spangen, rotterdam. nu se pune problema dacă vine apa, ci când și cum se etajează. nu se pune problema dacă vine viața, ci când și cum se etajează. nu se pune problema dacă vine moartea, ci când și cum se etajează. administrarea problemelor: a eșua suportabil. nu se pune problema să nu te pregătești pentru înghițire.

pentru îmbrățișarea a ce va să vină: structuri de stratificare. cel mai jos punct din parc este pentagonul plăcerii (pe o latură ai și un fragment de amfiteatru pe care să te așezi fără să stai în apă), apoi vine terenul pentru durerile sportului, și ai toată verdeața asta care absoarbe până să ajungă la asfalt, și apoi în clădiri ai beciul de flux. ar mai lipsi doar ca acoperișurile să fi fost nu mansardate, ci terasate, ca să te poziționezi mai bine cu arca.

între timp, ai stație pentru mașini electrice în fața blocului, ai panouri solare, atunci când pui mâna pe caroserie, prin degete nu parvin imagini de la bayan obo, așa că distrugerea doar s-a externalizat mai departe, e tot cu noi

 

carnisse, rotterdam. linii convenționale: gri (transportul), verde (liziera), albastru (nobilitatea apei), cărămiziu (elementul fără de care totul ar fi fost tot una). blocul erect pe muchia curgerii apei, ce s-ar oferi oamenilor de la ferestre, oamenii care ar putea sta la ferestre, oamenii care și-ar compromite integritatea corporală pentru un motiv.

ai și de aici mobilitate, transport, deși te despart atâtea linii de apă de miezul orașului, însă pretutindeni sunt linii de apă până la orice relief stabil. oamenii sunt cruțați aici de stabilitate, e nevoie de echilibru dinamic. oamenii pot dansa pe sârmă fără să se piardă, intervalul căutat e tot ce există, în rest distrugerea.

astea sunt limitele convenționale și nu poți să zici: iartă-mă că mi-au ghiorțăit mațele. totul gândit tocmai ca să nu se dea pe dinafară fiind deja în afară. îndiguirea apelor, psihicului. de aici toate aceste canale, curgeri, scurgeri prin care viața debordează, întru bruierea pierderilor

perdu boekhandel, amsterdam. "poëzie, experiment, theater". d.c. mi-a trimis o fotografie de aici, pentru a completa o absență semnificativă pentru mine, sau doar acea parte care se cablează la mișcare, mușcare, remușcare.

o librărie de poezie, de freamăt arestat, fotografiat. e nevoie poate să-ți fotografiezi agitația la temperatura potrivită pentru a stabili un echilibru, punctul devenit linie luminoasă.

aici e poate doar proiecția mea sau doar o nevoie care se afirmă în cadrul potrivit. cu stimulii adecvați, aș putea citi contracte din plăcere, savurând sintaxa închisă la toți nasturii, lingvistica formalizată ca rafinament sadomaso, friptură de putere.

dar nu, mă aflu la 1767 km, în țara nu a lui "perdu", ci a lui "pertu", cum era virgil teodorescu, la care limbajul puterii făcea poluție, stalactite în peștera brutalistă. cum să vii aici cu ozn-uri nordice? și totuși, improbabilul incită

*

ijsselmeerstraat, amsterdam. ai putea avea aici tot confortul. arhitecți, designeri, tehnicieni, meșteri, cunoașteri duse mai departe și din aproape în aproape. simți că nu s-a pierdut nimic. liniște, dotări de ultimă generație. poate chiar ultima generație.

dar îți zici că nu s-a pierdut în zadar, că nicio sămânță nu a fost irosită, sau că mulțimea acestora e neglijabilă. îți zici că tu ești neglijabil, dar asta e în regulă.

te-ai putea muta aici cu banii strânși din cunoașterea ta tehnică dusă până departe. ai putea să nu treci testul de sămânță bună la banca de spermă. terapeutul tău ar putea avea o reacție mai puternică la asta, pentru că știi din interiorul cărnii mirosul ardent al civilizației, împăcarea cu robotul din copilărie care în vis  te urmărea să te ardă cu țigara

jan van bloisstraat, tholen. una din casele astea aproape identice a fost acasă pentru producătorul care a înregistrat pe casetă "no compassion" sub la fel de inumanul nume tuning circuits.

"e și în creierul meu, e în creierul nostru". refrene industriale ale unui individ industrios. toate instrumentele și efectele sunt înregistrate pe loc. cred și eu că nu crede în nimic dacă îi stă mintea pe locus, agențialitate în stare orgolioasă, ateu care nu are nevoie de simpatie, ceea ce nu îl oprește să trimită casete prin poștă, electron care caută.

betonul ceaușist am visat că va crăpa și lucrurile din camera mea își vor găsi locul în crevase. de atunci am tot primit compasiune, baxuri de săpun protex care caută evadarea din mâini. de atunci am tot avut reverii pline de cărămizi cu soluție anti-îngheț. o statistică spune: omul mulțumit nu-și mută locul în care a fost repartizat. dar oare chiar știi ce și cum