Cartea despre care scriu m-a urmărit timp de mai multe săptămâni pe străzile și metroul din capitală. E adevărat că denumirea e izbitoare, ți se întipărește în memorie – Brisbane. Și dacă pentru un australian sau un neozeelandez titlul emite o familiaritate, pentru un român Brisbane sună foarte exotic, te duce cu gândul la capătul lumii, unul din ele. E aceeași situație și pentru un rus. Într-un sfârșit, am cumpărat cartea și am tot căutat printre filele romanului relevanța titlului pentru subiectul cărții. Mă voi opri la el puțin mai târziu.

   Brisbane de Evgheni Vodolazkin este, în primul rând, un roman al căutării constante a tot ceea ce e mai uman în noi, însă care pare să se estompeze în inimile noastre odată cu trecerea timpului.

Structurat pe câteva fire narative, romanul sugerează imaginea unor râuri care își caută fluviul, ceea ce aduce eroul principal – virtuozul chitarist Gleb Ianovski – pe malul prezentului său. Îi vedem copilăria și adolescența din a doua jumătate a secolului XX, îl urmărim și în studenția lui, de asemenea, trăim alături de el, de drama sa din prezent.

Trebuie remarcat felul în care scrie Vodolazkin - cu o dezinvoltură cuceritoare. Urmărind firul vieții protagonistului, cititorul are mai multe ocazii de a se opri asupra propriei vieți, de a reflecta la unele momente, câteva chiar hotărâtoare, care l-au plasat în prezent acolo, unde l-a surprins această carte. Brisbane nu privește viața prin lentile distorsionante, ci ne oferă șansa de a sta în fața ei și de a o privi în ochi sigur, calm, fără sfială și fără a o sfida. 

   Aflându-se pe culmea succesului și a recunoașterii, chitaristul află că este bolnav de boala lui Parkinson – o adevărată sentință pentru pasiunea sa, pentru domeniul său de activitate. Totodată, eroul se împrietenește cu Nestor, un scriitor care se va ocupa de biografia lui, căutând mereu "substanța" virtuozității. Într-un moment în care se pare că nimic nu mai are rost, Gleb trăiește o profundă criză interioară. Reconstituirea trecutului său, precum și captarea speranței din prezent, îl fac pe Gleb să-și regăsească rostul și împăcarea cu sine. 

   Romanul face incursiuni în diferite tărâmuri ale vieții – familia, muzica, credința, prietenia, dragostea și nu în ultimul rând – moartea. Din fiecare dintre ele cititorul se poate alege cu ceva.Sunt aici revelații comprimate, aforisme, învățături:

"Când ți s-a evaporat orice speranță de pe pământ, adresează-te cerului" sau "Viața e o lungă pregătire pentru veșnicie."

Și mai este ceva extrem de interesant: polifonia apare ca temă importantă în roman, fiind parte din tematica lucrării de licență a lui Gleb, din timpul facultății, dar și romanul însuși devine "polifonic", tocmai prin multitudinea temelor distincte, unite într-un ansamblu armonios. Aproape că cititorul este invitat să găsească aceastăpolifonie a propriei vieți. 

   Așadar, Brisbane. Cuvântul care sună ca o lovitură de bici. Brisbane e simbolul a ceea ce se află dincolo de visurile și idealurile noastre. E foarte probabil că niciodată nu vom ajunge acolo. Rămâne doar să descoperim acest lucru pe cont proriu. O viață poate avea tot atâtea interpretări, din câte perspective e privită. Vodolazkin ne face să decidem asta pentru noi, căci după cum zice: "cartea trebuie să rămână mereu deschisă."