În 1909, la Sankt-Petersburg, se formează un cerc de poeți avangardiști numit "Ego". Doi ani mai târziu, tânărul poet Igor Severianin (1887-1941) editează o broșură cu titlul emfatic, Prolog. Egofuturism. Poeza celor excepționali. Apoteoza volumului trei, care anunța o nouă grupare în cadrul futurismului rus, egofuturismul, făcând concurență cubofuturismului animat de V. Maiakovski. S-au publicat câteva manifeste ce cuprindeau formulări abstracte și ezoterice, iar în ianuarie 1912 cercul "Ego" a fost transformat în "Academia de Ego-Poezie", destrămată rapid, din cauza disputelor estetice din interior. Severianin a început o grandioasă carieră independentă, odată cu volumul Cupa spumegândă (1913), care a avut zece reeditări în primul an. În perioada 1913-1914, poetul a organizat numeroase concerte la Sankt-Petersburg și Moscova, câștigând, datorită farmecului său, un public variat, precum și simpatia criticilor de cele mai diverse orientări, chiar și pe a celor rezervați în privința futurismului.

La o serată, Vladimir Maiakovski, stând alături de Severianin, a înmuiat o bucată de ananas într-un bol cu șampanie și a consumat-o. Inspirat de gestul congenerului său, Severianin a compus pe loc prima strofă a unui poem, care va deveni emblema sa estetică, Ananas în șampanie. Subintitulat "uvertură", acest imn despre fastul vieții ultramoderne și eclatante este scris într-o tonalitate dinamică, impetuoasă. Poemul pare a conține și o notă ironică ce provine tocmai din ardoarea extravaganței pentru care pledează vocea lirică:

"Ananas în șampanie! Ananas în șampanie!

Uimitor de gustos, spumant și înțepător!

E și ceva norvegian! E și ceva spaniol!

Mă apucă nebunește inspirația! Îmi iau stiloul!

Vâjâitul avioanelor! Goana mașinilor!

Șuierul de vânt al trenurilor expres! Zborul de aripă al iahturilor!

Cineva este sărutat aici! Altcineva e bătut dincolo!

Ananasul în șampanie e pulsul serilor!

Într-un grup de fete nervoase, în anturajul aprig al femeilor

Voi transforma tragedia vieții într-o farso-reverie...

Ananas în șampanie! Ananas în șampanie!

De la Moscova la Nagasaki! De la New York pe Marte!" (traducerea îmi aparține)

Ca o paranteză, solista rock contemporană Umka a integrat citate din Severianin în mai multe piese ale sale, dintre care cea mai cunoscută este Autostop blues, care folosește drept refren ultimul vers din poemul de mai sus.

Figura lui Severianin a fost prezentată de memorialiști cel mai adesea într-o manieră caricaturală, căci în viața publică era un histrion, poza ca arogant, agresiv, iritat, grandoman (toate aceste atitudini fiind cultivate în spiritul excentric al avangardei al cărei mandatar era). În schimb, în viața privată se comporta modest și natural. Poetul Pavel Antokolski relatează că a fost surprins când Severianin a comandat într-un restaurant nu "ananas în șampanie", nu "înghețată de liliac" (un alt titlu celebru de poem), ci votcă și castraveti murați, cartofi, pește și varză. De altfel, poetul se enerva dacă era servit cu "ananas în șampanie", cum i se întâmpla adesea, și ajungea să insulte gazda.

Din 1915, popularitatea lui Severianin crește datorită "poezelor" sale, publicate în mai multe volume: Poezo-antract, Volum de poeze, Poezo-concert. În aceeași perioadă, Lev Tolstoi citește un volum de Severianin și se arată indignat de obscenitatea unui poem. Opinia lui Tolstoi apare în presa vremii și stârnește curiozitatea publicului, care începe să-l citească pe avangardist. Câțiva ani mai târziu, faima poetului ajunge la nivel național. Cărțile îi sunt publicate în tiraje uriașe, iar poemele traduse în numeroase limbi. Severianin organizează turnee în întreaga Rusie și numele lui devine sinonim cu succesul, un succes în primul rând comercial. Publicul dominant era feminin, probabil datorită șarmului lui Severianin și spectacolelor sale fanteziste, dar încărcate de sensibilitate lirică. A fost unul dintre cei mai populari avangardiști ruși, ca efect al firii sale zgomotoase și autoreclamei lipsite de modestie (în primăvara lui 1918, la o serată organizată în Muzeul Politehnic din Moscova, este desemnat "regele poeților").

Poezia-poeză a lui Severianin îmbină exotismul cu motive din viața mondenă și cucerește publicul prin muzicalitate și prin exces imagistic nepretențios. Temele predilecte erau viața citadină, atmosfera grotescă a saloanele luxoase, vivacitatea contemporană și cuceririle tehnice (automobilul, avionul, aeroplanul), combinate cu tema naturii (motive vegetale, mai ales florale). Poetul și-a creat un limbaj original, experimentând la nivel fonetic, lexical, stilistic și prozodic (versurile sunt dispuse inedit, în ghirlande de triolete, folosindu-se aliterațiile și disonanțele).

În 1918, după Revoluția din Octombrie, Severianin a emigrat în Estonia și s-a stabilit în Toila, un mic sat de pescari, unde se delecta cu peisajele lacurilor, cu pădurile, cu liniștea și pacea locurilor și cu marea sa pasiune, pescuitul. A depus eforturi notabile pentru continuarea celor mai importante obiective ale avangardei ruse (sinteza artelor și internaționalizarea fenomenului). S-a implicat rapid în viața literară a Estoniei; împreună cu soția sa estonă, Felissa Kruut, a început să traducă masiv. Este unul dintre primii traducători de poezie estonă în limba rusă, publicând pe cheltuială proprie antologia Poeții Estonie i, ce radiografia peste o sută de ani de poezie. În această perioadă, Severianin a renunțat în mare parte la prețiozitățile sale, versurile au devenit concise, simple, cu tentă simbolist-nostalgică, în spiritul dorului de Rusia de care era măcinat.

În procesul fulminant de afirmare artistică, Severianin a organizat numeroase turnee în Rusia și peste graniță. De exemplu, în perioada 1910-1918 a avut 135 de apariții publice în Rusia, dintre care 48 în concerte și 87 personale. În perioada 1919-1940 a susținut numai în Estonia 60 de spectacole, plus cele din Finlanda, Letonia, Lituania, Polonia, Germania, Cehoslovacia, Iugoslavia, Franța, Bulgaria. În 1933 a ajuns la Chișinău, iar în 1934 a avut trei spectacole la București.

Alipirea Estoniei la URSS în 1940 i-a dat lui Severianin speranța că va putea ieși de sub interdicția de publicare (care a fost ridicată abia în 1996), că își va putea face cunoscute în Rusia traducerile și că va putea organiza turnee de repopularizare. Din cauza bolii, nu a reușit să părăsească Estonia. A murit în decembrie 1941, în Tallinnul ocupat de trupele germane. Pe piatra funerară modestă au fost gravate fragmente din poezia sa, Roze clasice: "Ce frumoase, ce proaspete vor fi rozele/ Pe care țara mea mi le va arunca rupte în groapă".