Diana Dragoman - Poeme. Debut - nr. 95 / 8 (serie nouă) / 20 decembrie, 2021
Dau de gropi pe toate drumurile,
pline de praf sau apă de ploaie.
Niciun trotuar nu e neted pentru pașii mei
la fiecare mișcare până și gândurile vibrează.
Plimbarea este o necesitate cu greu împlinită,
mecanic doar, ca inerție cosmică.
Picioarele se clatină ca în probele inițiatice.
Mâinile se balansează pe lângă corp
de parcă ar pompa invizibilă apă.
iar eu aș fi o cișmea.
S-a așezat pe balconul meu
și cântă cu flamă;
pene zburlite, cioc deschis.
e un difuzor de propagandă
ceva din anii 50
E importantă
glasul ei răsuna prin curte.
Poate că ciripitul ei
e un cântec de dor
un poem,
te-ai supăra dacă
ți-aș trimite cântecul ei?
Ai deschide fereastra, suflarea vrabiei ar năvăli peste tine
un torent
și-ai ști c-ai deschis pentru mine fereastra.
21 iunie 2020
Cum ar fi ca într-o zi,
când te aștepți mai puțin,
să găsești la tine în cameră,
pe pat, pe birou sau printre cărți
o pană de înger?
Și să te gândești că la tine în culcuș
a fost cineva;
că s-a uitat la obiectele tale.
Tocmai astăzi ai uitat să îndrepți cutele de pe pat,
era bine să lași fereastra deschisă.
Diana Dragoman
Cărțile anului 2021
Aleksei Ivanovici și cazinourile online
Omuleții din sticle
O zi călâie de noiembrie
Ziua de 4 aprilie
Cărți
Poveștile și teroarea
Întâlnirea din magazin
Proust regăsit între filele unui manuscris
Metamorfozele lecturii
Isus din întuneric sau cum să-ți înfrunți demonii
Despre ce scriu prozatorii români?
Noaptea lui Helver sau spectacolul durerii
Copyright © fictiunea.ro