OPTm
nr.crt.

Literatura maghiară din Transilvania astăzi: Note despre o cultură „în transformare”. Convorbire cu Imre József Balázs.

 

1. Domnule Profesor, ce rol are astăzi cultura maghiară în cultura transilvană, în general?

Transilvania este o zonă unde de-a lungul secolelor au trăit împreună românii, maghiarii, sașii și cumva această tradiție persistă; totuși, suntem într-o țară în care avem un președinte sas, Klaus Johannis. Comunitatea maghiară din Transilvania este destul de numeroasă și, ce să zic, este foarte important faptul că tradiția acestei culturi este veche de secole întregi. De obicei, vorbim aici și de structura localităților, a clădirilor, de patrimoniul cultural în general. Dacă ne uităm, și din acest punct de vedere prezența culturii maghiare din Transilvania este foarte vizibilă. Sub aspectul limbii și al culturii, aș aminti de Teatrul Maghiar, care este foarte important la Cluj, este un Teatru Maghiar care are și mulți spectatori români. Spectacolele sunt subtitrate în engleză și în română, deci poate să le urmărească oricine, chiar dacă nu vorbește limba maghiară. Din punctul meu de vedere, această comunitate a maghiarilor este semnificativă. Eu mă ocup de literatură și văd că autorii maghiari din Transilvania sunt traduși din ce în ce mai mult în românește și, desigur, noi cumva participăm și la cultura maghiară de pretutindeni, suntem prezenți și în Ungaria, cărțile noastre sunt publicate uneori și la Budapesta, dar suntem sigur integrați în instituțiile transilvănene din România, așa că... eu cred că cel mai vizibil din cultura maghiară în Transilvania este, la ora actuală, Teatrul.

2. Legat de literatura maghiară din Transilvania, un autor foarte cunoscut este Karoly Kos. Puteți să ne spuneți ceva despre figura lui? Ce rol a avut în cultura și literatura maghiară din Transilvania?

Dacă pomenesc de numele lui Karoly Kos, trebuie să mă refer la termenul de „transilvanism". El este principalul teoretician al transilvanismului în cultura maghiară din Transilvania. Transilvanismul este o ideologie care caută specificitatea noastră, a celor care trăim în Transilvania, și aici sigur este multă speculație, referitoare la elementele prin care putem noi să fim specifici. Kos a încercat să teoretizeze acest curent, mai ales apelând la tradiție, la istorie, la faptul că Transilvania este o zonă în care au trăit aceste comunități și au interacționat, și apoi, Kos mai este și arhitect. Pentru el a fost foarte importantă arhitectura bisericilor și a orașelor transilvănene și, cumva, a încercat să identifice această tradiție și prin arhitectura lumii transilvane. Altă speculație se referă la geografia transilvană. O geografie foarte deosebită de, să zicem, Ungaria, care este foarte... plată, nu sunt munți deloc: „Alföld", care este specifică Ungariei. În schimb, în Transilvania avem munți, avem păduri, avem, nu știu, o geografie specifică, identificabilă ca atare și cu siguranță că acest lucru participă într-un fel la specificitatea Transilvaniei, iar al treilea lucru la care se mai referă transilvanismul este un fel de libertate de exprimare. Adică: să ne identificăm cu valori, cu această varietate a valorilor. Tradiția asta este, de obicei, legitimată prin varietatea culturilor religioase din Transilvania. Noi, maghiarii din Transilvania, suntem catolici, reformați, evanghelici, unitarieni, iar românii din Transilvania sunt greco-catolici și ortodocși, și deja avem cel puțin șase religii, ca să nu mai vorbim de altele, care se găsesc în comunități mai mici. Deci această varietate, care merge dincolo de etnicitate deja, presupune, într-un fel, faptul că reușim să trăim cu această diversitate și au reușit și cei care au fost înaintea noastră de-a lungul secolelor, cumva, să comunice, să ajungă la un punct de dialog, dincolo de conflicte.

3. Domnule Profesor, cum s-a schimbat literatura maghiară din Transilvania după anul 1990? Ce rol a jucat prezența comunismului în ceea ce privește literatura maghiară din Transilvania?

