Cumva imaginile se repetă

Într-un fel sau altul tot din camera asta are un început

Cumva altundeva pierdut din vedere dimineața prea devreme.

Cumva spui imaginile se repetă doar ca să se rotească între ele,

Materialul lor frige ca o pânză pusă la uscat

Și se lipește de artere, de palme, de cuvinte

Până cuvintele devin invizibile.

Aceeași repetiție a imaginilor,

Imagini ce vor să iasă din memorie ca să prindă pași

Și să înainteze sau să stagneze,

Să plece sau să urle după bunul plac ca și cum

Ce a fost până atunci în urmă se șterge ca o cretă

de pe tabla din cameră

Unde sunt notate plecările,

numărul întoarcerilor pe degete,

cuvintele plecate fără ele,

reîntoarcerea la ce nu a fost de fapt acolo

nicicând în fapt. Excavatorul sapă mai adânc în memorie.

După fiecare neliniște spălată în grabă de liniște

Din fiecare miez de neliniște crescut

peste o crustă groasă de liniște ca de țestoasă

Doar spălatul hainelor la turații de maxim viteză perturbă

din când în când miezul liniștii.

După fiecare gând.

E gândul pe talpă și aluneci

Prin căutări printre lucruri găsești spui

Se pare

Și lucruri încă nedesfăcute din realitatea lor

Ca un sâmbure cu o coajă tare

Și lucruri pe care le știai acolo căutând în memorie

Revăzute structural după câteva minute în fața ochilor.

Lucruri știute care stând atât de mult ascunse în interior

Se știau uitate.

Din urmă

Urmele se multiplică. Pașii se exfoliază zăcând în aceeași baltă de ploaie

Cam atât pentru azi. Cam scurtă căutarea

Spui

Și apele în pahar se liniștesc.

Doar punctul se lipește de epidermă și inima se zbate

De la general la particular punctul pulsează

În același loc unde face crater

Doar punctul sapă acum și se aude

Punctul ăsta sapă în acum de fapt

Aceleași setări salvate de recunoaștere a ieri-ului.

dintr-o parte în alta a camerei ca o lăcustă

obiecte ce mănâncă timpul de la margini spre mijloc

săritura golului de aer de pe un obiect pe altul

de pe un picior pe altul

pe saltea pneumatică ca să nu se simtă aterizarea

golul de aer pătrunde mai adânc în fiecare celulă a peretelui

și își face cuib când este uitată căderea

un mod mimetic de a spune că nu mai cade

doar sare din când în când

poate

dintr-o parte în alta a camerei ca o lăcustă

la fel cum

fagocitarea timpului prins între membrane interne ocupă spațiul

în cameră

ocupă și timpul și obiectele ce se opresc din derularea zilnică

și privesc

dintr-o parte în alta a tavanului

în altă cameră ca și cum nu vezi ce se întâmplă

zici

lăcustele mănâncă din pereții altei camere.

Alexandra-Emilia Bucur este absolventă a Masteratului de Comunicare și Relații Publice și a Masteratului de Politică și Economie Europeană. A publicat de-a lungul timpului poezii în reviste literare, platforme culturale, publicații literare online, precum și în câteva antologii în urma participării la concursurile și festivalurile naționale de poezie începând cu 2007 până în prezent. Printre concursurile internaționale în cadrul cărora a fost laureată se numără: Concursul internațional de literatură "Naji Naaman" Liban (2009), Concursul de Poezie în Limba Franceză "Echos Francophones" (2009), Concursul literar internațional "Nature 2020-2021" (2021) și a participat în 2009 în cadrul European Poetry Slam în Berlin.