În primăvara anului 1894, la zece ani după ce, la Metsovo, fusese răpită de haiduci, pentru răscumpărare, Duko Averoff Geanopol, se făcea nuntă mare la sărăcăceni, o populație de păstori nomazi, înrudită vag cu aromânii. Se mărita una dintre cele patru fiice ale celnicului, numită Vassilo. Pe mire îl chema Govaris și avea în jur de treizeci de ani, o vârstă considerată coaptă pentru căsătorie. Făcea parte dintre oamenii altui celnic, din Muriki, Thiva. După obicei, nunta începuse la stâna miresei, cu tot fastul și cu respectarea datinilor. Se încuscreau doi celnici mari, avuți, cu turme multe. 

Au fost făcute schimburile de daruri. Mireasa avea zestre bogată; la rândul său, mirele a dăruit familiei socrului tacâmuri din aur și vase din argint. Toată lumea era mulțumită; alianța se dovedea profitabilă pentru ambele familii de sărăcăceni bogați.

Două zile mai târziu, nunta porni spre Muriki, la stâna mirelui. Un alai călare, vesel, cu cântece, având în frunte socrii, nașii, cavalerii de onoare, cu flamura albă de nuntă, în vârfuri cu cele trei mere roșii, simbolizând virginitatea miresei. Fârtații – cum se numeau cavalerii de onoare – aveau puștile încărcate și ploștile pline, cinstind trecătorii, când treceau prin așezări de sărăcăceni. Din când în când, o pușcă își slobozea încărcătura în aer, încă un semn că era vorba despre un alai de nuntă.

Mirele era îmbrăcat în cămașă și tunică albă, cu nasturi negri și broderii negre la mânecă. Ilicul negru era prins cu gherdane bogate, din argint, numite chiusteci la aromâni. Costumul aromânilor și al sărăcăcenilor, compus din materiale rigide, grele, în culori sumbre, se bucura de accentele strălucitoare ale accesoriilor din argint. Acestea constau în trei grupuri de câte cinci lanțuri, fixate în patru plăcuțe cu motive florale. La un capăt, gherdanul se termina cu un pandantiv, reprezentând o acvilă cu două capete. Adesea, de chiusteci era legat cuțitul, sau, la negustorii bogați, chiar începând cu vremea aceea, un ceas de buzunar. 

Chimirul, din piele neagră adăpostea un pistol și un cuțit, pe lângă cremenea și amnarul obișnuite și banii din aur și argint, din care el încă mai avea de cinstit pe cei care îndeplineau unele ritualuri din procesul nunții. Mirele avea în picioare opinci ușoare, din piele de capră, și, pe umeri, o sarică mițoasă. Pe cap, un fel de fes negru, împodobit cu un ornament din argint. 

Mireasa purta o cămașă albă cu broderii negre mult mai bogate, pe toată mâneca. Ilicul negru era împodobit cu panglici din mătase, albe, galbene, verzi și cu salbe din argint. Fusta neagră avea pe deasupra un fel de șorț alb, cu dantelă la poale și, deasupra dantelei, același rând de panglici de mătase multicolore ca la ilic și la gâtul cămășii. Încă un șorț negru, mai scurt, cu broderii aurii și roșii, măiestrit lucrate, completa costumul de mireasă sărăcăceană. Cerceii îi erau din aur, lungi, clătinându-se la fiecare pas. Acoperământul capului, negru, era împodobit cu salbe de argint, de asemenea. Pe deasupra, vălul roșu, de mătase, specific miresei, atârna pe spate, mângâind crupa calului.

Pe la jumătatea drumului, un detașament de jandarmi opri alaiul de nuntă, arestându-l pe mire, pe motiv că o parte din darurile oferite de mire socrului mic, odoarele din aur și argint, făceau parte din răscumpărarea primită, cu zece ani înainte, de ceata lui Thymios Gakis pentru frumoasa Duko, acum cunoscută deja ca Vasilarhondissa, din cântecul pe care se făcea horă de fiecare sărbătoare în tot nordul Greciei. Prin urmare, Govaris fusese unul dintre tinerii din banda haiducului, care participase la răpirea Evdokiei Averoff.

După arestarea mirelui, socrii mari au continuat drumul spre casă, cu mireasa. Vassilo a fost bine primită, constatând că stâna era la fel de bogată ca a tatălui ei. Ea, însă, nu a vrut să rămână la casa mirelui arestat, noră în casă, fără să fi fost datinile finalizate și căsătoria consumată. 

A trimis vorbă, printr-un văr, aflat printre fârtați, părinților ei, care plecaseră deja, imediat după nuntă, la munte, cu turmele, să vină să o ia acasă. Au venit tatăl și frații, luând-o înapoi, cu zestre cu tot.

Întorcându-se la casa părintească, mireasa și-a găsit mama jelind, neconsolată, ghinionul fetei. Reputația ei era pătată de o nuntă nedusă la capăt. Nu era într-o situație mai bună decât o mireasă abandonată la altar, indiferent că mirele n-o lăsase cu voia lui, ci fusese luat de lângă ea de jandarmi, judecat și aruncat în temniță grea, ca tâlhar. 

Frumoasa sărăcăceană i-a interzis mamei ei să plângă, spunându-i că Dumnezeu i-a hărăzit această soartă cu un scop. Ea a locuit toată viața cu familia fratelui ei mai mic, refuzând toate cererile în căsătorie ulterioare – fiindcă, deși ghinionistă, avea zestre prea bună și era din familie prea bogată ca să nu fie considerată o partidă în neamul ei. Vasilo era o femeie puternică, muncitoare, răzbătătoare, care nu s-a lăsat doborâtă de vicisitudinile vieții. Ca toate femeile de la munte, din vremea aceea, ce a cuprins și războaiele balcanice, și primul război mondial, a avut parte de destule amărăciuni, dar și-a ajutat familia, cu tenacitate, fiind deosebit de respectată în comunitate. A fost nașa fiicelor mai multor nepoate și vocea ei era ascultată în problemele legate de gospodărirea stânei.

Mirele ei, Govaris, a fost eliberat din închisoare după douăzeci și cinci de ani și a venit să o ia, dar ea l-a alungat.

Vassilo a murit la o vârstă destul de înaintată. Era o persoană atât de respectată, încât toți bărbații din familia celnicului și-au scos pălăriile și au venit să-și ia rămas bun. Soția fratelui ei, care a murit în anii 1980, aproape centenară, povestea despre ea cu dragoste și regret.