"Iar drumurile, toate, duc spre oameni."

(Antoine de Saint - Exupéry, Micul prinț)

Drumul din Luxor spre Aswan nu ar trebui să fie foarte lung. Ne-am documentat înainte și pare rezonabil, în jur de patru-cinci ceasuri de mers cu trenul. Pentru că vrem să ne oprim pe drum la templele Kom Ombo și Edfu, încercăm să găsim o mașină cu care putem ajunge. Din păcate (sau din fericire), nimic care să pornească în zori. O ultimă încercare într-o agenție de turism ne prilejuiește întâlnirea cu Mohamed, un nume foarte ușor de reținut în Egipt, aproape toți bărbații pe care i-am întâlnit se numeau astfel. Chiar și ghidul nostru din Luxor era un Mohamed, un ghid fantastic à propos, aflat probabil la primul lui contact cu niște vizitatori străini, dar și la primul lui tur în meseria de ghid. Noi ne-am înțeles într-un final, i-am prezentat și lui câteva din locurile pe care le selectasem din ce am fi dorit să vizităm, pe unele le vedea și el pentru prima dată. Și în ce privește limba am întâmpinat câteva dificultăți, întrucât el nu știa nicio boabă de engleză, așa cum se întâmpla cu alți conaționali de-ai săi, dar până la urmă ne-am descurcat. Chiar urma să se însoare, probabil febra pregătirilor de nuntă îl deconectase de la realitatea imediată.

În sfârșit, revenind la noul Mohamed, acesta era chiar patronul agenției, care, după îndelungi negocieri, ne propune o ofertă de nerefuzat: el însuși ne va conduce cu mașina personală până în Aswan. Noi am fost imediat de acord, mai ales că aveam prilejul să vizităm și ceea ce ne mai propusesem, iar faptul că mergeam în condiții de lux a făcut din oferta lui ceva absolut de nerefuzat, mană cerească. Cu o zi înainte, declarată cea mai călduroasă din vara respectivă, noi străbătuserăm zone deșertice pe jos, ceea ce nu a fost chiar inspirat, mai ales că această combinație de nisip și căldură nu e cea mai fericită pentru organism. Foarte amabil, Mohamed ne-a dus să ne luăm și un bilet de tren de întoarcere, care ar fi urmat să se petreacă din Alexandria, unde noi ajungeam după ce vizitam un alt templu despre care citiserăm înainte, Abu Simbel. Cu greu am găsit locuri disponibile în tren, nimerind chiar în zilele în care se desfășura un campionat de fotbal acolo și toată lumea se deplasa înspre și dinspre Alexandria. În sfârșit, ne întoarcem la cazare pentru a pleca în zori, aveam de traversat și o mică porțiune de Nil cu feluca, un tip de barcă cu pânze, care poate fi găsită oriunde pe malurile fluviului, fiind un mijloc de transport des utilizat. Cel mai mult l-am folosit în Aswan, dar voi reveni asupra frumuseții suprarealiste a Nilului în amurg.

În zori ne-am întâlnit cu Mohamed, care ne pregătise și câteva gustări pentru drum. Ne-am așezat amândouă pe bancheta din spate în bolidul negru. Un timp nu am vorbit nimic, doar am mâncat, dar apoi au început niște discuții din ce în ce mai halucinante cu Mohamed. Îi spunem că ne-ar plăcea să vedem și noi, dacă tot suntem în zonă, templul Kom Ombo, aflat într-un peisaj superb, dedicat zeului Sobek, dar și Edfu, templul dedicat lui Horus, zeul vultur, copilul lui Isis și al lui Osiris, ambele temple ptolemeice, impresionante. Zis și făcut. Drumul foarte frumos se întindea de-a lungul Nilului pe aproximativ 300 de km, iar peisajele desprinse parcă din povești nu te pot lăsa indiferent. Chiar aveam la noi o carte proaspăt cumpărată din Luxor a lui Naghib Mahfuz, scriitorul egiptean care a câștigat un Nobel pentru literatură în ‘88, dar și o lectură mai veche, pe care o aveam de acasă, Ceai în Sahara, a lui Paul Bowles. Pe ambii îi recomand, buni însoțitori pe drumuri egiptene. Mașina traversa părți din deșert, apoi părți cu puțină vegetație, discuția era din ce în ce mai intensă. Șoferul ne explica diverse aspecte ce țineau de energiile templelor, dar și detalii din viața personală, un amestec de informații. Noi ascultam sceptice și răspundeam la întrebări puse mai mult în serie. Îmi amintesc că toată discuția a culminat în momentul în care eu am fost întrebată dacă levitez. "Nu" – zic uimită – "adică, dacă aș fi levitat, de ce ne-ar mai fi fost necesară o mașină pentru a ajunge în Aswan?" M-a asigurat că dacă nu încă, în viitorul apropiat cu siguranță voi reuși. Mohamed era clar într-un proces de restructurare energetico-spirituală înțeles numai de el.

