Revistă print și online
Una dintre cele mai apreciate actrițe, cu multe roluri principale, s-a făcut remarcată prin Ryna (2006, r. Ruxandra Zenide) și Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006, r. Cătălin Mitulescu), filme care i-au adus și numeroase premii internaționale. Pentru rolul din Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii a primit Premiul special al juriului pentru cea mai bună actriță, la Cannes Film Festival, in secțiunea Un certain regard. Acest premiu a fost creeat pentru ea, neexistând până atunci, fiind cea mai mare distincție primită de un actor roman. A mai jucat în Mar Nero (2008), La Solutione Migliore (2009), L'enface d'Icar (2008), The Whistleblower (2009), Doctori pentru mame (2008), Muzica în sânge (2009), Miracolul de la Tekir (2015) etc. Printre alte premii prestigioase, mai amintim Cea mai bună actriță a anului 2007 (Asociația criticilor de film și a jurnaliștilor de specialitate), Premiul Gopo pentru cea mai bună actriță într-un rol principal (2009), Premiul special al juriului pentru cea mai bună actriță la Magna Graecia Film Festival (2009). A fost distinsă cu Meritul Cultural în Grad de Cavaler de către Președintele României.