Pe Speranța am întâlnit-o într-o noapte de toamnă. Eu alergam bezmetic pe o șosea, iar ea visa în Cetatea Băniei. Pe unde ești Zenob? - a vrut ea să știe - nu cumva alergi după manuscrise? Și-apoi mi-a povestit despre o carte veche, în chirilice, cu muchii aurite și coperți cartonate. La fiecare filă emana niște aburi, pânze subțiri, cețoase, colorate în nuanțe de verde și de albastru, care luau forme nemaivăzute, de fauni, zâne ori de cai zburători, iar de cât o citise, se umpluse Craiova de ac ...