Revistă print și online

Spațiul universitar postmodern

 

Construind cu atenție scheletul arhitectural al lumii universitare din perspectiva celui care o deficționalizează, Codrin Liviu Cuțitaru delimitează în volumul "Omul multiplu" (Ed. Junimea, 2021)  traseul mecanismului educațional sub mai multe forme ale sale. 

Conform lui J. C. Ransom (The Understanding of Fiction, The Keynon Review), doi factori prin care un prozator poate fi revendicat de un anumit stil sunt manevrele lingvistice și nuanțele de sensibilitate sau afecte care reies din ceea ce se scrie, nicidecum aspecte generale precum ideologia sau intriga. Proza, prin însuși faptul că este literatură, face din stil o activitate esențială a sa. Dacă am încerca să includem "Omul multiplu" într-o anumită arie stilistică, ar trebui să vorbim mai întâi despre discursul fluctuant, extensiv pe care îl practică autorul. În cadrul acestor proze foarte scurte sunt manipulate o serie de personaje care corespund, fiecare dintre ele, anumitor tipologii întâlnite în spațiul universitar postmodern. Felul în care acestea se manifestă, respectiv responsabilitatea autorului de a le ridiculiza în mod credibil, creează senzația că acest volum nu se înscrie într-un singur stil. Forma și conținutul funcționează în deplină armonie, astfel că eroul colectiv, cum îl numește Codrin Liviu Cuțitaru, împărtășește interacțiunile sale sociale și se creează acest context despre care vorbim, într-o serie de proze care nu depășesc trei pagini. 

Pentru început, caracterul profund umoristic ale acestor proze-foarte-scurte se ilustrează printr-o serie de elemente textuale, de la numele proprii (Negu Copilan, Nero Plantagenel, Priscornic Turbișor, Nucu Mortiflai, Merlan Bolofan ș.a), la situațiile care sunt prezentate. Spre exemplu, textul omonim, "Omul multiplu" se țese în jurul romanului "Doctorul Jekyll și domnul Hyde" al scoțianului Robert Louis Stevenson. Protagonistul, un tânăr intrat într-o importantă funcție de conducere academică, mărturisește că firul narativ al romanului în cauză se întrețese cu mecanismele de funcționare ale propriei vieți. Ceea ce observăm este un cod de comportament al omului conștient de pierderea sinelui odată cu obținerea puterii, chiar dacă aceasta se rezumă la a avea în subordine cîteva cadre universitare: "Mă transform. Din fondurile obscure, atavice pesemne, ale psihicului meu, țîșnește (irepresibil, aș putea constata, după forța de necontracarat cu care mă lovește!) un eu insolit, straniu, nefamiliar pe scurt, simpaticul doctor Jekyll e înlocuit, subit, de infernalul domn Hyde". Și încă: "Din cauza dualității, am trecut prin episoade sumbre. Hyde nu m-a iertat niciun minut pe parcursul deciziilor manageriale pe care le-am luat până azi, dominîndu-mă agresiv, în ciuda regretelor mele perpetue și a dorinței imense de a mă stabiliza în postură de Jekyll". Absurdul situației prezentate rezidă mai mult în receptarea monologului de către celălalt personaj, eroul colectiv, martorul ocular al tuturor evenimentelor, decât în ieșirile fantasmatice propriu-zise. 

Stilul naratologic al universitarului ieșean furnizează, printr-un desăvârșit control al mijloacelor de exprimare, multe interpretări ale omului de studii superioare, prezentat prin altă lumină decât prin intermediul obișnuitelor șabloane. Se încearcă un alt tip de raportare la un universitar care este recompus, format din emergența diferitelor stiluri, cu reminiscențe din "The Campus Trilogy" (Changing Places, Small World și Nice Work) ale lui David Lodge. Rezultatul este acest om multiplu care reușește să îmbine esteticul cu socialul tocmai estompînd rigiditatea prin care este mitizat în atitudinea colectivă. 

În "Adicție universitară", firul narativ se concretizează în jurul conferențiarului Rico Pontif, care o răpește, într-un acces de lipsă a lucidității, pe doamna decan Panseluța Mordedrag Corbișanu, ca răzbunare pentru un soi de dragoste neîmpărtășită. Ipostazierea umană efectuată în acest volum atrage după sine divizarea. Dincolo de etaloanele deja fixate înaintea lecturii, înțelegem divizarea despre care vorbeam ca fiind intrinsecă procesului de ficționalizare. 

Ceea ce implementează Codrin Liviu Cuțitaru este o nouă formulă, un nou caz de energie imaginativă care își află materia primă în zona campusului. Avem de-a face cu un volum compus din texte care își au originea în activitatea sa publicistică de-a lungul mai multor ani, în diverse reviste. Întocmirea acestei enciclopedii a personajelor în plină deviere comportamentală, construite în deplină simbioză cu mediul se bazează, așa cum am menționat anterior, pe demitizarea universitarului neînduplecat. Printr-o succesiune de teme neexploatate (sau neexploatate la acest nivel, aș îndrăzni să spun), ipostazele pe care fiecare personaj le asumă sunt, de fiecare dată, dublate de traiectoriile mult prea scurte de care au parte.

Omul multiplu are nevoie să își înțeleagă propria ficționalitate, altfel nu va putea nicicum să se rupă de formalismul care i se atribuie în memoria colectivă și să opună rezistență. 

Sorina RÎNDAȘU