Marele prozator Alain Robbe-Grillet este creditat îndeobște cu edificarea Noului Roman (Nouveau Roman) francez, deși termenul propriu-zis a fost creat de criticul Émile Henriot într-un articol din 1957. Contribuția teoretică a lui Robbe-Grillet este însă capitală mai ales dacă avem în vedere publicarea la Paris, în 1963, a volumului Pour un nouveau roman, o culegere de articole inițiate de romancier încă din 1955 și menite să coaguleze concepția sa despre cum ar trebui să arate romanul într-o epocă marcată de sfârșitul modernismului.

Cel mai important dintre articolele care compun cartea și asupra căruia îmi permit și eu să zăbovesc în cele câteva rânduri pe care le am la dispoziție se numește Un viitor pentru roman și a fost publicat, inițial, în 1956.

Problema centrală pe care o ridică articolul se leagă de defazajul sesizabil dintre metamorfozele comportate de evoluția tehnicii și conservatorismul înnăscut al orizontului cultural deschis de civilizația intelectuală franceză. Ca atare, opinează Robbe-Grillet, romancierul trebuie să aspire la transcenderea unui univers de "semnificație" (de natură psihologică, socială sau funcțională), pentru a se ocupa de redarea unei lumi concrete și imediate. Cu alte cuvinte, prezența obiectelor trebuie să preceadă semnificația acestora: înainte ca respectivele obiecte să însemne ceva, ele trebuie pur și simplu să existe. Hermeneutica derivată din grila culturală, suprapusă lor, trebuie demantelată grație acestei ontologii a indiferenței față de metafizica devenită obsoletă. Încăpățânarea personajului de roman de a rămâne în ființă, chiar și în absența unei codificări furnizate de codurile civilizației, este singura în măsură să-l pună pe acesta la adăpost de grila deformatoare a interpretării cu care estetica receptării ne-a obișnuit, de la romantism încoace. Nu mai avem eroi, ci simple existențe.

De aceea, crede Robbe-Grillet, ceea ce-i separă pe cultivatorii Noului Roman de cei din tradiția Balzac-Gide este tocmai abandonarea iluziei adâncimii narative: personajele se mișcă bidimensional, în absența traumelor metafizice, într-un sistem care va fi descris de teoria post-structuralistă franceză (Jean Baudrillard) drept unul al obiectelor. Banalitatea care aureolează trama obișnuită a romanelor semnate nu numai de Robbe-Grillet, ci și de Sarraute, de Butor sau de Ricardou, va fi însă respinsă de majoritatea cititorilor și în aceasta constă eșecul experimentului propus de Noul Roman.

Lectorul se plictisește în absența unei mitologii menite să înnobileze faptul divers înregistrat ca atare. Abandonarea nimbului metafizic din jurul protagonistului tradițional a dus la nedumerire și, în cele din urmă, la dezinteres din partea publicului.

Se pare, de aceea, că adevăratul defazaj nu este cel înregistrat de Robbe-Grillet, dintre caracterul revoluționar al evoluției tehnologice și cel conservator, al cadrului cultural, ci acela al diferenței de situare estetică dintre romancier și cititor.

Tirania esteticii receptării a pus, finalmente, între paranteze experimentul romanesc din anii ’50.