Dacă ar fi să facem un top al principalelor minusuri de care suferă cinematografia românească, pe primul loc s-ar afla cu siguranță acuza că filmele au o acțiune ternă, cadre lungi de apartament, izul de comunism și regret după epoca respectivă și, nu în ultimul rând, o atmosferă în general sumbră, fără nimic atractiv, decât poate o distribuție de excepție și un regizor consacrat. Încet, încet, lucrurile au început să se schimbe, publicul cumpără bilet la film românesc, iar producătorii au învățat că o promovare bine pusă la punct este aproape o garanție a succesului. În cazul producției La Gomera, aceasta a avut peste 30.000 de plătitori de bilet, aducând filmului încasări de peste 450.000 RON, conform cinemagia.ro. 

Pomenisem câteva rânduri mai sus despre acțiunea statică în care nu se întâmplă mare lucru, spectatorii fiind sătui până peste cap de aceste tipuri de povești. În pelicula lui Corneliu Porumboiu este poveste din plin, există acțiune ce te ține cu sufletul la gură, sunt personaje extrem de bine conturate, sunt prezente sexul, corupția, mafioții, gloanțele – cu alte cuvinte, este rețeta unui scenariu atractiv și de succes. 

Nominalizat la Gopo 2020 pentru scenariu, laureat, în 2007, pentru A fost sau n-a fost și, în 2010, pentru Polițist, adjectiv, Porumboiu știe să scrie și să spună povești. Are talentul de a le face atât statice, cât și dinamice, jucându-se cu publicul și atrăgându-l în jocul pe care și-l dorește. Este medicamentul pe care regizorul și scenaristul ți-l servesc, iar spectatorul alege cum să și-l administreze, în cazul nostru ce fir narativ să urmărească. 

Povestea se învârte în jurul lui Cristi (interpretat de Vlad Ivanov), care, implicat fiind într-o afacere de spălare de bani și corupție, ajunge pe insula Gomera, unde trebuie să învețe un nou limbaj de comunicare, format din fluierat și intitulat El Silbo. Aceste sunete fac diferența dintre viață și moarte, deoarece ele funcționează ca un substitut al cuvintelor, pentru ca autoritățile să nu se prindă de lucrurile ilegale care au loc, dar și pentru a-l elibera pe Zsolt (jucat de Sabin Tambrea), omul care are cunoștință de locul în care se află suma de bani. Și de aici intră în scenă numeroase personaje cu esență de mafioți, eterna bombă-sexy Gilda (interpretată de Catrinel Marlon, nominalizată și ea la Gopo la categoria cea mai bună actriță într-un rol principal) – care are, aproape ca într-un basm popular, rolul de a-l încurca pe erou – montajul alert, scenele de acțiune și, nu în ultimul rând, violența.

Un lucru demn de apreciat la această peliculă este relația imagine-montaj. Spre deosebire de Polițist, adjectiv unde există cadre lungi, cu rare tăieturi de montaj, în La Gomera avem parte de o cu totul altă cinematografie. Tudor Mircea, operatorul filmului, nominalizat și el la Gopo, simte perfect ițele poveștii și le transpune în cadre de o genială picturalitate și compoziție, în care, spre surprinderea spectatorilor, detaliile sunt cele ce contează. Cu alte cuvinte, imaginile trebuie citite printre rânduri, pentru ca spectatorul să fie și mai bine imersat în atmosfera peliculei. Publicul nu mai este, în acest caz, doar un simplu privitor inert la ceea ce se întâmplă pe ecran, ci face un efort mental de potrivire, urmărire, asociere, pentru a putea pune cap la cap toate firele narative, într-un demers detectivistic.

Pelicula La Gomera, în regia lui Corneliu Poumboiu, este o producție 42 Km Film, Les films du Worso, Komplizen Film cu suportul Bord Cadre Films, realizat în co-productie cu Film I Vast. Filmul a fost nominalizat la Palme d’Or, a fost propunerea României la premiile Oscar, în 2020, iar la premiile Gopo este nominalizat la categoriile cel mai bun film de  lungmetraj, cea mai bună regie, cea mai bună actriță într-un rol principal, cel mai bun actor într-un rol secundar, cea mai bună actriță într-un rol secundar, cel mai bun scenariu, cea mai bună imagine, cel mai bun montaj, cel mai bun sunet, cea mai bună scenografie și cel mai bun machiaj și coafură.