O puteți vedea în special pe Moșilor, călare pe o insectă de smoală, căreia îi spune motor. Brunetă, cu picioare lungi, cu haine haioase. Uneori oprește prin intersecția Eminescu, nu departe de mine, și scrie versuri direct pe asfalt. Primăria sectorului 2 are niște angajați care-o așteaptă, mai ales miercurea, în fața Mega Image-ului. Cum apare, cum intră în alertă, iar când ea pune punct, oamenii ăștia transcriu textul, întotdeauna un poem despre Turner - pictorul. Odată am întrebat ce fac cu versurile astea, pentru ce le copiază sârguincios. Oh, a oftatul unul, adunăm probe, atât, a spus el. Alteori motocicleta poetei trece pe la Foișor și toată lumea scoate capul pe geam, pentru că lasă în urmă niște flori mici, plăpânde, fulgi de nea, iar prin cartier s-a răspândit zvonul că dacă prinzi măcar o petală și-o ții câteva zile în buzunar ți se împlinește o dorință secretă. Zilele trecute a câștigat un concurs, scriind o poveste despre istoria de după Covid. O s-apară la Litera, nu peste mult. Numele ei este Ligia Pârvulescu.

Zenob

Ce obiect patronează scrisul tău?

Un pix, normal! De fapt, tu cred că știi când l-am cumpărat! Cu ceva timp în urmă am fost într-o vacanță la Istanbul. Străzi însorite, cupole verzi și un magazin, nu ceva exotic, ci genul de boutique, cât se poate de modern. Am intrat, iar la tejghea era un zenob, mă rog nu știu dacă chiar tu, dar cineva cam ca tine, cu un fes ruginiu. Apoi am văzut paharul, transparent, nu foarte înalt, în care aștepta pixul ăsta, un vișiniu cât se poate de balcanic, cu irizații argintii. Avea ceva particular, știam că n-o să mă mai despart de el prea curând. Și-acum îl am cu mine - uite-l aici! Evident nu scriu cu el decât la ocazii, e un pix de sărbătoare, pentru poeme, pentru gândurile mele de colecție. Uneori, rar de tot, scriu de mână, atunci când vreau să scap de-o tristețe.

Cărui personaj din romanul Translucid i-ai încredința motorul, la care știu că ții foarte mult?

Cred că i l-aș împrumuta lui Matei. Nu pentru că l-aș prețui foarte mult, ci pentru c-aș avea încredere în el. Îi apreciez forța, reflexele, predilecția pentru mașini. Cu siguranță că mi l-ar înapoia intact, nevătămat. Matei este un prototip al masculinității. Iar aici, Zenob, pentru că văd că te uiți la mine insinuant, trebuie să repet că nu sunt o admiratoare a lui Matei, nu e bărbatul din mintea mea, ci o sumă a însușirilor bărbătești, despre care am o opinie rezervată. Însă, ți-am spus, țin mult la motorul meu, nu l-aș lăsa pe mâna oricui.

Te-ai născut în cartierul Berceni, devenit între timp un fel de reședință al poeților. Ce locuri/lucruri/oameni îți trec imediat prin minte, când auzi cuvântul Berceni?

Nu știu cum, dar Orășelul copiilor, așa socialist cum era, îmi vine primul în minte. Așteptam duminicile, cum aștept acum vacanțele verii. Un târg, îmi dau seama azi, un spațiu vast pe vremea aia, cu personaje din desene animate, călușei, înghețată și zahăr pe băț, cu lume colorată. Era un spațiu de recompense. Apoi îmi aduc aminte autobuzul 116, roșu cu alb. Cu el mergeam la Orășelul copiilor. Uneori îl visam, făcea parte din imaginarul meu intim. Și-mi mai amintesc ceva: turnul de la centrală, un fel de axă a cartierului, un ac de busolă. Oricum fără astea trei imagini nici nu există Berceni-ul, iar fără cartierul acesta și poezia se află în pericol.