Este interesant pentru că s-ar zice că au fost câteva decenii după anul 1990 în care n-a fost în vogă să vorbim despre perioada comunismului, adică s-a vorbit foarte mult în termeni de delimitare de această perioadă și a trebuit să treacă cel puțin 10-20 de ani ca să ajungem la punctul în care devine interesantă problematica perioadei comuniste și pentru literatură, și pentru film și întotdeauna am conectat această problemă la faptul că am crescut într-o generație întreagă de tineri care, deja, n-au apucat să trăiască sub comunism și generația mea; eu am avut 14 ani în 1989 și am amintiri personale din perioada respectivă și am simțit, după un anumit timp, că aceste experiențe trebuie date mai departe, trebuie povestite aceste experiențe și în ultimii 10-15 ani. Eu zic că au apărut cărți foarte importante despre perioada comunistă și ceea ce putem face, deci, nu este să ștergem cu buretele din cultura noastră această perioadă. Acesta este punctul meu de pornire în abordarea subiectului și, desigur, după aceea, trebuie să analizăm. Întrebarea dumneavoastră s-a referit la cenzură, la cum a fost marcată perioada de dinainte de comunismul care s-a terminat în 1989. Desigur, vorbim despre un stat totalitar, dar foarte interesant este de văzut că literatura și cultura au reușit, și în perioada respectivă, să devină o oază de libertate, să exprime critici (nu foarte directe, dar critici) pe care toată lumea le-a înțeles. Și atunci, ceea ce s-a schimbat după 1989 este că a dispărut cenzura, putem să vorbim ce vrem noi, ceea ce a fost un lucru pozitiv și foarte important, și nu mai suntem constrânși în acest sens. Într-un alt sens, însă, parcă literatura, ca și cultura, au devenit secundare, parcă publicul ajunge mai greu, nu mai este atât de interesat de cultură, care în vremurile dinainte avea o funcție în plus, avea acea funcție de critică.

4. După dumneavoastră, de ce s-a întâmplat așa ceva? Adică, de ce publicul nu mai este interesat?

Poate că am intrat în normalitate. Poate că n-a fost normal ceea ce a fost înainte de ′89, poate că s-a acordat prea multă importanță, înainte de vreme, literaturii. Cred că în Occident, în Anglia, în Franța, în Germania, în Italia n-au fost rupturi atât de semnificative în tradiția culturală. În România, în Transilvania și în Ungaria, în schimb, acest stat totalitar a segmentat net și brusc tradiția culturală.

5. Fiindcă a venit vorba de cenzură: ce rol a avut cenzura asupra literaturii maghiare din Transilvania în timpul comunismului?

Despre cenzură cred că am vorbit un pic... Aici, pentru noi, după 1989, a fost important faptul că autorii maghiari din România și autorii români au reușit să producă opere care pot fi citite și acum, în pofida cenzurii. Deci cenzura a produs un fel de metaforizare uneori, dar este important să menționez și faptul că perioada comunistă nu este omogenă, nu este total la fel din 1945 în 1989, sunt mici părți, perioade în care libertatea de exprimare, de exemplu în jurul anului 1968, a atins un nivel mai mare; după aceea, în anii ′80, a revenit cenzura. Anii ′50 și anii ′80 au fost perioadele cele mai dificile, din punctul de vedere al cenzurii.

6. Ce fel de literatură găsim astăzi în Transilvania?

Aici am putea vorbi și de interferențe. Există la Cluj cenacluri la care citesc și poeți maghiari și poeți români, se traduc unii pe alții și este vorba despre tineri autori. Avem la facultatea noastră și o revistă bilingvă „Echinox" care, nu știu dacă o cunoașteți, a fost fondată în 1968 și apare în două limbi. Sigur, sunt o literatură și o cultură foarte dinamice, trăsătură pe care eu o identific în literatura tinerilor, adică a debutanților, care sunt sensibili în cea mai mare măsură la impulsul evenimentelor care ne înconjoară. În Cluj s-a încercat să se găsească un termen potrivit pentru acest nou fenomen literar, de pildă: literatura postumanistă, literatura metamodernistă și așa mai departe. Sigur, căutăm cumva să identificăm și să descriem ce s-a întâmplat după postmodernism, dacă mai suntem în perioada postmodernistă sau este ceva diferit deja. În orice caz, există ceva foarte dinamic și în transformare. Eu urmăresc cu mare interes ce se întâmplă în literatura tânără.

7. Și dumneavoastră, domnule profesor, cum vă vedeți în această literatură maghiară din Transilvania? Ce rol aveți dumneavoastră și ce fel de rol, după părerea dumneavoastră, ar trebui să aibă un intelectual care se ocupă de literatura maghiară din Transilvania și, în general, de literatură?

