nr.crt.

Săptămânal de cultură independent

Scrisul ca motivație în sine

Un coleg cu care am vorbit, recent, la telefon (restricțiile impuse de pandemia de coronavirus ne-au redus la minimum interacțiunile sociale) mi se plângea că se simte apatic, demotivat, lipsit de poftă de scris. Cauza nu era izolarea prelungită: respectivul scriitor, unul altminteri stimat și citit cu plăcere de profesioniști, se afla în această stare (care nu este nici depresie, nici disperare) de ani buni. El pretinde că totul a început cam prin anul 2000, când vechii cititori din vremea ceaușismului trecuseră la răsfoirea superficială a ziarelor și, ulterior, a tabloidelor, iar noii potențiali cititori se risipeau sub vraja exercitată de televiziune și de internetul abia emergent. "Ce sens are să mai scrii?", mă întreba, nu doar retoric, întristatul coleg la telefon.

Răspunsul pe care am încercat să i-l furnizez cu promptitudine (subliniind caveat-ul meu constant, pe care vi l-am dezvăluit și dumneavoastră: nu este un sfat, ci, mai curând, o constatare) este simplu. În această perioadă, destul de ingrată față de artă în general și de literatură în special, nu ar trebui să ne preocupe decât elaborarea propriu-zisă a unei opere pe care ne simțim în stare s-o rotunjim convingător măcar conform standardelor de exigență impuse de propria conștiință critică. Dacă ea va fi bună sau rea, de impact mic, mediu sau mare, dacă va plăcea generației actuale sau dacă va stârni curiozitatea generațiilor viitoare, toate acestea sunt chestiuni secundare, care nu ar trebui nici să ne îngrijoreze, nici să ne inhibe. Altfel spus, scrisul ar trebui să constituie o motivație în sine, la adăpost de blocaje estetice sau de receptare.

Până la urmă, scrisul profesionist rămâne o activitate profund intimă, cronofagă în sensul bun al cuvântului și generatoare de plăcere estetică nemijlocită, care se hrănește exclusiv din sine, precum Nastratin Hogea imaginat odinioară de Ion Barbu, iar cartea pe care o elaborăm va avea, cu siguranță, măcar o mână de cititori empatici. Chiar dacă minoritatea s-ar reduce la unul singur și tot ar merita efortul inițierii unui dialog intelectual fertil. La urma urmelor, cum gândea John Keats acum două secole, nu suntem cu toții, noi, filologii, doar niște oameni ale căror nume sunt scrise pe apă?

Cătălin GHIȚĂ

Prof. univ. dr. hab. la Facultatea de Litere a Universității din Craiova, coordonator de doctorate, membru al BARS (British Association for Romantic Studies), Cătălin a publicat și editat peste 20 de volume, apărute în țară și în străinătate. Membru PEN, USR.

în același număr