OPTm
nr.crt.

Alina Pavelescu îmi bate uneori la fereastră: hei, ce faci, Zenob, mă întreabă ea, invariabil. Dar să știți că nu mă las înșelat. De câte ori o aud, văd o cameră cu hârțoage, teancuri de toate soiurile, și ordonate și alandala, până în tavan, din care se scurge încet cerneala, la etajul de dedesubt, și știu precis că face însemnări despre starea mea existențială, nefiind deloc interesată de răspunsul meu standard.

Cum arată vacanța din mintea ta?

Lungă, e primul cuvânt care îmi vine în minte. Dar nu nesfârșită, totuși. Cred că, dacă viața n-ar fi decât o înșiruire de zile de vacanță, m-aș plictisi destul de repede în ea.

Când te gândești la mare, care sunt trei lucruri care îți vin în minte?

Mai întâi, verdele-safir cu margini turcoaz al valurilor de la Capul Caliacra.

Umbra mea alungită peste nisipul alb de la poalele Muntelui Olimp.

O stradă îngustă, cu case vechi, la capătul căreia începe deodată albastrul intens al Mării Negre, undeva în Constanța.

Care este cea mai minunată vacanță din cărți/filme?

Cred că n-o să-mi depășesc niciodată uimirea și invidia din vara în care am citit cea mai mare parte a cărților lui Jules Verne și mi-am dat seama că mai toți copiii din cărțile alea nu se duceau aproape niciodată la școală. Pentru ei, viața părea o continuă vacanță distractivă, în care învățau o mulțime de lucruri interesante, fără să se chinuie și fără să fie obligați să vâneze note. Toată copilăria mea mi-am dorit să fiu un personaj din Jules Verne, oricare. Încă și acum mi se mai întâmplă să îmi doresc asta.

Ai scris vreodată despre vacanță? Unde? Ce personaje își petrec vacanța și unde?

Curios, dar abia acum, când trebuie să răspund la această întrebare, îmi dau seama că în cărțile mele n-am pus niciodată o scenă de vacanță. Cred că n-am mai scris despre vacanță din școala generală, când închipuiam lungi compuneri fantastice despre ce am făcut în vacanța de vară, în care, cel mai adesea, nu făceam nimic, doar citeam toată ziua.

Da, trebuie să mă gândesc serios de ce stau lucrurile așa și nu altfel. Și poate că mă voi gândi să scriu o carte despre vacanță, una la fel de imaginară ca toate cele despre care am scris în copilărie, dar închipuită cu mintea de acum.

Scrii în vacanțe? Ori vacanța e sfântă? Mai întâi îți termini cartea și pe urmă pleci la plimbare...

Nu prea am ritualuri de vacanță. Când iau vacanță, mă bucur doar că pot să fac ce vreau, fără să mă forțez prea mult să vreau ceva și, mai ales, fără să fac planuri dinainte. În copilărie n-am prea avut niște vacanțe adevărate. Când începea vacanța, rămâneam singură acasă, fără prietenii obișnuiți din fața blocului, care plecau la țară, la bunici, în tabere sau la mare cu părinții. Așa că vacanțele mele de atunci erau formate din zile lungi în care trebuia să-mi găsesc singură distracțiile. De obicei, citeam. Iar mai târziu, așa am început să scriu, în vacanțele în care mă plictiseam. După ce am crescut, lucrurile s-au mai schimbat puțin, acum vacanțele îmi par prea scurte, nu prea lungi. Însă de scris, tot în vacanță scriu cel mai bine.

De fapt, da, pot să spun că vacanța e sfântă pentru mine, însă, cum scrisul nu mi se pare muncă, ci libertate, nu am absolut nicio problemă să scriu în vacanțe. Dimpotrivă...