BALADĂ PENTRU BĂTRÂNUL LĂUTAR

                                     In memoriam Nicolae Neacșu

bătrânul lăutar știrb cu chipul tuciuriu

părea desprins dintr-un tablou de Chagall

îl văd și acum plutind înclinat pe cerul vast al copilăriei

un înger arămiu printre case pictate cai pisici și fluturi

dar cu vioara în mână era ca un tigru

la nunți botezuri înmormântări și hore sătești

muzica sa îți creștea inima în toate părțile

eu nu cânt îmi șoptea tainic eu mă las cântat

de toate dorurile și tristețile voastre

de toate poveștile bunicii și de sunetele ritmice

din galopul cailor și de pe aripile fluturilor

tot ce asculți se află dintotdeauna în tine

viața ori conține o muzică ori nu o mai trăiești

muzica sa îți creștea inima în toate părțile

îl văd și acum pe bătrânul lăutar cu tenul întunecat

pe cerul copilăriei acoperit cu covoare oltenești

cu mustăcioara subțire și scurtă precum Johnny Depp

un vrăjitor al viorii scoțând efecte din alte lumi

cu un fir de cal legat de una din corzi

pe care o trăgea din când în când în ritmul melodiei

muzica sa îți creștea inima în toate părțile

îl revăd în costumul negru cu cravata roșie și buline albe

cu pălăria de fetru ponosită trasă pe-o ureche

bătrânul lăutar cânta tristețea lumii în forma ei pură

cea care îți pătrunde adânc în oase și măruntaie

vioara este ușoară în mână dar este grea la cântat îmi șoptea

meseria asta istovitor de dulce nu se învață ci se fură

muzica sa îți creștea inima în toate părțile

bătrânul lăutar nu se limita doar să cânte

ci devenea o făptură cu sufletul acaparat de note

care-și trăia intens destrămarea sonoră

se mișca întruna gesticula și își dădea ochii peste cap

un nor de praf de stele se înălța din vioara sa

peste lumea de troițe totemuri și coloane de ochi suprapuși

muzica sa îți creștea inima în toate părțile

Suceava, 13 mai 2020

MEGALOPOLIS DE STICLĂ

                       Mottto: "Omul e adevăratul haos." (Novalis)

în satul global e o transparență totală

iubim și murim într-o cușcă de sticlă

sentimentele se transmit prin fibre optice

dragostea apare și dispare cu viteza luminii

Dumnezeu a fost exilat demult

tinerii au uitat cuvântul intimitate

și caută febrili oglinzi pentru gânduri

și sexul online 

înregistrările cu onaniști

sufocă depozitele agențiilor de securitate

nu mai există memorie doar camere video

nimic nu mai e real în afara ecranului

fericirea e o noțiune din tomurile medievale

în școli istoria e înlocuită 

cu istoria inteligenței artificiale

îngerul meu păzitor îmi șoptește

lumea e un fragil megalopolis de sticlă

mi-e teamă că un Nero îi va da foc într-o zi

cu tălpile goale voi călca

peste cioburile de sticlă înroșită în foc

cu pieptul avântat voi respira

prin cioburile de sticlă înroșită în foc

cu sufletul spălat în izvorul de munte

și în tăul adânc și tainic al iubirii

voi zbura peste cioburile de sticlă înroșită în foc

cu inima săgeată înroșită-n foc

voi sparge oglinzile publice

în care se reflectă la nesfârșit

chipul fardat al minciunii

Suceava, 19 mai 2020 

JOCUL URSULUI

                  * Pentru ursarii din Bucovina*

caut stâlpii pământului așezați pe spinarea unui urs

din vremea în care vinul izvora din pământ

și curgeau râuri cu miere de albine sălbatice

toată viața m-am pregătit cu frenezie

să intru în hora ursarilor cu măști totemice de urși

în vârtejul ritmat de toboșari și fluierași

povestea mea poartă pecetea vrăjită a dansului

cu urși care mor și învie în jurul nostru

sub diafane constelații de licurici

tot ce simt sunt sentimente și doruri hașurate

zgârâieturi de gheare și dinți de urși

vii hieroglife de durere și vis

tot ce scriu sunt vagi interpretări ale semnelor

lăsate de labele și de părul urșilor 

în mărăcinișul tot mai ascuțit al vieții

curând îmi voi împăia amintirile într-o blană de urs

și voi părăsi autostrada inteligentă

pentru masca de urs a bunicului

Suceava, 23 mai 2020

NOI NU AM AȘTEPTAT NICIODATĂ BARBARII

noi nu am așteptat niciodată barbarii

ne-am retras tăcuți în păduri și în munți 

după ce am dat foc la grâne am otrăvit fântânile

am dărâmat podurile și turnurile de veghe

fără să privim în urmă orizontul învolburat

noi nu am așteptat niciodată barbarii

ne-am zidit umbrele în pereți de case și-n biblii

și am luat cu noi toate cuvintele și poveștile

unui șir nesfârșit de vieți trăite și netrăite

fără să privim în urmă orizontul învolburat

noi nu am așteptat niciodată barbarii

ne-am împodobit sufletele cu dor și speranță

cu muzica lumilor văzute și nevăzute

și am săpat în noi până la ultima picătură de sânge

fără să privim în urmă orizontul învolburat

noi nu am așteptat niciodată barbarii

ne-am abandonat în lumina țesută din coame de cai

căutând ființa limbajului în ființa naturii

și ochii ireali ascunși în ochii reali

fără să privim în urmă orizontul învolburat

noi nu am așteptat niciodată barbarii

ne-am înălțat troițe din lacrimi și vise 

și ne-am lăsat cotropiți de vocalele eterice și calde

din șoaptele incandescente de iubire și de moarte

fără să privim în urmă orizontul învolburat

noi nu am așteptat niciodată barbarii

și totuși profeții și înțelepții ne spun

ei se află demult printre noi

Suceava, 26 iunie 2020