OPTm
nr.crt.

După ultima apariție – Mafalda (2009), Ioana Drăgan propune spre lectură o nouă proză scurtă – Gripa. O poveste de Crăciun (2021), publicată la editura Tracus Arte. Sub implicațiile directe ale unor (arhe)tipuri cauzate de perioada pandemică, acțiunea romanului, plasată într-o realitate românească actuală, gravitează în jurul unei gripe sezoniere. Pe fondul acestui context ia naștere (și) o poveste de dragoste între Eva, o doctoriță de la Urgență, trecută de 40 de ani, și Adam Murphy, un oengist străin, care se ocupă cu drepturile copiilor.

Se evidențiază, înainte de toate, boala ( Gripa ) – ca pretext al fondului narativ – și dragostea ( O poveste de Crăciun ) – ca funcție a unui destin ratat din punct de vedere sentimental. Eva este cea aleasă de scriitoare pentru a exemplifica un adevărat periplu al eșecurilor în materie de relații amoroase. Cea mai pregnant întipărită în mentalul protagonistei, dar mai ales al familiei acesteia, este relația, "care se dovedise în final fix un căcat", din timpul studenției cu Paul. Însă, pentru "prințul din poveste", care trebuia să ajungă măcar o dată pe lună la Timișoara să-și vadă "bunica" ("de fapt, era Rodica, studentă la Universitatea din Vest, fată de ștabi, cu care îl căsătoriseră părinții încă din anul întâi"), Eva reprezenta relația extraconjugală. Ajunsă la peste "patruj" de ani, protagonista experimentează doar relații pasagere; spre exemplu, "Dan, iubitul actual de un weekend [...] nu era un băiat rău și mergea așa de o rutină, dar nu era nimic între ei".

Remarcăm, pe această cale, un perpetuum mobile pe care Ioana Drăgan îl construiește pentru a menține iluzia Evei a unui nou început în cadrul fiecărei relații; altfel spus, se relevă o mișcare ciclică permanentă la nivel de relații conjugale ale protagonistei care urmează un singur traseu – eșecul. Iluzia unui nou început este și Adam – apărut din nicăieri, dispărut înspre nicăieri. De subliniat, însă, reacțiile adolescentine pe care le experimentează protagonista în preajma acestuia: "doar o senzație acută și contagioasă de masculin absolut, de care nu mai avusese parte de mult"; "o cuprinsese rușinea pentru că se comporta ca o puștoaică îndrăgostită la prima vedere" etc. Nu întâmplător ales și motto-ul din incipitul prozei "Lamour est une maladie, et lon n`est jamais sûr de ne pas tomber maladie" (Anatole France – Thaïs ). Astfel, relația dintre cei doi a fost consumată pasional într-"o poveste de Crăciun" petrecută la Predeal, însă nu oricum, ci oferindu-i, în final, protagonistei Speranța.

"Speranța mai rămăsese din arșița lor din miezul iernii. Speranța care avea să se nască în curând și pe care el n-o s-o cunoască niciodată". Deși Eva trecuse prin trei "chiuretaje", întrucât nu își dorise copii, consider că finalul prozei o găsește în ipostaza de a o accepta pe Speranța ca factor hotărâtor al schimbării propriului destin, dar, mai ales, al conștientizării trecerii timpului și al apropierii acesteia de moarte. Tot procesul de conștiință prin care trece protagonista de la început și până la final este sumarizat de prozatoare într-o serie de episoade-cheie plasate în partea de incipit, în partea mediană și în cea finală. Dacă mai întâi, "în față nu se mai află decât un viitor plin de boli, dureri dezamăgiri, deziluzii, destrămări și moarte", în final intervine emipirismul viitorului cu toate implicațiile sale – "în față, de acum încolo, poți atinge viitorul cel plin de boli, dureri, dezamăgiri, deziluzii, destrămări și moarte. Fără leac!".

