Dacă Jules Verne a povestit aventurile unui Căpitan la cincisprezece ani, în Mexicul revoluției lui Emiliano Zapata a existat o fată numită colonel la optsprezece.

María Esperanza Chavarría Morales s-a născut în 1898, în Jonacatepec, statul Morelos, în sud-estul Mexicului. În luna mai 1911, la vârsta de 13 ani, s-a îmbrăcat băiețește și a plecat să lupte sub stindardul lui Emiliano Zapata, în regimentul condus de colonelul Roman Castro. Au fost alături de Francisco Madera la intrarea în Ciudad de Mexico.

Prima bătălie a fost cea de la piciorul podului peste Yautepec. Au urmat cele din Cuautla, Puebla, Chilpancingo și numeroase confruntări armate din statul Morelos. Isteață și rapidă, s-a distins prin curaj, fiind folosită și ca cercetaș sau spion.

La data de 2 octombrie 1911, într-o misiune de spionaj, este prinsă de soldații federali și dusă întâi în Ciudad de Mexico, pentru interogatorii, apoi stă în închisoarea din Veracruz. Dată fiind vârsta ei fragedă și faptul că nu a recunoscut acuzația, la 5 decembrie a fost eliberată.

Singura ei opțiune a fost reîntoarcerea în armata revoluționară. De data aceasta, trupele generalului de divizie Amador Salazar au fost cele mai apropiate. Sub ordinele sale a participat la luarea orașelor Ozumba și Mexicaltzingo, printre alte lupte importante, avansând în ierarhia militară.

În august 1914, la Mexicaltzingo, a fost rănită. Din nou, s-a descoperit că tânărul sergent neînfricat era o fată de șaisprezece ani. Până să se însănătoșească pe deplin, o vreme nu a mai putut participa la bătălii, cu arma în mână, însă a ajutat la îngrijirea celorlalți răniți, în infirmerie, apoi a transmis mesaje pe diferitele fronturi.

La moartea fratelui ei vitreg, Herminio Chavarría, care lupta în statul Mexico și pe care l-a întâlnit cu câteva zile înainte, în activitatea ei de curier între comandanți, a înțeles să-l răzbune organizând un raid, cu câțiva luptători dintre prietenii lui Herminio, la o bază federală, oferind revoluționarilor armele extrem de necesare. De asemenea, ulterior a transportat arme și muniție pentru bătălia de la Cuautla, până a fost considerată aptă de a se întoarce printre combatanții direcți.

Faptele de vitejie ale acestei tinere au fost povestite atât în cronici și monografii ale Revoluției, cât și în legende. Revoluționarii o respectau, considerând-o un conducător energic și viteaz, întotdeauna un exemplu pentru cei de sub comanda ei. Luându-i-se în considerare meritele în luptă și în spatele frontului, Benjamín Argumedo, asistent al lui Emiliano Zapata, i-a solicitat generalului s-o promoveze la gradul de colonel la vârsta de 17 ani. Pe baza mărturiei mai multor ofițeri despre María Esperanza Chavarría Morales, acesta acceptă. I-a rămas apropiată lui Emiliano Zapata, căruia i-a promis de multe ori că dacă va fi ucis, ea va continua să lupte pentru obiectivele revoluției: pământ și libertate.

Au numit-o Femeia colonel cu lovituri sângeroase (la Coronela del Cachazo), după tipul de lovituri pe care i le-a dat unui militar federal ca să le predea obiectivul, conform mărturiei lui Benjamín Argumedo. Unii spun că a dobândit, spre finalul revoluției, chiar gradul de general, deși se poate să i se fi zis așa de către cei care-i erau credincioși, fără să fi fost efectiv avansată. Și lui Emiliano Zapata, și altor conducători ai Revoluției Mexicane, li s-a spus generali și fără să fi primit oficial acest grad.

La terminarea revoluției, a fost trimisă la Veracruz, la școala de moașe. Femeia colonel cu lovituri sângeroase, prima la ucis dușmani, a fost prima și la adusul pe lume al noilor vieți, devenind șefa moașelor din Centrul de Igienă și Sănătate al municipiului Yautepec de Zaragoza din Morelos. În această funcție a activat timp de mulți ani.

A primit pensie de revoluționar, recunoscându-i-se contribuția la victoria revoluției din sudul Mexicului. A fost una dintre colaboratoarele scriitoarei Rocío Aída Gómez Garduño pentru monografia Femei din Morelos în Revoluția Mexicană. A trăit modest după pensionare, într-un cartier din Yautepec, stingându-se din viață la data de 26 iulie 1968, în vârstă de șaptezeci de ani. A fost înmormântată în panteonul municipal din Oacalco, alături de sora ei, Antonia, și cumnatul ei, Manuel Rojas.