Revistă print și online

Virtutea de a nu fi popular

M-a agasat constant un fenomen cultural pernicios, dificil de circumscris și încă mai dificil de combătut: cel al popularității. Popularitatea (chiar și cea modestă, a unui simplu eseist) aduce cu sine iluzia înțelegerii. Concret, receptorul admirativ își supune obiectul unei tiranii a conformității: acesta din urmă începe să fie apăsat de dorința de a plăcea și, mai ales, de dorința de a menține viu acest sentiment, de a-l hrăni constant, cu speranța tacită a augmentării treptate. Cel admirat este înrobit de admirator și se metamorfozează, treptat, dar inevitabil, într-o portavoce intelectual-estetică a ultimului.

Popularitatea este, fără îndoială, fluctuantă și aproape toți scriitorii pe care-i cunosc o curtează cu asiduitate. Oameni care nu au un statut cert nici măcar între frontierele literaturii române se visează laureați ai Nobelului (Samuel Beckett s-a numărat printre puținii care au considerat că obținerea acestei distincții este o catastrofă).

Se află, la mijloc, și un opiu al orgoliului de sine, umflat peste măsură de elogiile exagerate pe care facțiunile scriitoricești și le aduc una alteia, în bloc, mânate de interese editoriale obscure, dar și de năravul dominării celorlalți, oricine ar fi ei: colegi, cititori, critici. Este greu, dar vital să admiți că rolul pe care-l joci în economia culturii rămâne umil.

Cea mai gravă consecință a popularității nu este însă pierderea "mărcii", a originalității, care constituie substanța vitală a unui creator, ci abandonarea independenței de gândire, singura în măsură să autonomizeze un discurs intelectual și să-i asigure integritatea pe termen mediu și lung. Altfel spus, de multe ori, ai prieteni cu care trebuie să nu fii de acord, pe care trebuie să-i contrazici, de care trebuie să te distanțezi. Și acesta nu pentru că ai înceta să mai ții la ei, ci pur și simplu pentru că propria rațiune îți dictează un alt curs de opțiuni și un alt set de inițiative. Această încăpățânare de a-ți fi fidel ție însuți te face nepopular, în mod garantat, dar te ferește de trădarea propriului intelect și, uneori, te apără de rătăciri de moment. Pe acestea le poți regreta din perspectiva conferită de înțelepciunea unui deznodământ pe care mierea popularității nu-l intuiește decât rareori.

Asumarea nepopularității este o virtute rară, dar neprețuită pentru un scriitor. Pentru că numai îndărătul ei se găsește autenticitatea de sine.

Cătălin GHIȚĂ

Prof. univ. dr. hab. la Facultatea de Litere a Universității din Craiova, coordonator de doctorate, membru al BARS (British Association for Romantic Studies), Cătălin a publicat și editat peste 20 de volume, apărute în țară și în străinătate. Membru PEN, USR.

în același număr