Dacă în plan sentimental protagonista experimentează cu precădere eșecul, din punct de vedere profesional aceasta este reprezentanta unui model al bunei conduite, al reușitei, întrucât se pare că respectă, în acord cu funcția socială, jurământul lui Hipocrate. Astfel, unul dintre punctele tari ale volumului constă tocmai în faptul că analizează o parte din fresca socială românească – cu precădere atmosfera din spitalele românești. Pentru a reda cât mai atent relațiile stabilite în cadrul acestora, Ioana Drăgan pune în oglindă două tipuri de medici, după cum se va observa. Pe de o parte, o avem pe Eva care nu lua bani și nu luase niciodată de la oameni pentru că "îi era jenă în primul rând, îi venea să intre în pământ când îi vedea pe pacienți cum se caută în geantă să scoată banii și să-i ascundă, cică discret, pe masă, sub fișa medicală, sau, și mai rău, când se întorcea să ia ceva din dulap, în buzunarul de la halat", iar pe de altă parte, o avem pe Andra Prisăcaru, care "nu avea nici o apăsare, halatul era doldora de plicuri și pe birou la ea găseai parfumuri, bomboane, cafea, primea orice!". Prozatoarea redă (din interior) mecanismele de funcționare ale corupției, dar și pe cele (puține) ale integrității, într-una din cele mai importante instituții din spațiul public – spitalul.

Ioana Drăgan adună în preajma doctoriței Eva (spre a fi consultați) numeroși reprezentanți din spațiul marginalității, așa cum reiese din descrierea lor. Spre exemplu, "Ilie. 46 de ani. Bărbatul așezat pe un colț de scaun, ținând în brațe o pungă de rafie jumulită și puțind a nespălat, arăta de cel puțin 65, clar alcoolic, aspect de diabetic, antecedente pulmonare și tulburări neurovegetative". În ciuda condiției precare, pacientului nu-i lipsește spiritul civic, tocmai ca reflex al conștientizării poziției sale sociale – "doar că mi-e frică să nu-i îmbolnăvesc și pe alții". De aici și nemulțumirea față de un sistem dezinteresat de secundar – "Nici n-am știut câte colțuri uitate de lume sunt în țara asta blestemată, care n-are ce face cu noi și ne lasă să murim cu zile". Sugestiv rămâne și episodul în care la consultații se află un pacient potențial infectat cu gripă.

"Soția mă ceartă că nu las țigările odată, însă acum, dă nervi parc-am tușit și mai rău, s-a auzit la vecinii de sus și de jos și, gata, m-au și scos gripat! Cică, contaminez blocu`! Nu mă mai lasă să ies din casă nici pe palier, nici să duc gunoiul, face scandal, au vrut să sigileze ușa de la apartament, vă dați seama ce nenorociți, și au amenințat-o pă soție că dă telefon la poliție să mă ia la spital…".

Prin acestea și nu doar, prozatoarea redă în paginile volumului o serie de reacții psihologice cu privire la realitatea pandemiei; altfel spus, se remarcă o serie de personaje tipice prin intermediul cărora Ioana Drăgan declișeizează unele dintre moravurile rezultate pe fondul pandemiei.

Pe întreg parcursul narațiunii, unde, după cum am observat, se regăsesc personaje din viața cotidiană marcate de contextul pandemic, dar și de prejudecățile unei societăți dezinteresate de marginalitate, cititorul ia contact și cu o serie de voci care se întrepătrund cu ale protagoniștilor. De aceea, consider Gripa. O poveste de Crăciun o proză a simțurilor, cu precădere a auzului ("Auzea doar vocea lui Mami, ca un papagal, întipărită în creier" ) și a mirosului ("nu-i scăpa niciun miros" sau "Ai nas de copoi, fetițo!"). Se explică, astfel, structura unui discurs narativ "fracturat" (chiar marcat în pagină prin rând liber), în măsura în care vocile se evidențiază continuu prin intervenții și/sau completări din care cititorul descoperă informații despre relația protagonistei cu familia, cu cei din jur etc. Pentru a întregi tabloul mediului în care trăiește Eva, dar mai ales pentru a satiriza o serie de moravuri ale societății românești, scriitoarea optează pentru o serie de tipologii umane asemenea celor caragialiene, însă adaptate la contextul actual; din dialogurile membrilor familiei Evei (Tăticu, Mami, tanti Mărioara, tanti Carolina, nenea Puiu etc.), reiese atitudinea conservatoare a acestora, predilecția pentru bârfă, comicul de limbaj etc.

Lăsând la o parte predictibilitatea unor raporturi dintre personaje (cu precădere scenariile sau trimiterile la cuplul biblic Adam și Eva, prin însăși condiția protagoniștilor), consider că miza volumului de proză scurtă a Ioanei Drăgan este aceea de a pune în lumină o serie de neajunsuri ale societăți și de a expune raporturile care se stabilesc între diversele clase sociale – descifrarea și prezentarea acestora fiind posibilă prin însăși condiția (scindată) a protagonistei.

Ioana Drăgan, Gripa. O poveste de Crăciun, București, Tracus Arte, 2021.