OPTm
nr.crt.

Orice roman este istoric

Un nou limbaj al ficțiunii plutește în jurul nostru, emanând din crevasele revoluției digitale și din burtierele televiziunilor. Trăim sub tirania lui Breaking News, înconjurați de un imaginar straniu al globalizării, iar asta le oferă scriitorilor un nou și vast teren de joacă, o terra nullius într-o amețitoare expansiune. Orice roman este inevitabil un roman istoric.

Rezumându-i pe scurt ideile, asta spunea într-un interviu din 2008 scriitorul italian Antonio Scurati, aranjându-și frumos pe raft diverse indicii ale viitorului apropiat. Totul era, de fapt, o pledoarie pentru găsirea unor noi tropi ai actualității în literatura secolului XXI. Argumentația lui Scurati tatona viitoarea sa alonjă spre romanul documentar, pe care avea să-l particualirezeze prin strategii hibride. Iar "M. Fiul secolului" (Ed. Litera 2022), romanul care i-a adus lui Scurati Premiul Strega în 2019, condensează totemic filosofia italianului legată de romanul documentar.

"M", prima carte dintr-o viitoare trilogie, descrie ascensiunea fascismului în Italia, începând cu 1919 și sfârșind cu 1924. Antonio Scurati pune sub microscop chimia complicată de conjuncturi din care s-a putut naște o asemenea monstruozitate ideologică. Organizat pe capitole scurte, fiecare deschis printr-un extras din presa vremii sau din documente oficiale, masivul roman "dopează" cercetarea istorică cu elemente stilistice de thriller conspiraționist ce amintesc de paranoia exuberantă a filmelor lui Costa-Gavras.

În "M", Antonio Scurati se înfrățește cu "Ordinea de zi" a lui Éric Vuillard. Spărgând granița cercetării istorice, ambele cărți chituiesc cu substanță romanescă spațiile goale dintre segmentele istoriografice. Asemeni romanului lui Vuillard, literarizarea există doar ca mecanism de "purificare" cronologică. Pe scurt, Antonio Scurati extrage magnific esența atroce a detaliilor subestimate.

Întregul univers social al lui Benito Mussolini este descompus cu lupa și penseta. După cum a explicat scriitorul, fiecare fapt, eveniment, personaj, dialog și discurs din acest roman au fost documentate riguros, la sânge, din mai multe surse.

"Am făcut un mare efort de sinteză narativă, îmbrățișând toate sursele, inclusiv fasciștii. În ultimii 70 de ani, atât în Italia, cât și în Europa, totalitarismele au fost povestite din punctul de vedere al victimelor, așa cum ar trebui să fie în justiție. Dar asta a lăsat în umbră întrebări fundamentale: cine erau fasciștii? De ce au procedat așa cum au procedat? Ce au gândit, ce au simțit, ce au crezut? Cât despre roman... La sfârșitul marșului din Roma, Mussolini se închide în hotelul său cu cei mai apropiați camarazi și, în zgomotele victoriei, își scoate bocancii și-și întinde picioarele pe masă... După o zi întreagă, picioarele îi miroseau cumplit. Ei bine, acest detaliu concret, umil, pe care istoricii nu-l au în vedere pentru că este irelevant, dă sens scenei și este ceva ce provine din amintirile unuia dintre fasciștii care au fost de față", explica Scurati într-un interviu.

Și pentru că l-am adus în discuție mai sus pe Vuillard, încă o filiație ideatică între cei doi scriitori mai transpare din acest megalit, o filiație demitizantă privind relația dintre ficțiune și politică. Contrar a ceea ce tindem să credem, nu literatura este de partea ficțiunii, ci Statul, cu ale sale excrescențe propagandistice, viața politică în general, e de părere Vuillard. Ei bine, Scurati construiește în jurul acestei perspective o veritabilă enciclopedie de criminalistică.

Liviu G. STAN

Prozator și jurnalist, Liviu G. Stan (n. 8 martie, 1987) scrie roman și proză scurtă, fiind unul dintre cei mai interesanți prozatori din generația lui. A publicat romanele Sânge de pasăre pe haine, (2014), Casele vor uita (2016), Filip Manakis: o poveste europeană (2019). Naturalețea epică și originalitatea construcției sunt două dintre calitățile prozei sale, la care se adaugă inteligența epică. Are și un volum de versuri, Yima, (2008), dar și o bogată activitate de jurnalist cultural.

Copyright © fictiunea.ro