OPTm
nr.crt.

Despre mare și alte himere

Să mă gândesc la mare, la vacanță atunci când mă așteaptă încă două luni pline de muncă, în care mintea mea se va tura ca un motor obosit, pare cel mult un act de cruzime, de tortură. Eliberare. Explozie. Atunci când ne reîntâlnim, eu și ea, când corpul meu ia contact cu ea. Marele carusel al valurilor își face mereu treaba și ies din apă, curățată, purificată. Apa îmi intră prin toate colțurile, prin toate ungherele, îmi dezvelește toate alveolele, toate miliardele de celule, iar eu sunt strălucitoare ca o scoică sidefie, mirosind puternic a apă de mare. Grăunțe de sare mi se agață de gene, iar mintea s-a golit aproape miraculos de toată electricitatea statică pe care a înmagazinat-o peste an. Departe de ea, mereu aveam senzația că nu sunt vie decât pe jumătate, că picioarele mele devin și mai dureroase, mai greoaie, asemenea unor dureri fantomă care marcau sciziunea de natura mea ascunsă, pe jumătate femeie, pe jumătate sirenă. De câte ori mă lungesc seara în pat, îmi cuprind trupul cu brațele și încep să mă legăn, ca pentru a recompune hula valurilor, melodia monotonă și vibrantă a talazurilor ce se sfarmă de stânci sau mătură miile de pietricele aurii ale nisipului. Visele mele sunt mereu bântuite de valuri, de turbioane de apă ce-ți lasă trupul moale și istovit, ca după amor. E o imagine care revine mereu în mintea mea: stau la marginea apei, cu picioarele bine înfipte în nisipul umed care mă strânge din ce în ce mai tare, curenții circulari lucrează cu precizia unor instrumente, corpul meu nu opune niciun fel de rezistență și devin o statuie de sare și nisip. Nu mă pot mișca și privesc absentă cum talazurile înalte cât munții înaintau în ralanti înspre plajă. Eram aspirată, atom cu atom, de valurile care-mi topeau pilonii din nisip și mă trăgeau spre larg, înainte ca zidul de apă să se spargă în mii de stropi. Mă trezesc mereu în același punct, dar, în mod curios, nu mi-e teamă. După fiecare vis maritim, mă trezesc plină de speranță, purtând în mine un simulacru de dorință, o energie vitalistă și un trup mereu mai tânăr.

Plaja este acel spațiu fantast și monocrom, o joncțiune pură între cer și limita extremă a pământului, acel punct în care nisipul se contopește cu apa. Un spectacol absolut, aproape ideal, asemenea unui ecran de proiecție sau ca o pagină albă pe care trasezi cu vârful degetelor de la picioare numele persoanei iubite înainte ca apa să-l șteargă pentru totdeauna...

