Un an de pauză mondială. Dar chiar și-așa, cu obloanele trase, editurile au lucrat, textele au trecut, atașate, de la o cutie poștală la alta, adnotate în culori vii, plimbându-se de la autor la redactor și de-acolo la corectură, zburând, pagină după pagină, în tipografii, transportate în rafturile librăriilor goale, unde rareori vedeai câte un om, obligatoriu cu mască simbolică, unul dintre temerarii marilor orașe, aventurieri care aruncau un ochi pe la Carusel sau prin alte librării, fără să cumpere nimic, preferând să se uite și apoi să comande pe net. Iar curierii chiar au avut treabă în acest an! Au cărat multe, printre care și cărți, comandate cu disperare, mai ales c-au și fost apariții notabile în acest an teribil. Iar acum mă refer doar la literatura română.

Desigur, dând la o parte publicitatea, cu articolele actoricesc-prietenoase, în care sunt numite aceleași cărți – producțiunile cotizanților –, rămân rafturile adevărate. Aici se află acele cărți, niciodată puse la vedere, rafturile ascunse, pe care mie îmi place să le cercetez, mai ales acum, în librăriile goale, pregătite pentru electori, mă refer la cititorii cu pretenții, care nu cumpăra nici în ruptul capului cărți băgate sub nas în mod abuziv.

Între titlurile pe care le-am ales, aș menționa, ca apariție de vârf a anului trecut, Hristoitie au Școala moralului de Anton Pann, editată de Muzeul Literaturii, în seria de Opere, ediție elegantă, în care au apărut scrierile mai multor clasici. Cartea adună în două volume texte mai puțin cunoscute, cântece de lume, scrieri varii din care ia ființă pe nesimțite o lume fermecătoare, din jurul anului 1830. Cartea a apărut sub îngrijirea lui Radu Albala și I. Fischer, fiind însoțită de un aparat critic alcătuit de Nicolae Mecu și de o introducere semnată de Eugen Simion. Trebuie spus că Editura Muzeul Literaturii scoate cărți puține, dar toate de raftul întâi. Tot aici apare și revista Caietele Avangardei, coordonată de Ion Pop, ajunsă în al optulea an de viață.

Cartea-eveniment a anului trecut a fost Iconografia vrăjitoriei în arta religioasă românească. Eseu de antropologie vizuală de Ștefana și Ioan Pop Curșeu (Ed. Școala Ardeleană), despre care promit să scriu în curând.

Cât despre cărțile de ficțiune, printre primele ale anului s-a aflat Prevestirea, de Ioana Pârvulescu (Humanitas), un roman ingenios și alert, care pornește de la povestea lui Iona, biblicul. Radu Paraschivescu a publicat Recviem vesel pentru tata (Humanitas), o carte percutantă prin latura subiectivă, evocatoare. Pe la finele anului a apărut mini-romanul Ioanei Drăgan, Gripa (la Tracus Arte). Au fost și romane reeditate, ca Amantul Colivăresei, de Radu Aldulescu (la Hyperliteratura).

Unii au scris povestiri, multe despre pandemie, refulări ori stricte producțiuni de întreținere. În ceea ce mă privește, aș recomanda volumul lui Cosmin Leucuța - Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii? (Editura Casa de pariuri literare) și Kyparissia, de Alexandra Niculescu (Litera). Amândouă volumele excelează în zona narativului, reconstituind cu ușurință evenimentele unei întâmplări cotidiene sau rememorate. Tineri, preocupați de faptul mărunt, cu preferințe pentru un vizual accentuat, în cazul Alexandrei, și pentru dialogul picant, în cazul lui Leucuța, cei doi autori de proză scurtă merită citiți. Chiar împreună. Aș mai pomeni și volumul Pluto în Scorpion (Polirom), semnat de Dan Sociu, dar și povestirile publicate pe net, pe care îmi pot permite să le menționez, căci n-am listă plătită și nici obligații de grup. Există proză bună, publicată în cele câteva site-uri sau bloguri dedicate literaturii, cum este Liternautica, povestiri semnate de Mihail Victus, Pavel Nedelcu, unele cu autori de oarecare notorietate, precum Radu Găvan, aproape toate peste nivelul multora dintre volumele promovate disciplinat și contra cost.

