Sfârșitul primului deceniu al primului secol din mileniul III. Nu-l poți "recupera" decât cu subiectivitate, ca pe o primăvară a noului secol, ca pe o toamnă a noului deceniu.

În martie 2008, literatura SF a fost în doliu: a murit Arthur C. Clark. Un doliu de câteva zile, că altfel evenimentele, mai mari sau de tot local-provinciale, vin avalanșă și nu e timp de plâns pe unul, pe altul. Viii cu viii!

În aceeași perioadă publică roman poetul optzecist Nichita Danilov: Locomotiva Noiman. Un roman-simfonie, "un spațiu unde adevărul și iluzia se contopesc pentru totdeauna", cu cuvintele autorului obsedat de Bulgakov, de Gogol, de ruși în general.

Atunci, am citit Zogru de Doina Ruști, cu avatarurile unui duh "ca apa verzuie de baltă".

Radu Aldulescu publică ediția a doua din Sonată pentru acordeon cu lumea aspră a mahalalei bucureștene din "epoca de aur", glisând mereu autorul de la stilul direct la cel indirect liber și înapoi.

În aprilie 2008 moare poetul Cezar Ivănescu dintr-o greșeală de medic. Doliu restrâns pentru câțiva informați și pentru scurt timp. Pentru că...viii cu viii!

Ne întoarcem la roman? Deși apărut în 2001, eu citesc în 2007 Lia Mora de Dumitru Ungureanu, un roman erotic, abisal-întunecat, un Sade mai stilizat. Cu totul altfel decât Ada Kaleh de Ilie Sălceanu, o poveste de dragoste, pe cât de insolită pe atât de frumoasă-frumoasă.

Dar viii cu viii, cum ziceam, și morții cu morții. În ziua în care actorul Ștefan Iordache închidea ochii pentru totdeauna, actorul Florin Călinescu își anunța candidatura pentru Senat.

Debutează cu un roman al cotidianului Corina Sabău: Blocul 29, apartamentul 1.

În aprilie 2009, moare "regele blestemat" Maurice Druon. Nu mai știm cât a fost plâns și în ce medii. Viii cu viii!

Un autor discret care trăiește la Târgu Jiu ("Amarul Târg" al lui Grigurcu), Aurel Antonie, a publicat romanul Cenușa. O parabolă cu tangențe la Borges, dar și la Dino Buzzatti.

Dar când tot citești atâtea, e vremea și de recitit. Îngerul a strigat, singurul roman "valabil", vorba unui critic, al lui Fănuș Neagu. Rezistă la o recitire. Ce să mai zic de Luni de fiere de Pascal Bruckner!

În decembrie 2009, în timpul alegerilor parlamentare, moare poetul, criticul și, da, romancierul Marin Mincu. Nu se prea mai aude de el. Morții cu morții.

Îndeobște poet de la Satu Mare, Radu Ulmeanu publică în această perioadă romanul Chermeza sinucigașilor, un fel de În preajma revoluției, de data asta fiind vorba de revoluția din decembrie 1989.

Tot în perioada aceasta a apărut și multanunțatul și deci multașteptatul Un om din Est de Ioan Groșan, un roman alcătuit dintr-o suită de povestiri bine montate cinematografic și cu un final deschis, lăsând de înțeles că urmează un al doilea volum. Deocamdată, încă așteptăm.

Dar, la începutul lui 2010 moare J. D. Salinger care ne-a fericit tinerețea cu Veghea în lanul de secară. Însă, conul de umbră e dens. Viii cu viii.

Romanul unui neam: Cartea șoaptelor de Varujan Vosgania, un fel de De neamul armenilor. Paginile despre genocidul din 1915 demne de Vechiul Testament.

Din romanele poeților optzeciști, mai e de amintit O lume de lepădat de Gellu Dorian, două romane-ntr-unul.

Noua generație de romanciere iese în față cu controversata Ioana Bradea cu două romane comentate, mai mult citate decât citite, încă nu se știe cu ce miză: Băgău și Scotch.

Cititorul de roman DAD cam asta își aduce aminte din perioada 2007-2010, alți cititori de roman își amintesc desigur (și) altceva, pentru că – orice s-ar spune – încă se scriu romane și multe bune, pentru că în roman veleitarismul nu se prea manifestă; dacă în poezie se mai poate trișa, în roman e vorba de compoziție, structură, creare de personaje și de medii sociale, iar veleitarilor acestea le sunt străine.