O să încep prin ceea ce nu este... Nu este o bijuterie, nu este o operă de artă și, culmea, nu este o carte. Nu este un obiect mare, nu este un produs colorat, dacă nu scoatem la iveală nuanța de grâu dospit a plasticului de pe spatele obiectului meu. Da, plastic. Nu, nu este combinat cu vreun material mai prețios. Plastic și atât. Transparent pe față și galben pe spate. Transparența este elementul-cheie, cel care ne conduce spre ceea ce ne interesează cu adevărat.

De ce transparent în față? De ce nu are o culoare? Pentru că e nevoie să se vadă ce se află în spatele acestui pseudovitraliu redus la dimensiunea unui năsturel. Mesajul conținut de obiectul care m-a marcat încă de la șapte ani (când l-am descoperit, sub noptieră) mă marchează și acum. Ceva îmi spune că va continua să o facă până când se va adeveri, deși mărturisesc că nu mă grăbesc să se ajungă până acolo, ba chiar din contră!

Nu este un mesaj lung, dar este un mesaj profund. Filosofic, indirect, dar foarte sugestiv. Și trist: "Nu aduce anul ce aduce ceasul".

Mi-a luat ceva să înțeleg la ce se referă acest "ceas" ce se vrea întârziat, suspendat în timp. Acum mă uimește acea lentoare mentală, dar aveam numai opt ani, până la urmă. Cum să mă gândesc de-atunci la elementul thanatic, la fatalitate, la ceasul de pe urmă?

Cu adevărat surprinzător este că acesta reprezintă cel mai frumos obiect din câte am cunoscut, pentru că în interiorul celor trei centimetri și jumătate de plastic vibrează provocarea la meditație, la reflectare. Iată paradoxul frumuseții nonestetice (în aparență). În ciuda tristeții mesajului, găsesc totuși în spatele fiecărui cuvânt un îndemn la meditație, dar și la optimism. Da, se poate vorbi despre optimism și în contextul meditației asupra morții, pentru că încă avem timp să o amânăm. Încă este timp să ezităm, la opt ani sau mai târziu, dacă să alegem această interpretare sau nu. Până la urmă, fiecare este liber să aleagă chiar și în acest domeniu.

Eu mi-am ales interpretarea, dar nu am ales și atitudinea asociată, probabil, ei: tristețea față de topicul de brevitate vitae. În locul ei, prefer să văd (probabil) unica parte bună ce i se poate atribui acestui mesaj: bucuria că încă este timp să medităm asupra acestui moment fatal, cu care încă nu ne confruntăm.

Acesta a fost obiectul meu. A fost, pentru că, previzibil sau nu, l-am pierdut, așa cum l-a pierdut, probabil, și cel sau cea care nu s-a gândit să caute sub noptieră, astfel încât să ajungă la mine, așa cum l-a gândit creatorul lui (un geniu simplist). Mic, dar nu insignifiant. Bicrom, dar nu fad. Frumos, dar nu estetic.