Viață și moarte, de la nisipurile albe, ondulate ale Mediteranei, până la malurile stâncoase și tăioase ale Oceanului Atlantic, plaja dezvăluie natura secretă a vilegiaturii, unifică trupurile și limitează diferențele. Plajele Marocului mi-au împlinit mereu o satisfacție aproape triadică: cromatică, olfactivă și sonoră. De la plajele de la Mediterană, Tetouan, Martil și M'diq, albe cu striații sidefii de la miile de cioburi de scoici albe amestecate în nisipul fin, la faleza de ocru de la Legzira, unde nuanțele razelor de soare ce se sting la apus transformă totul într-un roșu ardent, la malurile stâncoase și abrupte ale Atlanticului din sudul marocan, la dunele de nisip de lângă Tanger, fiecare plajă are respirația ei, parfumul ei. Sicomori și cedru, pin și ienupăr, mentă sălbatică și lămâiță, argan și măslin sălbatic, rozmarin și cimbrișor, la care se adaugă mirosurile picante de la restaurantele populare de pe plajă. Miresme și miasme. Contraste dulci și acide. Dacă ai curajul să te aventurezi la vreun restaurant din cartierele populare din Medina, să urci scările în spirală, cu treptele lucioase de la atâția pași și de la grăsimile scurse, poți mânca pe un colț de masă acoperită cu hârtie albă sau de ziar, cea mai bună friture mixte de poisson, cu azimă caldă și sos harissa, în farfurii colorate de plastic. Apoi ieși pe terasă și bei ceai de mentă cu lămâiță, din pahare mici, din sticlă colorată, cu margini aurii. Îmi place să-l beau fierbinte, filtrat printr-un cub de zahăr. Îmi aprind o țigară și timpul și spațiul încep să leviteze în jurul meu. Mă înfășor în caftane lungi și colorate și, cu picioarele goale și arse de soare, mă îndrept spre plajă. Îmi plac plajele populare, sau cele deșerte, unde poți zări cămile îngenunchiate la umbra cocotierului sau cai arabi, cu coamele lucioase, alergând prin spuma valurilor. Obosită de stridența cromatică a plajelor occidentale, îmi place să admir de la distanță pudoarea monocromă a trupurilor suple și bronzate ale adolescenților și ale copiilor cu păr cârlionțat, frumusețea ascunsă a femeilor care-și ung pletele negre cu ulei de argan și-și tatuează gleznele și palmele cu filigrane ciudate și complicate din henna. Mă lungesc pe o pânză țesută, direct pe nisip și, sub pretextul cărții pe care nu o citesc niciodată, mă dedau unei contemplații aproape voyeuristice. Duminica e zi de plajă. Copiii sunt mereu primii, alături de tați și de frații mai mari. Urmează femeile și tinerele fete. Bătrâna casei e mereu înconjurată de atenție. Vin să se bucure de soare și de jocurile celor mici. Râd și se bat peste gură, mimând mișcări de dans. Sub sfiala vălurilor albe se simte pofta de viață, licărirea jucăușă a tinereții. Din caserole de plastic scot felii mari de pepene roșu, struguri și figue dulci și zemoase. Ceaiul fierbinte e pus la păstrat în termos. Fiecare își primește ceremonios partea, iar femeile strâng și așază resturile în coșuri mari, de rafie. Orele curg egale. Cineva scoate o tamburină mică și improvizează un cântec. Bărbații țin ritmul, plesnindu-se ușor peste piept, iar femeile îngână același vers monoton. Din când în când, îmi aruncă priviri furișe sau trimit câte un copil cu o felie de pene sau cu o prăjitură dulce cu miere și pastă de susan care-ți lasă degetele lipicioase ca în copilărie. Port cu mine același volum al lui Tahar Ben Jelloun, Beckett et Genet. Un the à Tanger, în care Jean Genet îl invită pe Samuel Beckett, pe care nu l-a cunoscut niciodată, să bea un ceai împreună, la Cafeneau Hafa, din Tanger – un spațiu emblematic și popular în care se întâlnesc îndrăgostiții, turiștii și artiștii locului. Stau de vorbă, deapănă amintiri imaginare, râd și dansează, se supără și așteaptă sosirea improbabilă a unui prieten comun, Giacometti... Nu cred că am depășit primele zece pagini, dar nu am de ce să mă grăbesc. Mă mut mai la umbră, lângă un zid alb care coboară spre plajă. Tufe mari de bougainvillea și leandrii năpădesc din loc în loc asemeni unor guri sângerii. O pisică slabă și galbenă miorlăie de foame. E atrasă de resturile de pește prăjit și de pui care se revarsă în pungi negre de plastic de pe lângă tomberoane. Miasme și miresme. Marea începe să se retragă, lăsând în urma ei alge moarte, scoici sparte, semințe de pin și un miros puternic de pește.

Diana NECHIT

Lector universitar la Departamentul de Artă Teatrală, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Diana este doctor în literatură franceză cu o teză despre teatrul lui Bernard-Marie Koltès. Scrie cronici și studii despre literatura dramatică, teatru și film. A tradus literatură franceză contemporană, în special, teatru.

Echipa
Arhiva

DIRECȚII în literatura actuală. Liviu G Stan, Ileana Marin, Mihai Ene, Doina Ruști

PRINT 33⤓ PDF
Numerele tipărite

confesiuni vizual literatură interviuri topuri debut istorii opinii

 

Din 18 iulie, revista va apărea cu numele Ficțiunea OPTm

NOUA LITERATURĂ

Gabriela Toma scrie proză stranie, urmuziană, cu un imaginar care atinge adeseori probleme filozofice. Se remarcă imediat tendința de comprimare narativă, reminiscență a exercițiului poetic îndelungat, și un anumit tip de dramatism care o aduce aproape de literatura absurdă.

Doina Ruști

 

FILMELE REVISTEI

Bookfest, 2022

Cartea săptămânii

Editura TACT, 2020

Bursa subiectelor

Ai citit un roman românesc recent? Trimite un rezumat foarte scurt pentru rubrica Despre ce?

 

Gala UNITER

 

Profesorul Georges Didi-Huberman, director de studii la École des hautes études en sciences sociales, a primit distincția Doctor Honoris Causa al Universității din București

ART, 2022

Casa de pariuri literare, 2022

Poeți la MNLR, într-o seară cu vin și cuvinte:

Ioana Miron & Răzvan Țupa. foto: Daniela Luca

Enciclopedii

LITERA, 2022

Humanitas, 2016

Copyright © fictiunea.ro