OPTm
nr.crt.

Vocea celui de jos

Mergi! Marș Poete!

Drumul nu este cel pe care îl vrei tu

Este cel pe care îl cumperi cu scrum


Ani la rându-mi am fumat țigările lui taică-miu

și am făcut din fum să apară și să dispară lumina felinarului

Privește în rostogolire la câinii care latră la păianjeni

Ce și-au făcut pânză în calendar din frunze căzătoare

Naive prietene de suflet lăsând loc altora

Mulți s-au rafinat Eu am rămas la fel de barbar și pe față

Mulți văd Visează la autografe pe cărți Nu pe amenzi


Zâmbetul risipindu-se din creștet la mare

Unde am scris o tonă de poeme

Multe dintre acestea rateu

Precum un cont de influencer și o decapotabilă făcând

pușcăria cu mult mai rotundă

Și atunci când mai strălucea unul


Tot câte unul se întreba:

unde găsim editorul să-i mulțumim

și o referire la echipa de vânzări

Că la valoarea pe care o arăți…

Ar trebui să-ți dea ăștia și casă

Dar sigur că nu este vocea mea

Seamănă mai mult cu a unui câștigător de Eminescu


Stai! Am fugit!

Să-mi trag și dresul

Și… Dresul

Ca pe o lacrimă.

Viku ZENESCU

Viku Zenescu s-a născut pe 15 decembrie 1989 la București. Poet performer și artist vizual, trăiește și lucrează în București. Lincențiat în Sculptură, a participat la mai multe expoziții, personale sau de grup, printre care Beat Genaration Reborn/ Club Legere, București; Contempora 6 - Expoziția Tinerilor Artiști/ Alchemia, București și UNarte la 150 de ani/ Sala Dalles, București. A publicat două volume de versuri "A iubi nu e verb" în 2013 și "Anestezicul din palmă" (Editura Tracus Arte) în 2016. Atribuind sufixul “escu" la pseudonimul inițial. A performat în mai multe orașe din Cehia și la Literaturwerkstatt din Berlin. În 2017 a fost inclus în antologia "#Rezist! Poezia" și în 2018 în "Tu, înainte de toate – O antologie a poeziei contemporane de dragoste" (Editura Paralela 45).

Copyright © fictiunea.ro