Carlos Ruiz Zafón, Prizonierul cerului

Cărți. Viață de familie. Cărți. Soție, copil. Cărți. Relații paterne complicate. Cărți. Falimentul bate la ușă. Cărți... O viață plină de adrenalină trăită, în mod paradoxal, la nivel static. Adevărata mișcare este în anticariat — axis mundi atât pentru Daniel Sempere, barcelonezul obișnuit cu probleme neobișnuite, cât și pentru celelalte personaje care orbitează în jurul lui —. Cum reușește anticariatul barcelonez (culmea) neprăfuit să determine viețile tuturor personajelor, inclusiv pe a lui Bea, prozaica soție a lui Daniel? Personajul, aproape redat prin praesentia in absentia, nu apare decât o dată, într-o scenă, dar numele îi este pomenit de mai mult de zece ori, întrucât reprezintă obsesia soțului. Care este cealaltă obsesie a simpaticului Daniel Sempere, banal doar în aparență? Vizita enigmatică a unui cumpărător neobișnuit care achiziționează cea mai scumpă carte din anticariat doar pentru a i-o trimite patronului anticariatului, tatăl lui Daniel. Cadou ilogic sau glumă sinistră? Autorul nu ne răspunde, însă complică puzzle-ul barcelonez și mai mult: ipoteza infidelității soției mult iubite, aparent atât de copleșitoare, va fi depășită de o bănuială și mai gravă. Ce poate fi mai dureros decât să realizezi că nu îți cunoști partenera, pe mama copilului tău? Să descoperi că nu ești, de fapt, copilul celor care te-au crescut de-abia la vârsta de patruzeci de ani, pare să răspundă, zâmbind ironic, Ruiz Zafón. Mai este loc de ceva în acest labirint existențial cu acorduri dramatice? O, da, însă, pentru a afla, trebuie să citim Prizonierul cerului, de Carlos Ruiz Zafón. (Flavia Iosef)

Cosmin Perța, Arșița, Pararela 45, 2019.

Este o carte densă, o distopie care începe în forță și se termină în forță, iar pe parcurs, pe lângă acțiunea tensionată în sine, nu poate trece neremarcată acea poezie care străbate totul ca un fir roșu – sau ca o ceață violet, ce cuprinde parcă întreg universul. Volumul se derulează vizual ca un film de Tarkowski; există o întretăiere foarte bine gândită a planurilor, iar discuțiile filosofice și mistice sunt purtate de personaje recurente, precum călugărul Teofil, personajul central al trilogiei alcătuite din Teofil și Câinele de Lemn, În urmă nu mai e nimic și Arșița. Momentele de frumusețe simplă (precum cele cu motanul Alioșa), strecurate în atmosfera apocaliptică descrisă fără menajamente, sunt exact ceea ce trebuie pentru a păstra tensiunea cărții. Arșita este un volum care arde intens și care se imprimă adânc în peisajul interior al cititorului. (Ligia Pârvulescu)

Fernando Aramburu, Los vencejos, Editorial: Tusquets, 2021

Apărută la final de august, creată în aceeași tonalitate ca și Patria, cartea aduce altă temă. Toni e un profesor dezamăgit, care trăiește doar cu Pepa, cățelușa lui, și biblioteca de care se desprinde încet-încet, luând o hotărâre dramatică. Înainte de a o duce la capăt începe să scrie o cronică personală în fiecare zi, timp de un an, un fel de jurnal din trecutul lui și al Spaniei, în care apar părinții lui, fiul, fosta soție, o altă femeie, deci o întreagă constelație umană, dar și o imagine oarecum didactică, un fel de lecție de istorie și de viață. (Alexandra Niculescu)

Ruxandra Cesereanu, Sophia România. Balade postumane, Casa de Editură Max Blecher, 2021

Un volum bilingv, din care aflăm că "La început a fost Mesmeea,/apoi Hatsune Miku,/apoi Alexa (mogâldeața)/și de-abia apoi Sophia.", în care stilurile se amestecă, ludicul infantil alternând cu meditația gravă asupra istoriei în care "noi am putea fi din nou începutul lumii." Versuri livrești, cu imaginar manierist în care se amestecă animale exotice (gen pangolinul) și poeți ilustrativi pentru gen (ca Naum ori Dimov), plus imaginarul de filme, populat de hobbiți, de vrăjitoare, dar și de scriitori contemporani, numiți adeseori, completați de insinuarea că în marele amalgam liric se regăsesc în proiecții emoționale noțiuni (ca post-umanismul), topicuri, obsesii, avataruri ale lumii contemporane ori pandemia însăși. (Doina Ruști)

Ioana Pârvulescu, Alfabetul doamnelor. De la doamna B. la doamna T., Editura Humanitas, 2021

Alfabetul doamnelor este un studiu eseistic de literatură comparată, o reeditare, în care autoarea abordează inedit cele mai cunoscute personaje feminine din literatura română. Volumul sondează și diversele clișee legate de femeie, precum și forța vocilor feminine care au câștigat teren în perioada interbelică grație mișcării de emancipare. Este o carte utilă cititorilor, dându-le piste de observare a femeii în toate gesturile și cuvintele ei, așa cum apar în cărți. Cartea este scrisă într-o manieră dezinvoltă și e bogată în deschideri literare, aducând ideea că "Femeile au dobândit totuși o compensație: libertatea."