OPTm
nr.crt.

Nu știu cum, întortocheate sunt gândurile noastre, dar când cineva pronunță în jurul meu cuvântul "vacanță", deja mă văd transportat pe malul mării, cu picioarele goale prin nisip, uitându-mă cu ochii mici către punctul din larg unde cerul și apa își dau mâna și devin de nedespărțit. Și imaginea mării aduce cu ea mirosul de sare și alge, lumini în noapte și tânguirile pescărușilor, o alunecare în melancolie din care mă scoate sunetul unei sirene (de vapor ☺). Nisip rece sub picioare, umbrelă, șezlong, o carte și o bere rece. Furnicar de oameni, haine fistichii, glasuri vesele, muzică, miros de pește prăjit. Of, oricât aș încerca să găsesc doar trei lucruri care îmi vin în minte când mă gândesc la mare, pur și simplu nu reușesc.

Mi-am propus ca peste un număr de ani să mă retrag undeva pe malul mării Egee, să mă uit în larg și să scriu ce-mi șoptesc valurile, până atunci voi fi învățat să ascult și lucrurile care ne scapă nouă celor ocupați cu gândurile junglei în care trăim, însă momentan, ocazional, îmi plimb personajele din proze scurte pe unele dintre plajele pe care le-am vizitat. Am dus o femeie în vârstă, fostă zeiță romană care l-a iubit pe Adonis, dintr-un azil pe plajele din Pieria, am facilitat întâlnirea dintre un tânăr scriitor și un bătrân care-l poartă prin timpurile vechii Grecii, l-am dus pe Domnu' Moartea pe plaja din Scheveningen să rememoreze o luptă navală și să analizeze un cuplu (infidel) care decide să renunțe la aventură, am văzut iele dansând pe urmele valurilor.

N-aș putea să las să treacă o vară fără să văd marea, mă simt vinovat că în copilărie n-am avut nici ocazia, nici posibilitatea să-i plătesc acest tribut, așa că încerc acum să recuperez și mă gândesc că, dacă există, Raiul e un golf străjuit de păduri de conifere, cu plajă cu nisip colorat și valuri verzi-albastre, fără turiști zgomotoși.