Gemenii Norah și Jonah Grayer sunt doi vampiri energetici născuți în 1899 și care, începând cu 1979, încep să sechestreze în Conacul Slade și să omoare, la fiecare nouă ani, persoane așa-zis încărcate cu energie pentru ca ei să se poată menține mereu tineri și viguroși. Cam asta ar fi, pe scurt, povestea din acest volum cu ample trimiteri la alte două romane ale autorului care, sper din toată inima, nu se vor lăsa mult așteptate și la noi.

Concepută ca o clasică poveste cu fantome într-o casă bântuită, Conacul Slade face mult mai mult de atât: nu sunt de fapt doar fantome răuvoitoare care bântuie din cameră în cameră, trag de clanțe și fac podelele să scârțâie lugubru, băgând groaza în invitați sau în noii proprietari pentru a-i alunga din casa presupus a lor și a-i face să-și rupă gâturile pe scări ori s-o ia razna peste noapte și să fugă pe coclauri.

Ce încearcă scriitorul britanic este să creeze o adevărată mitologie alcătuită până acum, pe lângă Conacul Slade, din încă două romane, unul dintre ele având peste 700 de pagini (Bone Clocks), iar celălalt, The Thousand Autumns of Jacob de Zoet, ceva mai modest, având doar 480 de pagini, în care să detalieze, până la urmă, tot eterna bătălia dintre bine și rău.

Avem, pe de o parte, "mâncătorii de suflete", biete ființe aparent nevinovate care au ajuns să trăiască peste o sută de ani devorând sufletele oamenilor, după cum le spune și numele, pe care-i prind, în cazul nostru, în capcana multidimensională numită Conacul Slade, un căsoi ridicat în inima Londrei pe care nu-l găsesc decât cei aleși să fie devorați de gemenii Grayer, iar de cealaltă parte pe Orologiști, cei care îi vânează pe acești mâncători de suflete prin toate dimensiunile unde le dau de urmă, încercând să-i extermine și să câștige odată pentru  totdeauna pace și liniște pentru oameni.

Romanul de față este alcătuit din cinci părți, fiecare desfășurându-se la nouă ani distanță față de precedenta: în prima, un băiețel cam ciudățel și mama lui cam snoabă fac cunoștință cu Conacul Slade (acțiunea se petrece în 1979), în a doua, care se petrece în 1988, avem de-a face cu un inspector de poliție care-și găsește până la urmă nașul tot în conac umblând, cum îi stă în caracter, după fuste, deși pretextul ar fi că anchetează dispariția celor două personaje mai sus pomenite, în a treia (cu acțiunea în 1997), avem de-a face cu o gașcă de vânători de fantome în rândul cărora se face remarcată o tânără pe nume Sally Timms, în a patra o avem pe sora acesteia, pe Freya, iar în a cincea, ei bine, pe a cincea o puteți descoperi citind acest splendid roman de doar 260 de pagini în care pare că versatilul autor al Atlasului Norilor pare că a distilat tot ce știa el să facă mai bine (inovație, imaginație, comentariu social, studiu de personaj, acțiune trepidantă și alambicată, dându-le forme fantastice și comentând acid pe marginea unor subiecte ce nu se vor uza niciodată) și a născocit o poveste complicată, antrenantă și, pe alocuri, de-a dreptul horror, pe care pur și simplu nu o poți lăsa din mână.

Părerea mea: e nevoie de două lecturi ca să-i prinzi toate subtilitățile, toate nuanțele, toate trimiterile și toate ironiile fine; mai e nevoie să fii și foarte bine familiarizat cu toate operele scriitorului (n-am apucat încă să citesc celelalte două volume care detaliază bătăliile dintre "mâncătorii de suflete" și "Orologiști"), pentru a-i percepe mesajele și a-i înțelege pe deplin ambițioasa operă.

"— Lasă-mă cu proverbele. De ce nu m-ai omorât adineauri?

Marinus face o mutră gen: e complicat. Zice:

— Mai întâi, că omorul cu sânge rece nu-i calea Curentului Profund.

— Nu, voi preferați să v-aduceți dușmanii-n stare să tragă ei primii, ca pe urmă să invocați autoapărarea.

Nu neagă, ipocrita, c-ar fi așa..."