Poeții, ca de obicei, au avut mai puține șanse la tipărit, dar blogosfera este puternică în privința asta. Totuși sunt și cărți tipărite, iar unele și-au făcut loc până la mine: Contraatacul de panică de Ioan Matiuț, apărut la Tracus Arte, Civilizații de Olga Ștefan (Ed. Paralela 45), Alwarda de Ruxandra Novac, la Pandora M,  Transparența unui popor de foci de Alexandru Ovidiu Vintilă (volum apărut la finele anului 2019, la Charmides).

O lectură de plăcere este Patimi auzite din Gura Oborului, de Adrian Pârvu (Hyperliteratura) - memoriile unei zone bucureștene cu multe nuanțe. Și-aș pomeni și o carte de sinteză - Enciclopedia imaginariilor din România (Polirom), coordonată de Corin Braga.

Cele mai multe edituri au avut dificultăți, închizându-și porțile, ori desființând colecțiile de literatură. N-o să vorbesc despre episoadele dramatice, ci despre modul eroic în care au rezistat edituri mici precum Black Button, pe care două tinere literate (Anca Dumitrescu și Elena Marcu) au înființat-o în urmă cu câțiva ani, sau Școala Ardeleană de la Cluj, ca să nu mai vorbim despre editurile profilate exclusiv pe poezie, cum este Max Blecher, editura lui Komartin, care păstrează constant respectul față de valoarea cărților publicate.

Ar mai fi de menționat că, în ciuda pandemiei, au apărut și edituri noi (Lebăda Neagră, la Iași), dar și colecții, la Litera și la Pandora M. În timp ce aceasta din urmă a ales literatura străină, desigur mai ușor de plasat pe piață, Litera s-a îndreptat către proza contemporană autohtonă.

În economia pandemică, piața de carte s-a prăbușit, fără să renunțe la obositoarea epidemie a cărților promovate, iar printre norii de praf au apărut forme și noi device-uri. Scrierile de pe platformele virtuale se completează încet prin audiobook-uri - acestea ocupând un teritoriu din ce în ce mai important. Mega-edituri occidentale au în momentul de față o producție impresionantă de cărți "citite". Dar și la noi s-au înmulțit studiourile de înregistrare, eu însămi având o experiență de acest fel. Deocamdată singura platformă de audio-achiziții este citeste.ro, dar cu siguranță vor apărea și altele, zic eu, în scurt timp. Iar ca noutate absolută, deja au apărut și video-cărțile. Subiectul merită însă o discuție mai largă.

Și-ar mai fi ceva, demn de menționat: în valurile schimbării, cititorii parcă anul acesta n-au mai ținut cont de cărțile recenzate la comandă, pe același calapod, mai ales că se ajunsese ca un singur text laudativ să se rostogolească din site în site sub mai multe semnături. Despre denigratorii inculți și activiști voi vorbi curând - constituie un subiect literar.

În asentimentul celor care vor să aleagă, și eu sunt adepta unei selecții subiective, după preferințe reale, fără obligații ori prietenii. Așa că închei cu Editura Universității din București, una de elită, care scoate acele tomuri mari, pe care zeci de generații le consultă la bibliotecă, așezându-le la baza educației culturale. În anul pandemiei, aici au apărut Un șirag de piatră rară (111 poeme românești traduse în franceză de Anca-Maria Christodorescu) și o carte despre formulele de politețe fanariote (Oriental models in expressing politeness in Romanian language in the Phanariot Epoch), semnată de Alina-Georgiana Focșineanu. Aceasta din urmă mi se pare scrisă special pentru mine:)