Eu sunt istoric literar, în primul rând. Mă ocup de tradiția istoriei literaturii maghiare din Transilvania, predau un curs pe tema asta în Universitatea noastră, dar mă ocup și de chestiuni transnaționale, comparative. Din perspective comparatiste, am scris destul de mult despre avangardele centrale europene, maghiare, cehe, franceze. Mă interesează, de fapt, modul în care se schimbă și spațiul în care ne gândim la literatura maghiară din Transilvania: este mai multă mobilitate, mai multă deschidere spre multilingvism, spre zone în care, să zicem, nu mai suntem atât de fixați asupra locului, cum ar veni. Să ne gândim chiar la „cine este un maghiar transilvănean?": eu cred că un maghiar transilvănean poate să trăiască și în Suedia sau în Italia sau în Franța... cumva identitatea, cea mai importantă parte a identității, se păstrează și în aceste noi ipostaze. Ce pot să mai zic... este foarte important să observăm aceste schimbări. Suntem în mijlocul unor schimbări. Și rolul literaturii este unul de reflecție. Literatura poate să transmită idei într-un fel care nu este numai logic și rațional, poate să ajungă mai ușor la oameni prin faptul că este artă, prin faptul că este poezie. Eu am publicat și cărți de literatură, nu numai de istorie literară și, de fapt, asta urmăresc în cărțile mele: să ofer reflecții, idei despre cum trăim noi, cum se trăiește în general, care sunt experiențele cele mai importante...

8. Cărțile dumneavoastră sunt în română sau maghiară?

Eu scriu în maghiară: o carte de-a mea a fost tradusă în românește, dar articolele mele de istorie literară le scriu în trei limbi, de fapt: în maghiară, engleză și română.

9. Cât de importantă este traducerea în contextul acesta transilvănean?

Este importantă pentru faptul că avem de multe ori aceleași experiențe, vedem aceleași realități, dar limba ne desparte, uneori. Maghiara nu este chiar limba cel mai ușor de învățat și atunci eu văd cum publicul român, care nu vorbește limba maghiară (pornim de la ideea că nu vorbește, că sunt puțini români care vorbesc limba maghiară), are acces la cultura maghiară prin traduceri. Și în anii 2000, acum 20 de ani, a fost un fenomen frecvent că publicul românesc citea autorii maghiari în traducere franceză, în traducere engleză, neexistând traduceri în română. Dar i-au descoperit pe Márai Sándor, pe Kertész Imre, pe Szerb Antal, pe Kosztolányi Dezső, prin traduceri în franceză, în italiană, germană. Și acest lucru se schimbă un pic, acum mai recent, cred că au apărut din nou, din ce în ce mai mult, traduceri în română din literatura maghiară, dar, cum să zic, trebuie proiecte culturale, trebuie finanțări, ca să devină ceva pe termen lung.

10. Știu că și dumneavoastră v-ați născut într-o comunitate Székely. Această identitate încă există? Ce fel de raport are cu identitatea maghiarilor din Ungaria?

Identitatea secuiască se reflectă în gastronomie, în porturi populare, în folclor... Comunitatea în care m-am născut eu, la Odorheiu Secuiesc („Székelyudvarhely", în maghiară), este un oraș de 40 de mii de locuitori cu o populație în care peste 90 la sută suntem vorbitori de maghiară. Asemenea comunități desigur că au o identitate preponderent maghiară. Care ține, desigur, de cultura și limba maghiară.

În schimb, limba secuiască este un fel de dialect, există mai multe dialecte secuiești, cu numeroase diferențe fonetice, există diferențe de lexic față de limba maghiară standard. Ele reprezintă o tradiție vie și se păstrează și în zilele noastre. Identitatea secuiască este o identitate regională, în cadrul culturii maghiare. Diferențele față de cultura din Ungaria există, facem glume pe seama celor din Ungaria, ei fac glume pe seama noastră... cum să zic, este o relație destinsă și senină, din punctul meu de vedere, dar suntem conștienți de diferențele respective. Eu mă identific ca secui foarte ușor și n-am nicio problemă cu identitatea mea secuiască.

11. Ce raport are cultura maghiară din Transilvania cu cultura română? Ce raport au limba maghiară și limba română? Este greu pentru tinerii maghiari să învețe româna?

