Revistă print și online

Trei romane

Emanuela Ilie, Luiza Negură, Răzvan Idriceanu

Cronica de carte

Nr. 128 / 40 (serie nouă) / 5 septembrie, 2022

Emanuela ILIE

Nu mă îndoiesc de faptul că majoritatea cititorilor vor fi mișcați de elementele tip bildungsroman, văzând în primul rând în Paradis povestea – desigur, tulburătoare – a maturizării forțate a lui Yusuf, un adolescent care, la 12 ani, este invitat de părinți să plece într-o călătorie periculoasă alături de unchiul Aziz. Nu atât din cauza adevăratelor rațiuni ale alegerii ce nu-i aparține nicio secundă (băiatul este, în realitate, un fel de garanție vie pentru datoriile tatălui său), cât din cauza numeroaselor primejdii ce-l pândesc prin mediile traversate, protagonistul transformat în sclav își va resimți plecarea ca o dezrădăcinare dureroasă și chiar ca o ruptură identitară profundă. Una pe care, spre final, și-o va asuma pe deplin și o va percepe aproape corporal: "Dar știa că în inima lui strămutată se formase cu mult timp în urmă un ghem întărit care avea să rămână acolo indiferent unde se ducea, zădărnicind orice plan ar fi urzit ca să-și împlinească viața într-o măsură cât de mică."

Totuși, dincolo de complicațiile istoriei individuale (văzute, bineînțeles, în legătură cu viața micilor comunități pe care Yusuf este silit să le cunoască), prozatorul recent nobelizat este interesat să recreeze o întreagă lume, proiectată pe ecranul tulburat al unei Africi măcinate de violențe, maleficii și nedreptăți de tot felul, înzestrate însă cu o imensă poftă de a supraviețui cu aproape orice preț. Folosirea adverbului cu rol atenuator mi se pare, atunci când vorbești despre "oamenii de cerneală" pe care romancierul de origine africană îi creează, obligatorie. Pentru că, oricâte forme de abuz (fizic, psihologic, religios, social) ar fi obligate să suporte și să depășească, oricâte suferințe ar fi forțate să îndure și să asimileze, personajele lui Gurnah nu renunță niciodată la credința adevărată, iar cruzimea lipsei totale de speranță le rămâne, în fond, străină. Un roman spectaculos, de o poeticitate aspră, în care tresaltă toate (ne)liniștile, durerile, dar și frumusețile rugoase ale continentului negru.

paradis

Abdulrazak Gurnah, Paradis, traducere din limba engleză și note de Andreea Năstase, Editura Litera, București, 2022.

Luiza NEGURĂ

Prin Ferbonia, Ioana Nicolaie deschide încă o dată, larg, porțile marelui Imperiu al Spunerii, oferind publicului-cititor o năzăreală uimitoare, care se pliază modular pe chiar existența lumii ca reflexie a ficționalității.

Amplul sistem de tubulaturi din ținutul Ferboniei devine locul unor aventuri incredibile, presărate cu umor și multe emoții, dincolo de care Fil, Luvia și Piper descoperă o adevărată comoară: o Bibliotecă de Năzăreli.

Romanul se adresează, în egală măsură, copiilor și adulților, captivând nu doar prin subiect, ci și prin scriitura unică a autoarei. Universul romanesc fixează rama unei colecții de povești neobișnuite, dincolo de care Cuvântul are existență proprie și deschide orizontul visării. Mizele textului depășesc nivelul unei simple cărți pentru publicul tânăr, urmărind, mai cu seamă, actul creației și plurisemantismul termenului poveste.

Într-o lume în care Campionatul de năzăreli devine un centru simbol al vieții, iar năzăritorii niște adevărați artiști, Fil se vede nevoit să își accepte locul în tagma instalatorilor. Alături de animalul său de casă, Piper, și de prietena sa, Luvia, protagonistul trece din poveste în poveste, încercând să descopere cine stă în spatele evenimentelor care amenință să destabilizeze echilibrul Ferboniei. Răpirile năzăritorilor, descoperirea unor sectoare ascunse sau goana după sferele misterioase îi dau romanului un ritm alert, provocând cititorul să se alăture micului ferbonean și să devine parte din năzăreala Ioanei Nicolaie.

ferbonia

Ioana Nicolaie, Ferbonia, Editura Arthur, 2022

Răzvan IDRICEANU

Ionel Bușe ne oferă un roman surprinzător și elocvent, Femei de iasomie, ce a ocupat locul al III-lea la concursul Primul roman, 2021, organizat de Editura Litera. Volumul frapează prin complexitatea sa, permițând autorului să-și etaleze atributele scriitoricești, antrenate anterior în eseistică, dramaturgie și proză scurtă. Este vorba despre un roman dens în ceea ce privește referințele culturale, filologice și, bineînțeles, filosofice; intertextualitatea abundă, Bușe făcând trimiteri, mai mult sau mai puțin voalate, la nume celebre din literatura universală, precum Dante, Dostoievski ș.a.m.d., cel mai probabil din dorința de a contura și un roman labirintic al literaturii universale. Dincolo de acesta, textul ne prezintă poveștile de dragoste (profunde ori caduce) a lui Orlando, situate într-un context pandemic al realității recente. Deși narațiunea pare în aparență banală și lineară, ea ascunde mecanisme complexe, pe care Ionel Bușe le manevrează cu încredere și seriozitate. În spatele întâmplărilor amoroase, se conturează supratema romanului – "jocul de măști", după cum bine identifică și Mihai Ene în prefața romanului. Avem de-a face, astfel, cu o galerie de personaje bine construite, ce se ascund după imagini "fabricate", în unele cazuri devenind chiar propria identitate. Prin intermediul lor, scriitorul ne propune un periplu narativ printre "florile de iasomie", lovindu-ne de crunta fațetă a iubirii și a bolii.

femei<i>de</i>iasomie

Ionel Bușe, Femei de iasomie, Colecția biblioteca de proză contemporană, Editura Litera, București, 2022, prefață de Mihai Ene.

Emanuela Ilie, Luiza Negură, Răzvan Idriceanu

în același număr