Scandalosul personaj Gog al lui Giovanni Papini vorbește, într-un rând memorabil, despre capodoperele literaturii. Obținând o listă credibilă a acestora, certificată apoi de experți, se apucă să le parcurgă metodic și conștiincios și, imun la influența culturală a acestora, le descoperă scăderi scandaloase.

Ca profesori de literatură, cu toții am primit întrebări de la novici sau neinițiați într-ale literelor, chestiuni mai ales privitoare la cei mai mari dintre cei mari. "Care sunt cele mai importante opere din istorie?" a fost o întrebare care mi s-a pus constant, atât în România, cât și, fapt inițial surprinzător, devenit apoi de-a dreptul firesc, în străinătate.

Cum orizontul cultural al studenților înșiși scade de la an la an, spre disperarea celor ce-și doresc performanță și efort constant, m-am gândit că nu ar fi complet inutil să le prezint celor curioși în privința evoluției literaturii europene de la începuturi și până astăzi cum arată, în opinia mea, the best of the best. Atenție, mă refer doar la opere influente, practic inconturnabile, care au marcat, ca tot atâtea jaloane imposibil de ignorat, o constelație de opere uneori la fel de valoroase sau chiar mai valoroase, dar care, din varii motive (limba de origine, epoca publicării, traseele traducerii, impactul critic precar inițial), nu au exercitat o influență comparabilă.

Dacă aș scrie, vreodată, un vademecum al capodoperelor literare de pe bătrânul continent, l-aș intitula Cei mari. Esențialul literaturii europene și i-aș diviza materia exegetică în două părți principale. Prima ar fi Perioada clasică, în care aș include Iliada și Odiseea (Homer), Eneida (Vergiliu), Divina comedie (Dante), Gargantua și Pantagruel (Rabelais), Don Quijote (Cervantes), Hamlet, Regele Lear, Macbeth, Othello (Shakespeare) și Faust (Goethe). A doua ar fi Perioada modernă, în care aș insera Florile răului (Baudelaire), Doamna Bovary (Flaubert), Demonii și Frații Karamazov (Dostoievski), Anna Karenina și Război și pace (Tolstoi), Ulise (Joyce), Procesul (Kafka), În căutarea timpului pierdut (Proust), Omul fără însușiri (Musil) și Muntele vrăjit (Mann).

După cum observați, am ales, din motive de simetrie familiare unui geometru ratat, câte nouă titluri pentru fiecare dintre perioade, cu precizarea că enumerarea de mai sus nu reflectă preferințe personale, ci doar un tablou al influențelor decisive din spațiul cultural european, care se cuvin înregistrate cu fidelitate critică.

Trebuie doar să adaug că, dacă un individ complet virgin în ale lecturii ar parcurge atent doar aceste opere atent selectate, el și-ar putea face, în cazul în care este dotat cu inteligență și cu sensibilitate în proporții rezonabile, o idee destul de clară despre ce înseamnă maximum în evoluția literaturii europene din antichitate până în modernitate.