Urmăream cu privirea urmele de praf care se ridicau în spatele mașinii. Parcă praful nu e atât de apăsător când nu îl respiri. Mohamed a insistat să ne oprim la un palat al parfumurilor, aflat chiar la intrarea în Aswan. Noi ne-am opus, fiind și foarte obosite, dar nu am scăpat. Locul pare, într-adevăr, minunat. Ne explică scurt că este magazinul iubitului Prințesei Diana, dar pe noi nimic nu ne poate clinti din hotărârea luată: vrem să ajungem cât mai repede la hotel. După ce am mirosit zeci de parfumuri fără să cumpărăm nimic, am băut și câte o cafea, n-am vrut masaje etc, Mohamed începe să ne explice că este musai să mergem la încă un templu, cel al zeiței Isis, Philae, situat pe o insulă foarte aproape de Aswan, unde ne-ar fi așteptat niște experiențe spirituale de nedescris. Se oferea să ne ducă și gratuit, numai să mergem. Până la urmă am reușit să îl enervăm, fiind foarte ferme în refuzul nostru de a accepta propunerea, mai ales că eu nu țineam neapărat să încep să levitez chiar din Aswan.

Aswan este un oraș frumos, liniștit și boem, care se cere străbătut la pas, pe îndelete. Este situat pe malul Nilului și diferit de ce tot văzuserăm până acolo. Ne-au plăcut mult și atmosfera, și oamenii. Seara am optat pentru o plimbare pe Nil și vizitarea unei insule aflate pe partea opusă, Insula Elefantină. Am citit noi undeva că acolo oamenii aveau crocodili în fiecare curte, că era ceva absolut firesc. Nu am găsit decât o sărăcie lucie, nici urmă de crocodil, dar oameni foarte primitori.

Plimbarea pe Nil prilejuiește multe întâlniri, căutări și regăsiri neașteptate: locuri, oameni, întâmplări, dar și o confruntare surprinzătoare cu tine însuți. Da, apele Nilului sunt hipnotice, timpul se oprește, se întoarce chiar în vremuri demult apuse. Omul care conducea feluca ne-a oferit multe detalii interesante, spre exemplu despre Mănăstirea Sfântului Simeon, pe care o puteam zări din barcă, situată pe malul vestic al Nilului, construcție de secol VI sau VII, după cum mi-am notat pe fotografie, conform explicațiilor primite. Puteam zări din barcă și o necropolă cu multe morminte foarte vechi, aparținând membrilor unor case nobiliare. Pe partea opusă se întindea, minunat luminat deja, orașul de sub Tropicul Racului, Aswan. Vântul adie și picături de apă ce se ivesc din întoacerile bărcii ne brăzdează chipurile, lăsând o plăcută senzație de răcoare.

Ne-am întors la hotel cu părere de rău că nu am putut rămâne mai mult, dar peste câteva ore urma să plecăm la templul Abu Simbel, aflat la 280 de km depărtare de oraș. Plecarea era la ora 3.30 în noapte. Drumul prin Deșertul Nubian, amestecat cu un răsărit inimaginabil, este de o frumusețe aparte. Templul construit de Ramses al II-lea pentru soția lui, Nefertari, dar și în cinstea zeiței Hathor, este impresionant, fiind și unul dintre locurile cele mai frumoase pe care le-am văzut, datorită priveliștii deosebite care se deschide asupra lacului Nasser.

La întoarcere am vizitat muzeul dedicat culturii și civilizației nubiene și apoi am pornit către următoarea destinație, Alexandria. Promisiunea revederii a rămas agățată în imaginea Nilului sub cerul senin, peste care au răsărit stelele ca niște bulgări imenși de lumină.