Revistă print și online
SORA
Lui Marin Sorescu
Trăiesc într-o lume improbabilă
nu știi și nici nu poți s-o știi
tu nu poți s-o cunoști nici măcar pe sora mea.
De-abia o știu și eu
a murit înainte de a mă naște
rana lăsată mi-a și grăbit venirea.
Poate de-aia am crescut înainte de vreme
repede trece primavara, cu toate frunzele ei
iar vara nu este decât un ceas de nisip înghețat.
Zac acum în culcușul soră-mii moartă.
umbra ei mă urmărește continuu
mort sunt înainte de moartea ei.
RĂMAS BUN
Îmi iau rămas bun de la mâna mea
cea care-a arătat fulgerul
sau liniștea pietrelor
sub zăpezile de altădată.
Pentru a deveni din nou păduri și nisipuri
Îmi iau rămas bun de la hârtia albă și de la cerneala albastră
din care curg râuri leneșe,
porci pe străzi, mori pustiite.
Îmi iau rămas bun de la prietenii
în care am avut cea mai mare încredere:
iepurii și moliile,
norii zdrențăroși ai verii,
umbra mea care îmi vorbea în șoaptă.
Îmi iau rămas bun de la virtuțile și grațiile planetei:
ratații, cutiile muzicale,
liliecii care se foiesc la apus
din pădurile caselor de lemn.
Îmi iau rămas bun de la prietenii tăcuți
interesați doar de locurile
unde poți să bei vin
și pentru care orice zi
nu e decât un pretext
să cânte romanțe.
Îmi iau rămas bun de la o fată
pe care far’ să mă întrebe dacă o iubeam sau nu
am purtat-o cu mine, s-a-ntins lângă mine
în orice după-amiază când străzile se umplu
de fum de la frunzele arse în șanțuri -
Îmi iau rămas bun de la o fată
a cărei față o văd de obicei în vise
luminată de privirea întristată
de trenurile care pleacă în ploaie.
Îmi iau rămas bun de la memorie
și îmi iau rămas bun de la nostalgie
– Pâine și sare
a zilelor mele fără scop -
și îmi iau rămas bun de la aceste poezii:
cuvinte, cuvinte - puțin aer
mișcat de buze - cuvinte
s-ascundem poate singurul adevăr:
respirăm și nu respirăm.
Traducere: Sebastian Teillier & Doina Ruști
SCRISOARE UNUI POPĂ DE ȚARĂ
(Parafrazandu-l pe Rene-Guy Cadou)
Dragă prietene, fără îndoială, te afli într-un sat
prizonier al ploii
având la cină tulburători musafiri
ca Apollinaire, Cendrars ori Braulio Arenas.
Grădina bisericii nu și-a pierdut farmecul
nici prospețimea livezii nu s-a dus.
Încă miroase a salcâm
și se aud încă trenurile trecând.
pe măsură ce-ți scriu
am impresia că privești spre casa spânzuratului
iar vechile tale cărți asteaptă
ca vecinii să le citească.
(Doamne, îl invidiez pe acest popă de țară
știe mai bine ca mine tainele care
ne însoțesc
versurile pe care le scrie în camera albă
nu-s decât șoaptele Tale pe care mi-ar plăcea să le-aud).
Draga prietene, lasă-mă să vi alături de
orfanul, calul schingiuit, albinele tale
îngăduie-mi să ascult imnurile dumitale
la Judecata de Apoi.
Traducere de Ileana Rollason si Sebastian Teillier
Jorge Teillier Sandoval (1935-1996) poet chilian, reprezentativ pentru Generația ’50 (importantă mișcare artistică), multipremiat și tradus, a fost laureat cu Premiul Eduardo Anguita, dar țara i-a rămas îndatorată cu Premiul Național pentru Literatură. Dintre volumele sale de versuri, amintim Para ángeles y gorriones (Pentru îngeri și vrăbii-1956), Poemas del País de Nunca Jamás (Poeme din Țara lui Niciodată - 1963), Muertes y Maravillas (Morți și minuni, 1971), printre altele. După lovitura de stat din 11 septembrie de 1973, aproape toată familia lui a luat calea exilului, iar Jorge a pierdut postul de director al revistei Boletín de la Universidad de Chile. În ciuda opresiunii militare n-a plecat din Santiago de Chile.