Film noir, puternic asezonat cu ingrediente pop, al treilea lung metraj al lui David Robert Mitchell, Under the Silver Lake, reia toate miturile hollywoodiene, însă fără nicio urmă de manierism estetic: cineastul transpune filmic toate obsesiile legate de sex, cinema, ezoterism, muzică, cultura pop ale așa numitei "perioade de aur". Filmul, prezentat în selecția oficială a Festivalului de la Cannes din 2018, este precedat de alte două filme, adevărate bijuterii ale genului: The Myth of the American Sleepover (2014) și It Follows (2015), revizitări ale celebrelor teen-movie și filme slasher. 

Cu această tradiție în spate, filmul a suscitat multe așteptări, dar a și provocat dezamăgiri în rândul unor spectatori, prin excesul referințelor geek și a clin d’oeil-urilor la pop culture. Miza filmului este mai mult decât provocatoare: Under the Silver Lake suprapune aceste referințe culte pe fundalul unor acțiuni cu iz detectivistic care virează foarte repede înspre teorii ale conspirației dintre cele mai delirante. Această practică nu este nouă, dar meritul acestui film este că ne propune un exercițiu de revizitare fără nicio urmă de manierism estetizant sau de violență, dar puternic impregnată de nostalgia unor timpuri de aur ale industriei cinematografice. Filmul este compus sub forma unui labirint în care realul se suprapune fantasticului, iar întreaga acțiune detectivistică, sau mai bine zis ezoterică, este declanșată de o inscripție cu vopsea roșie de pe fațada unei cafenele pentru hipsteri din cartierul la modă din Silver Lake: "Beware the Dog Killer". O angajată a cafenelei încearcă de zor să șteargă urmele a ceea ce pare, pentru moment, a fi doar o glumă proastă. Evenimentele vor lua o turnură mult mai angoasantă atunci când mesajul se va dovedi a fi un avertisment. Printre clienții cafenelei, Sam (Andrew Garfield), 33 de ani, dar care trăiește ca și cum ar avea cu zece mai puțini și care-și petrece ziua spionându-și vecinii și evitând să plătească chiria pentru un apartament în care se îngrămădesc viniluri și colecții vechi de reviste Playboy. Sam pare să fie singurul personaj atent la acest act de vandalism, iar din acel moment, "semnele" sau ceea ce el interpretează ca și atare nu vor înceta să prolifereze în jurul lui. Incidentul este urmat în curând de o serie de dispariții misterioase: în afară de câinii din cartier, patronul unui imperiu financiar dispare lasându-și familia în ce mai neagră disperare. Mass-media se activează și ea, dar nimic nu pare să conducă la nicio pistă. În acest timp Sam își reia vechile obiceiuri de spionaj domestic și se îndrăgostește de o altă vecină nou instalată, o bimbo cu veleități de Marilyn Monroe, Sarah (Riley Keough). Dar când aceasta dispare și ea împreună cu toate lucrurile sale, Sam se lansează în urmărirea unor piste din ce în ce mai fantasmagorice care conferă filmului calitățile unei producții noir, dar și înspre basmul fantastic. Căutare femeii iubite îi oferă lui Robert Mitchell alibiul perfect pentru a merge pe sursa fantasmelor sale spectaculare, a se citi fetișiste, prin reactivarea starurilor marilor studiouri de cinema. Reminiscență a lui Marilyn Monroe, explicit citată într-o scenă de la piscină, vecina blondă, dispărută peste noapte, este doar una dintre numeroasele figuri iconice pe care Mitchell le convoacă în inventarul său cinefil: fiecare dintre aceste femei incarnează o epocă, un spirit sau un totem cultural, iar sub influența lor epocile se amestecă, realitatea cedând teren din ce în ce mai mult în fața fantasticului. Vecina mai matură, bohemă și exhibiționistă, cu care Sam are o aventură erotică în cele din urmă, poartă în sine esența fenomenului Summer of Love, aceea perioadă de emancipare binecuvântată din vara lui 1967 din California, în special din San Francisco. Imnul acestei mișcări a fost fără îndoială California Dreamin’ de The Mamas and the Papas. Același spirit al epocii se găsește și în decorul casei artistei, apartamentele compartimentând și circumscriind adevărate spații-ale-lumii în acest film. 

Toate femeile care-i apar în cale nu fac altceva decât să relanseze prospecțiile anti-eroului aflat în căutarea eternului feminin intim legat de istoria Californiei: investigațiile îl conduc la un grup de muzică numit Jesus and the Bride of Dracula, care are în fruntea sa un guru care-l evocă pe Charlie Manson și Familia lui. Puternic ancorat în contemporaneitate, această călătorie retrospectivă a lui Sam ne arată decadența unui oraș, iar cultura pop ne invită în această imensă rețea criptică: de la BD-uri celebre, la legende urbane, citări cinematografice (Marilyn, Hitchcock) și la referințe muzicale dintre cele mai diverse, totul devine o posibilă pistă de investigat pentru Sam. Astfel o ritournella pop ar putea conține un cod de acces, iar piesa trupei Nirvana, Smells Like a Teen Spirit devine pretextul unei alte relecturi fanteziste.

Întrebarea care ne-o punem de-a lungul acestor divagații cinefile, muzicale, printre toate referințele culturii pop, este dacă Sam și-a părăsit cu adevărat camera? Misterul nu este pe deplin elucidat, iar Under the Silver Lake face parte dintre acele ficțiuni care rezistă interpretării. David Robert Mitchell nu se mulțumește să ne prezinte referințele sale preferate: el a digerat și a absorbit tot cea ce Los Angeles a suscitat ca și reverie, fantasmagorie, dar și coșmar. Ludic și terifiant, labirintul pe care l-a creat îl evocă și pe Borges, dar și pe Chandler. Neo-film noir, cronică a nebuniei sau omagiu adus "cetății filmului", Under the Silver Lake sesizează spiritul volatil, coroziv și sulfuros al unui oraș decadent, surprins între curenții contrari ai istoriei sale.