil

care-a pierit, despuind de speranțe

înzăpezitul lui regat...


Din volumul Suav anapoda (1969)


POEȚII ȘI DUMINECA

Aș putea reface istoria

planetei vorbind numai despre poeți.

Cu biografiile poeților se pot demonstra

toate teoriile, începând cu cea mai facilă

pentru ei, a relativității.

Cred că mi-aș putea petrece toată viața

numai scriind despre poeți.

Sunt predestinat să le fiu

un fel de timid vizitiu.


Dumnezeu și dumică peste lume

zăpada...


Azi, în cimitirul orășelului cu prăvălii

voioase, l-au îngropat pe bătrânul

poet și eu, bătrâna slugă tânără,

mă înfrupt și din zăpada

cuvenită lui. E albă și bună.


Iertată fie cruzimea

poeților! Nu le mai ucideți

numele

și dacă nu e prea complicat,

nu-i mai ucideți!


Dumnezeu își dumică peste poeți

zăpada,

dumnezeu

îi duminecă...


Din volumul Mașinării romantice: Poezii 1957-1972 (1973)


Gheorghe Tomozei cu prietenii Nichita Stănescu și Mircea Micu


LA LUMINA ZĂPEZII

Îmi iubesc zăpada

cum își iubesc muierile, soldații,

întâi sticlind de o sudoare vinovată

și-apoi redevenite os de scoică.


Fraged metal

despică văzduhul. Îmi închipui că ninge

și-mi crește barba

de poftă.


O lacrimă frânge

fierăriile delicate ale ninsorii

și-abia luminat de explozie văd

cât sunt de

fericit…


Din volumul La lumina zăpezii (1974)


Gheorghe Tomozei în casa din strada Clucer Udricani dec. 1985.

Fotografie de Petru Maier-Bianu. (Prin amabilitatea C. L.)


INELUL DIN MARE

...Viața mea, curgere din mirare-n mirări,

inel rostogolit din scări în scări

până la sarea neajunselor mări.


Lustruit de algele moarte

ce deget o să te mai poarte

din departe spre mai departe?


Din volumul Amintiri despre mine (1980)


Prezentare, selecție de poeme și fotografii: Paul-Daniel Golban

Paul-Daniel GOLBAN

Absolvent al Facultății de Litere, Universitatea "Babeș-Bolyai", Cluj-Napoca, specializarea norvegiană-engleză, cu un master în literatură comparată, în prezent student al Școlii Doctorale. Bursier al Școlii de vară a Universității din Bergen și al Universității din Oslo. Preocupat de cercetarea cantitativă despre traducerea literaturii norvegiene în spațiul românesc în secolul al XXI-lea.

în același număr