SORA

Lui Marin Sorescu

Trăiesc într-o lume improbabilă

nu știi și nici nu poți s-o știi

tu nu poți s-o cunoști nici măcar pe sora mea.

De-abia o știu și eu

a murit înainte de a mă naște

rana lăsată mi-a și grăbit venirea.

Poate de-aia am crescut înainte de vreme

repede trece primavara, cu toate frunzele ei

iar vara nu este decât un ceas de nisip înghețat.

Zac acum în culcușul soră-mii moartă.

umbra ei mă urmărește continuu

mort sunt înainte de moartea ei.  

 

RĂMAS BUN

Îmi iau rămas bun de la mâna mea

cea care-a arătat fulgerul

sau liniștea pietrelor

sub zăpezile de altădată.

Pentru a deveni din nou păduri și nisipuri

Îmi iau rămas bun de la hârtia albă și de la cerneala albastră

din care curg râuri leneșe,

porci pe străzi, mori pustiite.

Îmi iau rămas bun de la prietenii

în care am avut cea mai mare încredere:

iepurii și moliile,

norii zdrențăroși ai verii,

umbra mea care îmi vorbea în șoaptă.

Îmi iau rămas bun de la virtuțile și grațiile planetei:

ratații, cutiile muzicale,

liliecii care se foiesc la apus

din pădurile caselor de lemn.

Îmi iau rămas bun de la prietenii tăcuți

interesați doar de locurile

unde poți să bei vin

și pentru care orice zi

nu e decât un pretext

să cânte romanțe.

Îmi iau rămas bun de la o fată

pe care far’ să mă întrebe dacă o iubeam sau nu

am purtat-o cu mine, s-a-ntins lângă mine

în orice după-amiază când străzile se umplu

de fum de la frunzele arse în șanțuri -

Îmi iau rămas bun de la o fată

a cărei față o văd de obicei în vise

luminată de privirea întristată

de trenurile care pleacă în ploaie.

Îmi iau rămas bun de la memorie

și îmi iau rămas bun de la nostalgie

– Pâine și sare

a zilelor mele fără scop -

și îmi iau rămas bun de la aceste poezii:

cuvinte, cuvinte - puțin aer

mișcat de buze - cuvinte

s-ascundem poate singurul adevăr:

respirăm și nu respirăm.

Traducere: Sebastian Teillier & Doina Ruști

 

SCRISOARE UNUI POPĂ DE ȚARĂ

(Parafrazandu-l pe Rene-Guy Cadou)

Dragă prietene, fără îndoială, te afli într-un sat

prizonier al ploii

având la cină tulburători musafiri

ca Apollinaire, Cendrars ori Braulio Arenas.

Grădina bisericii nu și-a pierdut farmecul

nici prospețimea livezii nu s-a dus.
Încă miroase a salcâm

și se aud încă trenurile trecând.

pe măsură ce-ți scriu

am impresia că privești spre casa spânzuratului

iar vechile tale cărți asteaptă

ca vecinii să le citească.

(Doamne, îl invidiez pe acest popă de țară

știe mai bine ca mine tainele care

ne însoțesc

versurile pe care le scrie în camera albă

nu-s decât șoaptele Tale pe care mi-ar plăcea să le-aud).

Draga prietene, lasă-mă să vi alături de

orfanul, calul schingiuit, albinele tale

îngăduie-mi să ascult imnurile dumitale

la Judecata de Apoi. 

Traducere de Ileana Rollason si Sebastian Teillier