Ziua Marinei

Pentru cineva născut și crescut în Constanța, 15 august este o coincidență fericită între Ziua Marinei și Sf. Maria "Mare". În copilărie, am crezut că Ziua Marinei descinsese cumva dintr-o  sărbătoare mitică a eroicilor marinari care se încumetaseră să înfrunte Pontul Euxinus, marea căreia i se aduceau ofrande pentru a fi îmblânzită. Așa cum numele Euxinus, eufemism de la aksenos ("neospitalier"  în greaca veche), sugera, o astfel de sărbătoare a mării, marinarilor și corăbiilor era de așteptat să se fi transformat în Ziua Marinei odată cu apariția flotei românești. Inițiativa acestei sărbători nu a venit din partea Amiralității, ci a primarului Constanței, Cristea Georgescu, care pe 6 august 1902 a trimis o scrisoare municipalităților din întreaga țară, anunțând că pe 15 august, de Sf. Maria, pe care o declara "patroana Marinei", se vor organiza pe apă dar și pe uscat "niște serbări demne de a fi văzute precum regale, alergări, corabia Argonauților și altele."

Relația cu mitul este, la fel cum este și relația cu Sf. Maria, revigorată de Georgescu pentru a atrage turiști în urbea de la marginea teritoriilor românești. Vor mai trece câteva decenii până când Regina Maria va construi frumoasa capelă Stella Maris de la Balcic și va adăuga tradiția medievală a Stelei Mării, cum a fost numită Fecioara Maria, în palmaresul de semnificații al sărbătorii.

Ziua Marinei și Sf. Maria vin împreună de 119 ani. 

Ileana Marin

Mă trag dintr-un neam de Mării: bunica din partea tatălui e Maria, fiica ei e Măriuța și chiar și eu am ca al doilea prenume Maria. E o tradiție de la care nu ne abatem nici azi ca tot neamul să se adune în 15 august și să ne sărbătorim Măriile. În acest sat în care mi-am petrecut vacanțele, Aruncuta, la 40 de km de Cluj-Napoca, există încă obiceiul ca în fiece seară din postul Sfintei Mării Mari oamenii să se adune la Cruce, pentru o scurtă slujbă: crucile sunt amplasate la fiecare intersecție a ulițelor, pe "concinit" – adică la poalele dealului folosit drept pășune pentru vite , în fața bisericii și, bineînțeles, la intrarea în sat. Serile erau momentele cele mai așteptate de copii, parcă și trezitul de dimineață devreme și ajutorul dat peste zi în gospodărie bunicilor erau mai suportabile la gândul revederii pe-nserate la Cruce: nu atât slujba preotului era interesul celor mici, cât repertoriul cântărilor de după; mersul la Cruce reprezenta, mai degrabă, o ocazie de socializare cu prietenii, un prilej de bucurie a cântecului și o victorie în sine a faptului că, deși se-ntuneca de-a binelea, copiii erau încă pe afară, în deplină legalitate. Cei mai vrednici se porneau în pelerinaj spre mănăstirea Nicula, iar, în 14 seara, cei rămași se adunau la troița de la intrarea în sat și, cântând, îi așteptau pe pelerini până târziu să apară cu binecuvântările de la mănăstire; în frunte cu preotul, cu toții o porneam spre biserică. Era evenimentul care încununa bucuria săptămânilor de post. Cea mai mare supărare a mea, copilă fiind, a fost că niciodată, în ciuda tuturor rugăminților mele și a promisiunilor bunicilor, nu mi s-a permis să mă alătur convoiului de pelerini. Dar supărarea se ștergea în seara de 14, căci n-am ratat în vreun an ritualul așteptării pelerinilor și plimbarea cu alaiul complet către biserică. Preotul copilăriei mele s-a retras la pensie, locul i-a fost luat de un altul mai tânăr care, după doi ani s-a relocat într-o parohie mai promițătoare, a venit un altul mai în putere – chiar și așa, rugăciunile și cântările de la crucile din sat au rămas sfinte ca obicei; doar reunirea de final nu se mai consumă, căci nu mai avem călători spre Nicula.  

Ioana Cistelecan

Adormirea Maicii Domnului este sărbătoarea simetriilor. Cea care L-a născut pe Iisus se cuibărește acum în brațele Fiului ei. Ca și în viața oamenilor obișnuiți, vine o vreme când inversăm rolurile, devenim ocrotitorii celor care ne-au ocrotit, într-un fel, părinții părinților noștri. Întotdeauna m-a înduioșat imaginea sufletului Fecioarei (figurat ca un prunc înfășat), pe care Hristos vine să-l înalțe la cer.

O altă reflectare a unui eveniment în celălalt: cea care a asistat îndurerată la răstignirea și moartea Fiului ei este acum asistată, la adormire, de Cel pe Care L-a însoțit mereu. Hristos a fost coborât cu trupul în mormânt, Maica Domnului este înălțată cu trupul la cer. Mișcarea este aceeași, simetrică în verticalitatea traseului spre adânc sau spre înalt. Amândoi sunt prohodiți, dar Vinerea Seacă are tragismul despărțirii de Lumina Lumii, căderea în bezna mormântului, în timp ce ajunul Adormirii prefigurează călătoria luminată către Rai. Nu întâmplător, această mare sărbătoare dedicată Născătoarei de Dumnezeu se mai numește în popor și "Paștele verii". 

Și cum se crede că ai șansa de a "învia" de fiecare dată când aduci un prunc pe lume, pe fiica mea, născută în apropierea acestui Paște cu protagonist feminin, nu putea să o cheme altfel decât Maria.

Cristina Bogdan