nici nu mai știu ce ai zis

ai zis să ne vedem în față la statuia

lui matei corvin să ne cunoaștem

ascultai smalltown boy și eu nu mai știu

ce ascultam te ascultam pe tine

cum vorbești îmi plăceai

ești cu zece ani mai mare decât mine pot

să îți zic tata poți să mă bați ca el

poți să mă fuți în cur poți să faci

cu mine orice vrei până nu mai pot

până nu mai poți

până ei nu o să mai poată să ne privească

de scârbă

să știi că nu mă îmbrac ca un bombardier

de plăcere mă îmbrac așa fiindcă simt

teroarea

că la un moment dat

îmi vei înșfăca eșarfa roz de la gât

și mă vei sugruma ca tata

teroarea că o să mă sufoc

între picioarele tale

că o să mă tragi de ceafă până intră

toată în gât

promit să nu fac prea mult zgomot

când tușesc

promit să nu plâng când mă doare

tot abdomenul promit

să te iubesc așa cum l-am iubit pe tata

să te urăsc ca o femeie când te piși

între ochii ei deși i-ai zis că te piși

doar pe țâțe

alege

între o floare și o mână de beton

un cot indiferent

o sărutare

cimentul sau o talpă în balcon

alege liniștea

ascunde

sufletul muced de părinte șters

într-un perete

cum îți place

lasă copilul să înoate-n coaste

dă-i un joc

din patru piese

un picior

cu două mâini

și niște ace

să îl apuci mai bine-n brațe

un ghiozdan

și zi-i la revedere

la intrare

pace

privește-l cu un ochi închis

și celălalt ascuns în haine

trăiește azi alături de un om

și mâine când aduci pe altul

lasă copilul

o să cânte

la fiecare-n parte

la mulți ani

aprinde lumânarea de carton

în tortul fără aripi

alege cine ești pentru o zi

și cântă mai încolo spre copil

sau vino pentru poză

mai încoace

vinovăție

am două mâini pregătite de luptă

strânse în lama unui cuțit

vorbesc cu o gură care a cunoscut

tăcerea

privesc printre pleoape care pătrund

cerul negru

îmi ascult pulsul neregulat

electricitatea corpului bolnav

mă străbate definind

aritmia

singura credință

rămâne durerea 

am două mâini murdare de sânge

și cu amândouă

împart buchete de flori 

trăiesc singurul paradis

pe care îl pot avea

gratiile

toleranță

posibile și acceptate

sunt doar propriile atingeri

într-un univers mutilat

de molima ignoranței 

îmi spun

sunt eu

și beau cerneala ieșită

din ochii mei

ca pe un obiect sfânt 

scriu cu bucăți de carne albastră

pe un pământ al împerecherii fertile

scriu

în căutarea unui înțeles

răspunsul

a fost întotdeauna

mai jos de abdomen

dincolo de extazul

atingerii dintre pleoape 

îmi palpez firele de conexiune dintre coaste 

nichelul rămâne

gustul suprem al unirii

cu propriul trup

am așteptat un bun venit

din partea unui tată universal

care să mă îmbrățișeze

pentru ceea ce sunt 

un fiu și o fiică

recompuși într-un singur corp

de un sex acceptat

și perfect