Cartea Mireasa tânără (La Sposa giovane, în original) este al nouălea roman al lui Baricco. Aparent este o carte a corpurilor, după cum spune scriitorul, născut în 1958, la Torino, și care a încercat să găsească răspunsuri propriilor întrebări, ivite din educația catolică primită.

Ideea de la care pornește este una romantică: o tânără italiancă se întoarce din Argentina pentru a se căsători cu bărbatul ales. Deosebit este faptul că mai întâi se căsătorește cu familia lui și că personajele nu au nume, ci sunt identificate printr-o calitate esențială: Mireasa tânără (care însă, până la finalul cărții, nu participă la nicio nuntă), Tatăl, Mama, Fiul, Fiica și Unchiul. Singurul care are un totuși nume este majordomul Modesto – el e cel ce deschide ușa casei Familiei și ne prezintă obiceiurile și ciudățeniile fiecăruia.

Autorul se joacă ingenios cu perspectiva din care spune povestea, trece din pielea unui personaj în a altuia și, din când în când, aruncă frânturi din propria viață, evidențiind magia limbajului folosit pentru istoria Familiei în contrast cu vulgaritatea și lipsa de farmec a dialogurilor dintre el și o fostă iubită, care încearcă să afle mai mult decât vrea el să spună. Aceste paranteze ale poveștii sunt, de fapt, niște cursuri de literatură pe fugă, autorul are bunăvoința să ne descopere mici secrete din rutina lui de scriitor.

Este lină introducerea Miresei în Familie: prima de care se apropie este Mama, care îi dezvăluie tainele seducției și ale plăcerii propriului corp. Unchiul este un fel de frumos adormit, pe care tânăra îl trezește cu noua ei senzualitate. Fiul este personajul absent pentru care a venit Mireasa tânără și care fuge și fuge până ajunge la ea, în singurul loc natural unde o putea găsi.

Ca și fosta prietenă a naratorului, cititorul se poate întreba de ce atât de multe scene erotice. Și Baricco răspunde singur în carte: 

"Există, aproape întotdeauna, în cărțile mele sex.

Da, dar aici e o obsesie.

Obsesie mi se pare cam mult.

Poate. Dar există, evident, ceva ce te atrage, când scrii despre sex.

Da.

Ce?

Că e dificil." 

O altă temă prezentă este cea a existenței unei cărți care schimbă ceva. Când Mireasa tânără încearcă să se adapteze noii Familii, majordomul îi prezintă regulile de bază ale Casei, una dintre ele fiind interzicerea cititului cărților, și motivează astfel interdicția: "Există deja totul în viață, cu condiția să stai s-o asculți, iar cărțile nu fac altceva decât să te distragă inutil de la această îndatorire". Mireasa are cu ea o singură carte, Don Quijote (poate aleasă de Baricco tocmai ca un omagiu adus lui Cervantes), o ține ascunsă și cu greu se decide să ceară permisiunea Mamei să o citească. Încă un personaj care este marcat de o carte este Unchiul: el o păstrează, deși n-a putut să citească mai mult de două pagini, de plictisitoare ce e. Cartea lui se numește: Cum să părăsești o navă și pare o aluzie la un alt roman al lui Baricco, Ocean Mare, unde scena cea mai dramatică o reprezintă supraviețuirea (la modul animalic) în urma unui naufragiu.

Dintre personaje, cea mai originală manifestare o are însă Fiul, toți îl știu plecat în Anglia și așteaptă sosirea lui, el nu sosește, în schimb încep să fie expediate tot felul de lucruri stranii din partea lui și Familia crede că se întoarce puțin câte puțin. Baricco adoră listele de obiecte și le folosește și aici cu multă generozitate: "o masă de scris din lemn de nuc, treisprezece volume dintr-o enciclopedie germană, douăzeci și șapte de metri de bumbac egiptean, o carte de rețete fără ilustrații, două mașini de scris (una mică, una mare), un volum de stampe japoneze, alte două roți dințate întru totul identice cu cele consemnate cu câteva zile înainte, opt chintale de furaje, blazonul unei familii slave, trei baxuri de whisky scoțian, un obiect destul de misterios care se dovedi apoi o crosă de golf, ordine de plată ale unei bănci londoneze, un câine de vânătoare și un covor indian". Fiul trimite însă câte o telegramă, initial zilnic, apoi tot mai rar, care începe mereu cu un banal Totul e în regulă, ce ascunde o întreagă poveste, în care este implicată toată Familia și căreia îi va găsi rezolvarea doar Mireasa tânără.

Personajul Miresei este foarte abil construit, ea pare naivă și ignorantă și dă impresia că Familia este cea care îi fură, încetul cu încetul, inocența. Dar ea are un trecut, a suportat abuzurile unui tată și a învățat suficiente trucuri din sfaturile foarte concrete ale bunicii ei. Este o prezență aparent fragilă, suavă, dar nimic nu o șochează și folosește tot ce găsește ca să se adapteze noii ei lumi. De aici și titlul poate, din contrastul dintre rolul ei șters la început, acela de viitoare mireasă, docilă și insignifiantă, și câștigarea unei lupte nedeclarate cu Familia și cu propriul destin.

Este relaxantă alternarea nu numai a vocilor narative, dar și a propozițiilor foarte scurte (în dialoguri) cu frazele ce depășesc adesea o pagină.

Citind pagină după pagină, cititorul, extenuat de atâta efuziune a simțurilor, poate ajunge să se întrebe la un moment dat: cartea e și despre altceva în afară de corpuri care au nevoi, care vor să seducă și să simtă plăcere, care așteaptă și sunt răsplătite până la urmă? și răspunsul este clar după terminarea cărții: atâta prezență fizică înseamnă mult mai mult decât vrea, poate, chiar autorul să însemne.