Chestiunea este, într-adevăr, a limbii. Există în Transilvania aceste comunități, mai ales în zona secuiască, unde populația maghiară este așa, trăiește compact în comunități, peste 70 la sută vorbitori maghiari sau chiar peste 90 la sută vorbitori maghiari și, sigur, aici limba română este percepută ca o limbă care trebuie învățată la școală, în viața de zi cu zi se folosește mai puțin. În zona Clujului sau în alte zone din Transilvania este diferit, deoarece comunitățile sunt mixte, mai echilibrate și atunci, și pentru vorbitorii nativi de maghiară, limba română devine mai accesibilă, poate se învață mai repede și mai ușor. Nu-i foarte ușor de învățat, de fapt, în niciuna dintre direcții, nici pentru un român limba maghiară, nici pentru un maghiar limba română. Există comunități românești, mai ales în zona graniței cu Ungaria, la Oradea, la Arad, la Satu Mare, unde sunt mai mulți români care vorbesc bine maghiara, având această apropriere cu Ungaria, cu televiziunile din Ungaria, nu știu... Ce să mai zic? Sigur, ideal ar fi ca aceste raporturi să fie cât mai echilibrate, să fie ceva foarte normal ca fiecare comunitate să cunoască limba celeilalte, să își cunoască reciproc tradițiile... Eu predau și o disciplină, la anul doi, la facultatea noastră, intitulată Comunicarea interculturală între literaturile maghiară, română și săsească, și întotdeauna ajungem la concluzia că primul pas trebuie să fie cel al cunoașterii. Dacă nu cunoaștem în profunzime comunitatea cealaltă, atunci devenim suspicioși, nu știu, gândim în stereotipuri. Aceste stereotipuri putem să le deconstruim prin cunoaștere, prin accesul la informații. Cred că asta ar fi important, nu este un lucru care s-a rezolvat deja și trebuie să lucrăm zi de zi la asta și chiar dacă am lucrat zece ani, nu înseamnă că în următorii zece ani toată lumea va cunoaște acel lucru. Deci, este un proces la care trebuie să adăugăm fiecare propria contribuție.

Imre József Balázs este scriitor și traducător, predă cursuri de literatură maghiară la Facultatea de Litere a UBB (unde este conferențiar universitar, membru al Centrului de filologie modernă FiM). Este redactor al revistei „Korunk" din 1999, a fost redactor-șef al revistei între 2008–2012. Este membru al asociațiilor European Network for Avant-Garde and Modernism Studies, International Society for the Study of Surrealism, International Association for Hungarian Studies.

Francesca Pizzinga este masterandă la Universitatea din Padova și se află în prezent la Cluj-Napoca, la UBB, cu o bursă Erasmus. Interesele sale științifice privesc cultura română și cea maghiară.

Francesca Pizzinga

Echipa
Arhiva
PRINT 30⤓ PDF
Numerele tipărite

confesiuni vizual literatură interviuri topuri debut istorii opinii

 

NOUA LITERATURĂ

Proza Alexandrei NICULESCU se apleacă asupra misterelor cotidiene, autoarea povestind cu discreție despre legăturile nevăzute, adeseori de iubire, dintre personaje confuze, derutate de absurdul jocului, prinse în imaginarul unui vast cartier de blocuri.

Doina RUȘTI

FILMELE REVISTEI

Bookfest, 2022

Cartea săptămânii

 

LITERA, bpc, prefață de Iulia Micu, 2022

Bursa subiectelor

Ai citit un roman românesc recent? Trimite un rezumat foarte scurt pentru rubrica Despre ce?

 

 

Premiile FICȚIUNEA

- Premiul Ficțiunea pentru cel mai creativ artist vizual a fost acordat lui Bogdan Farcaș  - pentru rolul Florin Iespas, din lungmetrajul Neidentificat (r. Bogdan Apetrei).

- Premiul Ficțiunea pentru cel mai creativ scriitor a fost acordat lui Liviu G. Stan - pentru romanul Salamandre, Litera, bpc, 2021.

- Premiul Ficțiunea pentru personalitatea artistică a anului a mers la Horațiu Mălăele, recompensat pentru implicarea în numeroase zone ale ficțiunii (film, teatru, carte, desen).

Juriul

  1. Doina Ruști - scriitoare

  2. Adriana Irimescu - actriță

  3. Andrei Boncea - producător de film

Carte distinsă cu Premiul FICȚIUNEA

LITERA

Săptămâna viitoare suntem în vacanță. Merităm, nu?

 

Copyright © fictiunea.ro