Vara lui 2022 aduce pe rafturile Bibliotecii de Proză Contemporană de la Editura Litera un nou volum, semnat de Alexandru Lamba. Șapte virtuți și-o păcătoasă moarte este un roman incitant, cu o desfășurare literar-cinematografică ce mizează pe atmosfera specifică unui thriller și urmărește povestea lui Horia, un tânăr corporatist pus față în față cu irizările subtile ale morții.

Liviu G. Stan este cel care semnează Prefața, delimitând cu multă acuitate un prim plan simbolic menit să evidențieze pierderea de sine a personajului, defragmentarea psihologică pe fundalul realismului brut, considerând textul "romanul-țipăt al unei căderi în gol." (p. 8)

Alături de Horia, cititorul devine parte a unei lumi care se dilată sub lumina unui reflector uriaș, pulsând în ritmul obsesiei thanatice a protagonistului. Cadrul se deschide treptat, iar eroul este plasat cu subtilitate pe un fals platou de filmare, ce reconstruiește realitatea, dând iluzia banalului. Autorul își asumă conturarea unui eșafodaj literar care surprinde jocul de-a viața și de-a moartea, romanul devenind, în mod absolut paradoxal, o parabolă nu a pierderii, ci a regăsirii. Păcătoasa moarte trage cortina la ieșirea personajului din scenă, oferind posibilitatea unei noi șanse la viață pentru cei nevinovați.

Scris la persoana I, discursul oscilează între planul evenimențial și cel psihologic, iar inserțiile de monolog adresat devin reculuri ale sondării unei conștiințe bulversate de iminența morții. Reverberațiile unui sfârșit perceput în manieră naturalistă sfâșie echilibrul interior al personajului, în al cărui destin se interțes cele șapte păcate capitale, transformate de Alexandru Lamba în "șapte virtuți deșarte".

Viața lui Horia corespunde în planul romanesc unui limbo în care timpul și spațiul rulează fie în viteză, fie într-un soi de slow-motion cu miză analitică. Urmărit parcă de trecutul pe care încearcă să îl îngroape sub vălul negru al uitării, protagonistul pare să aibă un alter-ego ce aparține alterității și a cărui personalitate tulburată reiese indirect prin intermediul relatărilor lui Călin, fostul său coleg de școală. Frustrările refulate, împreună cu imputarea morală a unui gest criminal, îl determină să aleagă alternativa lucrului remote, mutându-se alături de soție din spațiul agitat și aglomerat al orașului într-un sat pe malul Dunării.

Atmosfera bizară, din care irup semnele prevestitoare ale morții ce răsuflă și aici alături de el, îl învăluie ca într-o convulsie profundă, dându-i senzația sufocării oricăror tendințe violente. Forma amuțește fondul, dar Horia se dovedește a fi un personaj aflat pe un drum cu sens unic.

Pornirea criminală se dovedește mai puternică decât luciditatea, iar piatra cu care omoară un om se transformă într-un bolovan ce îi va zdrobi orice șansă la fericire. Ceea ce protagonistul numește instinct de supraviețuire corespunde în fapt unei dezlănțuiri animalice, nesupuse niciunui filtru al rațiunii: "Așa că am îngenuncheat pe brațul lui și l-am lovit din nou, în față, ținând piatra cu două mâini, deși căzuse. Universul se limita la spațiul dintre bulgărele acela tare și însângerat și figura terciuită." (p. 80)

Frica pe care o citește în ochii soției reia, în mod sugestiv, momente din trecutul său, conturând raportul dintre protagonist și ceilalți, astfel încât Horia se vede silit să își însușească realitatea crimei, asumându-și acel Eu fracturat, contorsionat în umbra violenței extreme. Lipsit de mediul familiei, se refugiază într-un alt tip de viață, în speranța că va obține iertare pentru faptele sale sau măcar călăuzire spirituală. Totuși, lumea din romanul lui Alexandru Lamba nu oferă șansa niciunei convertiri, fiind ea însăși o parodie a tuturor virtuților. Supraviețuirea este privită ca etalon al legii celui mai puternic, iar ierarhia se stabilește în mod neiertător. În universul păcătoșilor nu există niciodată prea mult și nu poți coborî prea jos, pentru că scările se surpă mereu, înghițind fără drept de apel orice izbăvire.

Ecluză a normalității, pictura reprezintă pentru protagonist o supapă spirituală. Totuși, morbul morții desfigurează orice urmă a frumuseții, contaminând chiar expresia artistică, sacrificată pe altarul necredinței. Trăind acut lipsa unor rădăcini, eroul suferă de singurătate, fiind forțat să se retragă înspre Sine și să se (re)descopere.

Spațiile exterioare rulează în paralel cu flashback-urile din copilărie, astfel încât prozatorul lărgește unghiul receptării, urmărind cu minuțiozitate fiecare pas ce îl duce pe protagonist mai aproape de sfârșit. În mijlocul ringului de kickboxing, Horia trăiește o viață-simulacru, între limitele mai multor corzi, aflate în tensiune maximă. Zilele petrecute alături de Lara sunt "o pauză pusă vieții adevărate" (p. 180), revigorând parcă instinctul de supraviețuire, prăbușit până atunci sub cercul de fier al păcatului. Dar lumea din care provine Lara este cufundată în aceeași micime sufletească: prostituție, violență, viol, bani, trafic. Salvarea ei, aparent o nebunie, nu este și salvarea protagonistului. Moarte îl adulmecă cu voluptate, iar chemarea inelului devine o realitate imposibil de ignorat: "Ea nu e pentru tine. Eu sunt pentru tine!" (p. 214)

Smuls din hora celor șapte virtuți deșarte, Horia este aruncat la țintă de două brațe nevăzute, împlinindu-și, în sfârșit, destinul. În urma lui rămân mărturia crimei înfăptuite, cea care poate să îi elibereze pe cei nevinovați, și amintirea unei Maria Magdalena scoase de sub pecetea grea a păcatului.

Alexandru Lamba semnează un roman al alienării, transcrise în alfabetul dezrădăcinării profunde, și surprinde vizual printr-un montaj de scene atent alese pentru ochiul spectatorului. Instanța cititorului se recalibrează în ritmul fluidității narative, iar dincolo de jocul personajului rămâne doar ecranul de proiecție, pe al cărui alb se scurg toate umbrele morții.