Salvatorul

El merge alene și deschide larg ochii pentru că nu îi vine sã creadã. În fața lui, la locul unde e depus gunoiul, lângã pubele, se aflã o piramidã fãcutã din cãrți. Chiar are forma unei piramide. 

A grãbit pasul și, când a ajuns lângã ele, piramida pãrea și mai neverosimilă decât de la distanțã. Erau în majoritate cărți vechi, dar în stare bunã. Cine oare le aruncase ? Cine, de la blocurile vecine, a aruncat conținutul unei întregi biblioteci ? 

S-a gândit puțin, apoi și-a sunat un prieten. Acesta a venit, în câteva minute, cu o mașinã, din care a scos niște saci din plastic. La rugămintea lui, l-a ajutat sã umple sacii cu cărți și sã-i urce în mașină.

Le-a dus acasã la el, le-a rãsturnat în sufragerie și s-a apucat de treabã. A deschis larg geamul, și-a pus mãnuși din plastic și a început sã le dezinfecteze cu spirt. Apoi cu biocid, spray, avea din cauza pandemiei. Le-a lãsat o noapte, revãrsate în sufrageria lui.

A doua zi, a luat foarfecele, scotch-ul, Aracetul și s-a așezat lângă ele. Unele trebuiau reparate și asta a și fãcut. Le-a bandajat. 

Apoi le-a donat la Biblioteca Municipalã. 

Când a ieșit de acolo era fericit.

Exerciții de respirație

Îmi țineam răsuflarea când treceam pe lângă ei,

Ei vorbeau, însuflețiți, veseli, se mai și contraziceau,

Apoi izbucneau în râs. 

Nu știu cum erau îmbrăcați, nu știu nimic din ce și-au zis,

Deși vorbeau foarte tare, îi auzisem de departe

Și i-am mai auzit destul și dupã ce i-am depășit,

Nu reținusem nimic din chipurile lor,

Deși îi privisem îndelung,

Nu știu decât cã aveau mãștile pe bărbie

Și gurile lor păreau niște grote.

Mi-am ținut respirația, dar deja simțeam nevoia 

Sã trag aer în piept, cât mai mult aer în piept.

Mi-au trebuit mulți pași ca sã ajung sã respir iar normal.

Dupã care, înainte sã apuc sã arunc o privire spre parc,

Am văzut alți doi, care veneau spre mine, tot cu gurile

Larg deschise, tot însuflețiți, veseli, contrazicându-se,

Apoi izbucnind în râs.

Îi auzeam dar nu înțelegeam nimic din ce spun,

Ca și cum ar fi vorbit o limbã strainã,

Iar când s-au apropiat de mine,

mi-am ținut iar răsuflarea.

Înaintam ca printr-un tunel care devenise vecinul de alături.

 OÙ sont les neiges d’antan?

Înaintea orei de geografie

Fãceam exerciții de pronunție

Stalactite și stalagmite.

Ne speria numele “Groapa Marianelor"

Visam cã niște fete, Marianele, au căzut în ea

Și nu vor mai putea ieși niciodatã de acolo.

Noi căutam țurțuri, in iernile copilăriei noastre,

Țurțuri apăruți după o noapte geroasă

Și îi lingeam ca pe înghețată.

Străzile erau pline cu sãnii care scrâșneau pe zăpadă.

Când ningea mult nu ne mai duceam la școalã.

Ne măsuram cu nămeții și ei ieșeau mai înalți.

Deschideam televizorul

Și ne uitam cu respect la tot ce vedeam.

Așteptam desenele animate și țipam de bucurie

Când începeau.

Aveam creioanele bine ascuțite.

Ștergeam cu grijă cu guma  chinezeascã roz, parfumată,

Ca să o păstrăm cât mai mult, 

Aveam mai mereu degetele murdare de cerneală,

De ziua noastrã primeam cadou un stilou chinezesc

Sau un penar chinezesc, colorat, cu închidere magnetică.

Eram ca oamenii bătrâni, știam să ne bucurăm de lucrurile foarte simple.