Dialoguri în scris

Zilele trecute vorbeam cu un prieten despre Cenaclurile literare, întrebându-mă ce mai presupune & (re)prezintă actualmente cenaclul literar, având în vedere social media; așa că i-am scris Cristinei Pașcanu, propunându-i câteva teme de discuție, pe care vi le propun și vouă:

1. Cenaclul literar și/sau cenaclul virtual. Delimitări, ipoteze, funcții etc.

2. De la mentor la administrator de grup (virtual).

3. Comunități literare on-line. Exemple, roluri, activitate etc.

4. Inversând vorba lui Kogălniceanu, în comunitățile literare on-line se favorizează judecarea și a cărții, și a persoanei? Formatori, deformatori, manipulatori etc.

5. Cenaclurile literare – încotro?

Iar ea mi-a răspuns punctual și pun mai jos răspunsul ei.

Ciprian HANDRU

1. Cenaclul literar și/sau cenaclul virtual. Delimitări, ipoteze, funcții etc.

       Am să pornesc școlărește în a răspunde acestei întrebări. Ce este cenaclul? Un grup de artiști ce au afinități estetice ori temperamentale, aspirații comune, așadar un fel de program estetic propriu pe care-l împărtășesc. Deci, cenaclul literar, în alte vremuri, avea o funcție foarte bine definită, reușea să reunească un grup de literați ce împărtășeau gustul pentru ceva. Să luăm, de pildă, Sburătorul lui Lovinescu, pentru că este un exemplu arhicunoscut. El a adunat în jurul lui o serie de scriitori români, moderniști, datorită programului estetic pe care-l propune, ne referim la sincronism. Astfel, toți acei care se întruneau la cenaclul lui împărtășeau dorința de a se racorda la literatura europeană din acea vreme. În jurul Literatorului lui Macedonski, s-au adunat, de asemenea, o serie de artiști care au avut în comun ce? Gustul pentru muzicalitate, pentru imagine, pentru simbol. Sigur că au fost și alți factori. Ori azi? Azi nu mai există așa ceva. E pur și simplu o adunare de oameni care-și citesc poeziile și se critică unii pe alții. Și-atunci existau polemici, dar azi nu mai există factorul cel mai important: programul estetic comun, ci doar controversele. Poate că cei care sunt mai în temă cu poezia de azi, să spunem că ne referim la cea de după 2000, mă vor contrazice și vor aduce în discuție aceste elemente ce țin de un anume postmodernism târziu, or fi având și dreptate, dar referindu-ne strict la cenacluri și nu la ce se întâmplă în interiorul poeziei, critica literară de la noi e aproape inexistentă, iar de programe estetice nici nu mai vorbim. Ce a mai rămas azi? Afinitățile pentru scris. Ori cenaclul nu e doar despre asta și nici despre a învăța să scrii, nu este un curs de creative writing sub acoperire. Așa că opinia mea este una cât se poate de atipică la acest capitol. Virtual ori fizic, dar cu-atât mai rău virtual: cenaclul este în accepția mea doar o adunătură de oameni care își dau cu presupusul, mai ales că azi, foarte mulți scriitori au carențe de lectură, ba uneori sunt de-a dreptul rupți de realitatea literară contemporană, și-atunci, dacă nu citești ești condamnat la un subiectivism gregar, iar asta propagă două verbe dăunătoare: îmi place și-mi displace, dar nu impune și aducerea de argumente valide.

2. De la mentor la administrator de grup (virtual).

   Precizam mai sus. Ca să fii mentor, cuvânt mare, zic eu, trebuie să ai cunoștințe, să fi studiat, să fi citit ca să te poți exprima cu privire la o anume temă. Că de dat cu părerea așa la modul general: e ușor. Și eu îmi dau cu părerea, dar până să ajung să am cu adevărat o opinie ce poate fi luată în considerare, va trece cale lungă. Nu zic, domnule, cel care achisează la funcția de mentor al unui astfel de cenaclu, trebuie să fie un Manolescu, ori un Mircea Martin, ar suna a idealism, dar nici un părerolog cu ifose de mare scriitor, ori critic. Ceea ce am tot întâlnit. Administrator de grup, da. E bine să existe astfel de persoane, e dezirabil. Cineva cu calități de lider poate să aglutineze un grup de tineri ce au aspriații literare comune.

3. Comunități literare on-line. Exemple, roluri, activitate etc.

      Acum, comunitățile literare on-line sunt mai mult procedee de marketing- să-mi fie scuzată această remarcă, dar realitatea e așa cum se arată. Eu le consider și le văd, după doar 3 ani de umblat prin lumea internautică, nu comunități ce au în comun o dragoste neînchipuit de mare pentru carte, artă, bla bla bla, ci grupuri ce se strâng în jurul diferitelor edituri, pentru care fac reclamă, nu-i nimic rău aici, dar de foarte multe ori sunt promovate - mă scuzați- niște abjecții doar pentru că ,,hai mă că și ea/el face parte din grupul nostru".

La o adică, sărind peste exagerările mele de om antisocial și ahtiat după calitate, ori mai știu eu ce pedanterii de semidoct, ele sunt necesare, pentru că asta este acum. Adaptarea la noua lume a internetului cere o schimbare, iar Solomon Marcus a zis bine: internetul este un bazar. La bazar mai găsești și comori, dar de cele mai multe ori există și mult gunoi.

4. Inversând vorba lui Kogălniceanu, în comunitățile literare on-line se favorizează judecarea și a cărții, și a persoanei? Formatori, deformatori, manipulatori etc.

Normal că există. Despre ce vorbim? Ajungi imediat pe pagina unui scriitor și vezi ce face, unde merge, ce postează, e un fel de viză-  jalnic aspect, zic eu- dar am depășit de multă vreme stadiul în care opera era separată de scriitor, iar cititorul nu avea acces la viața intimă a acestuia, ori nu lua seama la ce făcea omul, nu artistul, acum e momentul omului, nu al operei. Internetul este o grădină imensă. Există și formatori excelenți, care fac multe lucruri bune, există și deformatori, îi găsim pe goodreads, un pat al lui Procust unde se taie picioarele scriitorilor, la greu, există și manipulatori: semidocți cât cuprinde, dar sunt cu toții necesari. Cred în diversitate, chiar și prostia e mai mult decât normală. Așa că este loc pentru toată pleiada în această grădină cu flori de plastic a internetului.

5. Cenaclurile literare – încotro?

    Acum ce să spun? Visez la un cenaclu care să nu fie doar despre socializare, băute și critică deconstructivă. Ei, dar eu nici nu vreau să particip în acest moment al vieții la unul. Cred în autoeducare. Fanteziile mele literare sunt pure fantezii: cu programe estetice cu obiectivitate, cu oameni citiți. Eh! Vise. Lumea s-a schimbat, oamenii s-au schimbat și asta este o perioadă cum nu se poate mai neplăcută. Dar umbra de azi, această banalitate în care se scaldă poezia în special, că pe partea de proză stăm mult mai bine, e de-a dreptul patologică, dar ea va dispărea la următoarea generație. Ziceam de proză, că aici stăm mai bine, de exemplu e remarcabil ce a reușit să facă Doina Ruști cu colecția de proză contemporană de la Litera, această diversitate de autori uniți sub auspiciile romanului e de dorit și-n cenacluri, dar ca să reușești aici ai nevoie de multă forță și un gram de gingășie.