Ce s-a-ntâmplat?!

Să vă spun eu ce s-a întâmplat cu domnul. A trecut la veganism, asta a făcut. Ce sânge, mai bine o duci cu suc de roșii. Oricum voi, dragilor, de când stați cât e ziulica de lungă pe Facebook și alte locuri de numaidecâtă pierzanie a timpului, vi s-a subțiat sângele mai ceva ca apa de ploaie. Nu mai face efortul să vă vâneze. Hai, apropiați-vă și priviți-l mai bine, și-a retezat caninii, și-a lăsat în amintire un cioc de forma lor, a cărui aparență pe chipul său fantomatic îl face și mai înfricoșător decât varianta originală. Palid, cu barba făcută la milimetru, ca niște colți exteriori ce îi mușcă lui însuși din față, scurtând-o cât ați clipi. A păstrat numai urechile depărtate de cap și sprâncenele împreunate la mijloc.

Of, serios, ce nu înțelegeți, mai nou stă la bloc, într-unul din cartierele comuniste înțesate de pe cuprinsul patriei, ca într-o gaură neagră multilateral dezvoltată. Pentru a se convinge de realitatea nopților interminabile, face ture prin apartament, o cușcubeață la patruzeci de metri pătrați cu pereții tot mai apropiați, vârât într-un tricou pe care scrie This is not a DAMN dream. Când asupra orașului se lasă furtuna tropicală, când lămpile solare încep să se aprindă în plină zi pe gazonul bogătașilor din zonele premium, își aduce aminte de zilele bune. Pe urmă îi trece. După ce se întunecă, îi vine să urle la luna nouă: Hai, se răcește sângele-n voi și e păcat, fraților. În ultimul moment, se abține. E mereu ca și data trecută. Nu s-a schimbat nimic. Nu are cu cine.

Așa, să vă lămuresc un pic cum stă treaba cu sucul de roșii. De unde și până unde tomate?! Vă explic îndată. Într-o zi, s-a căutat pe net și a găsit că, de la natură, vezi, Doamne, el ar fi crudivor. Da? Bine. A doua zi s-a pus pe roșii, pe care le consumă tot crude. O, dacă l-ați vedea cum își înfige incisivii în pielița lor și cât de tare adoră să i se spargă în gură, să simtă zeama explodându-i pe cer. Cu bulionul e mai complicat. Până îl dunstulești, până îl etc. Așa, ia roșia coaptă direct de la sursă, din Kaufland, Lidl și alte locuri de pierzanie a resurselor. Mai nou sunt sortimente de roșii de tot felul, cherry, Roma, prunișoare, inimă de bou, țărănești, de pe toate meridianele, deși alea turcești îl cam lasă rece, nu prea au gust. Preferă pătlăgelele românești. În ele amintirea sângelui pare mai vie. Sucul, mai gros. Încolo, siropul ăstora, al vostru, îi apă chioară. Stați tot timpul cu nasul în monitoare, vi se răcește sângele pe zi ce trece. Azi-mâine prin vene o să vă curgă biți în loc de globule și alte prostii. De la o vreme nici nu vă mai spuneți oameni. Vă credeți orice altceva, numai ceea ce sunteți nu. Zei, te pomenești. Nemuritori în devenire, ca el. Ce, credeați că-l dați gata dacă-i înfigeți un arac de roșii în piept și-i străpungeți inima ca pe-o roșie, împrăștiindu-i sângele prin tot corpul lui gol pe dinăuntru, împroșcând șapte văi și șapte sate? Păi, măi amețiților, voi nu sunteți în stare să anihilați un amărât de virus de liliac. Ce să mai povestim de lordul întunericului înfoindu-și aripile în el însuși ca-ntr-un iad mai încăpător ca oricare altul, inventat de voi sau de făcătorul vostru. Pentru că, vedeți domniile voastre, mai e ceva. Nu mai aveți nevoie de el. Vă vânați voi cu vârf și îndesat unii pe alții, faceți o datorie din asta, o împlinire, o vamă a sufletului. Da, oameni, vă beți nesătui singuri sângele, vlaga, faceți o pasiune din asta. Ca niște lipitori, vă sugeți unii altora tot ce aveți mai scump, vă goliți de energie, o faceți intenționat ori vine doar de la sine. Vă trolați, troglodați, aruncați cu glod unii în alții. Cu cel mai dezmățat nesaț. Și după ce iremediabilul s-a produs, veniți cu remarca de doi lei: Omenesc, prea omenesc. Într-adevăr, atunci își spune și el: Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin… și se întoarce pe cealaltă parte în patul ca un sicriu. Deși, mai bine ar fi neaoș: Nimic din ce-i românesc nu mi-e străin. Căci unde altundeva decât mai ales în țara făcutelor și nefăcutelor mereu alți bampiri sug sângele poporului. Aici, pe piciorul de plai, unde zi de zi calcă talpa iadului, pe gura de rai, împielițatul mai nou scrie singur despre el, într-un jurnal cu lacăt, numai la persoana a III-a. Înțelegeți voi. Ce mai tura-vura, păziți-vă roșiile, oameni răi. Pofta lui a rămas intactă!

Cam asta i s-a întâmplat domnului conte.